ȘTIRI SOCIALE

Nu mai este o revelaţie faptul că trăim într-o lume în care este tot mai pronunţat fenomenul agresivităţii. Cu aceste manifestări ne ciocnim zi de zi în cele mai diverse circumstanţe: în familie, la serviciu, în transport, pe stradă, pretutindeni… Comportamentul agresiv a devenit o normă, o obişnuinţă în relaţiile cu oamenii şi nu rareori chiar un mod de afirmare în cadrul unei comunităţi, o garanţie a reuşitei în afaceri. Într-un fel, agresivitatea în zilele noastre reprezintă un „rău necesar”. Însă pentru o societate care tinde să atingă un nivel sporit de bunăstare, care aspiră la cele mai înalte valori ale culturii, care încearcă să diminueze traumele unui trecut şi a unei existenţe subordonate regimului totalitar, pentru o asemenea societate (parte componentă a căreia suntem şi noi), agresivitatea constituie acel flagel, acel factor eroziv care surpă din temelie orice tentativă de constituire a unei comunităţi prospere şi neviciate.

Potrivit unei formule elaborate de către savantul englez W. Hamilton, rezultă că interacţiunea agresivă se dovedeşte a fi cea mai nerentabilă pentru indivizi, iar cea mai avantajoasă este interacţiunea cooperantă. Agresivitatea, cu toate meritele pe care, trebuie să recunoaştem, le-a avut pe parcursul evoluţiei omului ca specie, a fost, totuşi, şi rămâne una din cele mai neplăcute şi mai dăunătoare forme de manifestare a comportamentului uman. Agresivitatea este şi va fi acel element al firii umane a cărui dezrădăcinare şi minimalizare va reprezenta un proces dificil şi îndelungat, dar atât de necesar pentru noi toţi. De soluţionarea acestei probleme va depinde în cele din urmă însăşi existenţa omenirii, deoarece în condiţiile ameninţării declanşării unui război nuclear, care este tot o formă de agresiune, pericolul e prea mare şi, din păcate, prea real pentru a nu i se acorda cea mai serioasă atenţie.

Care este deci natura agresivităţii şi ce factori cauzează această formă a comportamentului în cazul suporterilor de fotbal? Există mai multe explicaţii care ar explica fenomenul agresivităţii umane (de factură biologică şi socială), dar mă voi rezuma doar la unele din ele, şi anume la factorul biologic ereditar, experienţa individuală a organismului şi influenţa externă sau frustrările.

Factorul biologic ereditar

Teoriile biologice consideră agresivitatea o tendinţă înnăscută de acţiune. Agresivitatea suporterilor echipelor de fotbal, în viziunea teoriei, ar fi un pattern predeterminat de răspunsuri ce sunt controlate genetic. Personal, nu susţin această teorie, şi nu cred că actelele de huliganism şi agresivitate ale suporterilor sunt determinate de factori biologici sau de cele 18 instincte (potrivit lui McDougall). Or, a pune totul pe seama unui instinct de agresivitate nu explică declanşarea comportamentului agresiv.

Teoria cu privire la originea biologică a comportamentului agresiv a fost dezvoltată şi de către etologul Konrad Lorenz, laureat al premiului Nobel (1973), care afirma că agresivitatea la om este o tendinţă spontană moştenită, asemănătoare cu setea şi foamea. Dacă e să ne referim la abordarea acestuia, atunci suporterii echipelor de fotbal acumulează treptat o anumită cantitate de energie agresivă care, în timpul meciului se eliberează, sporeşte şi se intensifică. Nu sunt de acord nici cu această teorie, întrucât Lorenz a obţinut aceste rezultate din perspectivă etologică, studiind agresivitatea pe cale experimentală la rase de câini, cocoşi şi peşti. Cred că aş confirma justeţea teoriei lui Lorenz la animale, nu şi la suporterii echipelor de fotbal.

Experienţa individuală a organismului

Experienţa individuală a organismului sau cum este ea cunoscută în cărţile de specialitate – teoria învăţării sociale – presupune educaţia primită în perioada timpurie a vieţii şi influenţa condiţiilor de creştere şi dezvoltare. S-a demonstrat că sub acţiunea educaţiei la o vârstă timpurie se poate  schimba simţitor gradul de ostilitate faţă de mediu la oameni, unii devenind agresivi, iar alţii, de aceeaşi origine (cu aceeaşi textură genetică), arătându-se mai paşnici. Şi este adevărat că suporterii echipelor de fotbal sunt mai agresivi de felul lor şi în afara terenului de fotbal, nu numai acolo; iar cei care nu sunt microbişti înrăiţi, dar participă la un act de violenţă, riscă să fie atacaţi sau neînţeleşi de ceilalţi. Totodată, agresivitatea suporterilor echipelor de fotbal, după cum susţine şi Albert Bandura, este şi un act de „achiziţionare a unui comportament”, achiziţionare ce urmează cu o recompensă şi imitaţie. Astfel, dacă un nebun sau mai mulţi încep a arunca cu pietre spre fotbalişti sau spre tabăra adversă, ceilalţi, se mobilizează şi ei, începând o adevărată luptă.

Am spus aici că agresivitatea îşi are originea în anii preadolescenţei. De obicei, suporterii agresivi au moştenit acest comportament de la părinţii lor; şi nu neapărat în interiorul familiei, ci de la tatăl lor (fiind la rândul lui un microbist şi care şi-a luat fiul pe teren) sau de alţi suporteri cu care a interacţionat. În acel moment, copil fiind, i se părea că asemenea acţiuni de manifestare a furiei sau a succesului echipei susţinătoare sunt normale.

În lumina celor expuse, dacă admitem faptul că fiinţa umană e predispusă din start la violenţă, factorul educativ în formarea unui om capătă o importanţă primordială. Din păcate, de cele mai multe ori se întâmplă că tendinţa originară spre agresiune este, din contra, cu exces alimentată din fragedă copilărie. Realităţile vieţii de toate zilele, conjugate cu dorinţa explicabilă a părinţilor de a le altoi fiilor o imunitate psihologică pentru a le înlesni traiul de mai târziu în cadrul societăţii, condiţionează cultivarea în mod conştient la copii a unui comportament ofensiv, sau altfel zis, a unui comportament agresiv. Iar familia, şcoala, casele de copii se arată până în prezent inapte să soluţioneze această problemă.

Factorii externi şi diferite frustrări

Omul este, figurat vorbind, ca o oglindă care reflectă întocmai ambianţa în care vieţuieşte şi realitatea pe care o percepe. Aceasta e o însuşire ce ţine de fenomenul de adaptabilitate, propriu tuturor fiinţelor vii – o modalitate de a supravieţui în lupta pentru existenţă, de a te supune rigorilor înaintate de Natură, care cere individului să fie în concordanţă şi în echilibru cu mediul ambiant. Mediul nostru de viaţă este unul stresant, imprevizibil şi intolerant, un mediu care te obligă să ai un comportament ofensiv pentru a reuşi.

În plus, adesea manifestarea agresivă la oameni derivă din reacţia lor acută la cele mai diverse frustrări cu care se ciocnesc. Chit că, motive de frustrare în societatea noastră sunt destule: începând cu o banală ceartă în troleibuz sau la piaţă şi terminând cu lipsa mijloacelor pentru o existenţă cât de cât decentă. Toate defectele pe care le are un individ sunt sublimate şi transformate în energie negativă, la fel şi toate lipsurile de ordin material, afectiv etc. În linii generale, anume frustrarea stă la baza delincvenţelor (John Dollard) – oamenii se răzbună pe o societate care nu le-a asigurat un trai normal, pe semenii lor care trăiesc mai bine, pe cei care i-au jignit sau le-au cauzat vreun rău. Indivizii care nu s-au realizat în viaţă, care sunt nemulţumiţi de ceea ce posedă, dau dovadă frecvent de agresivitate.

Un exemplu ilustrativ de agresivitate cauzată de frustrare ni l-au oferit suporterii selecţionatei României în meciul cu Bulgaria care, în prima pauză suporterii români au aruncat mai multe fumigene către suporterii bulgari: „Incidentul a izbucnit spre finalul primei reprize, când în sectorul ocupat de cei 300 de suporteri români, dinamoviştii şi suporterii Farului Constanţa erau cât pe ce să se ia la bătaie. Lucrurile nu s-au oprit aici, cu puţin timp înainte de a se fluiera pauza meciului, fanii României aprinzând mai multe fumigene care au fost aruncate către peluza în care se aflau suporterii bulgari. În tot acest conflict, jandarmii au intervenit în forţă, suporterii români fiind loviţi cu bastoane în timp ce pe fundal se auzeau strigăele rasiste ale bulgarilor: „ţiganii, ţiganii”. [http://www.times.ro/national/huliganism-in-fotbal]

Aceste conflicte apar mai ales datorită faptului că suporterii aparţin unor clase sociale care nu au alte modalităţi de a găsi recunoaştere în societate. La asta se adaugă dorinţa de a-ţi dovedi prin violenţă masculinitatea şi legătura afectivă strânsă faţă de o anumită arie geografică. Aş putea spune aici că agresivitatea a fost provocată şi de manifestările rasiste (scandarea lozincii „ţiganii, ţiganii”).

Violenţa suporterilor, în opinia mea, este şi un indiciu al prezenţei complexului de inferioritate, o mascare a acestuia. Paradoxal dar, de multe ori, dorinţa de a arăta superioritatea faţă de alţii e cauzată de faptul că persoana în cauză se subapreciază. Înjosindu-i sau agresându-i pe alţii, suporterii încearcă să-i coboare pe cei din jur la propriul nivel, se străduie să se prezinte mai duri decât sunt în realitate.

Până una alta, fotbalul românesc s-a transformat într-un sport în care predomina ideea de conflict, plecând de la nivelul educaţional al suporterilor şi ajungând la declaraţiile războinice ale antrenorilor sau şefilor de cluburi.

Am analizat doar câţiva factori psihosociali care provoacă agresivitatea suporterilor, dar nu trebuie să neglijăm şi să ţinem cont şi de lipsa educaţiei şi a respectului, ura dintre suporteri sau faptul că suporterii vin băuţi la meci.