Știri sociale
- Detalii
Indecişii
Azi încerc sa fiu categorisit ca fiind indecis. În R. Moldova sunt în toi electoralele. Nu mă implic direct, deoarece îmi menţin statutul de persoană independentă. Ca opţiune politică, în calitate de votant, îmi voi exprima atitudinea civică în cabina de votare. Deci, nu la urna de votare, ci în cabină. Şi o voi face singur, fără să fiu "ajutat" de companii şi campanii de agitaţie. Nu am nevoie să fiu ajutat în a mă decide cum, unde, pe cine să votez. În fine, vreau să punctez doar cîteva aspecte.
1. Privesc campania pre-electorală ca fiind un spectacol prost regizat. Absolut toate formaţiunile politice se află într-o "goană a înarmărilor" cu cuvinte obscure, indecente, obraznice. Este o "înarmare" din partea tuturor cu materiale informative, publicaţii. Tone de asemenea materiale sunt descărcate zilnic în localităţile noastre. Cum se distribuie, unde ajung acestea, ce vor face alegătorii cu atîta maculatură necitită e o altă chestie. Dar concurenţii electorali bravează cu tonele, cu culorile. Steaguri, mărţişoare, pungi de polietelenă, concerte, limuzine. De felul cît de luxoase sunt limuzinele, cît de mare este caravana electorală de agitaţie se presupune că este mai puternic partidul. Doamnele candidate vorbesc despre sărăcie în faţa amărîţilor şi amătîtelor, fiind îmbrăcate în haine, trenciuri de mii de euro. Şi sigur, pe ei ne cer, ne imploră, ne conving, ne roagă să votăm. Eu am un vot şi îl voi da numai unuia dintre concurenţi. Aşa cum în oraşul meu, în zona centrală ar fi 5 magazine în care se vinde pâine, uite, că am nevoie de o pâine. Şi toţi îmi propun pâine, care mai de care. Or, eu am nevoie de o pâine. De una singură. Şi nu voi cumpăra două nici în ruptul capului.
2. Toţi concurenţii luptă. Luptă să învingă, să distrugă, să doboare. Se cheltuie milioane pentru a mă convinge pe mine, un biet cetăţean, că am dreptul la un singur vot. Nimeni nu construieşte, ei toţi vor să învingă. În luptă nu are de cîştigat nimeni, mai cu seamă alegătorii. Vor fi nişte profitori şi noi vom aştepta încă patru ani pentru o nouă schimbare. Îmi amintesc, în oraşul meu de 30 de ani se tot construieşte se tot dă în exploatare un apeduct. În această perioadă au ajuns parlamementari mai mulţi ofertanţi de a ne aduce apă pînă în casele noastre. Dacă e să contabilizez, sunt cel puţin 7 legislaturi naţionale, cam tot atîtea locale, cîteva unionale. Şi apeduct va fi într-un tîrziu, pentru că nu mai este ce să se fure, deoarece se constituie consilii ale cetăţenilor, se colectează fonduri, se fac monitorizări. Se va construi, iar aleşii deja vor veni să taie panglica. Aşa, ca şi în cazul cu gazificarea. Este imposibil de verificat informaţia într-o ţară în care sunt normative, acte, decizii, pentru ca, în ultimă instanţă, tot cetăţenii să plătească instalarea de conducte de gaz. Mii de explicaţii, lumea stă cu gura căscată în faţa televizoarelor pentru ca vre-un oficial să le spună cine aduce gazul în localitate, cine aduce conducta pînă la poarta gospodarului, care şi ce fel de instrucţiuni trebuie să respecte gospodarul. Pentru că fiecare persoană implicată în darea în exploatare îşi va prezenta pretenţiile doar după ce conducta este deja instalată. Orice pretenţie costă însă bani. Şi bani buni.
3. Instituţiile internaţionale, SUA cheamă cetăţenii Moldovei să participe la vot. Proiectele ce sunt finanţate din exterior pentru a-l face pe cetăţean să participe la votare nu spun şi nu cer de la aleşii de orice rang ca aceştea să lucreze în serviciul cetăţeanului. Îmi imaginez că alegătorul american este rugat să se prezinte la alegeri. Păi, fără a fi rugat, el vine nu pentru a-şi face datoria civică, ci pentru că este onorat să participe. Pentru că legislativul, pentru că executivul, pentru că instituţiile de drept funcţionează în serviciul cetăţeanului. La noi este invers. Toate aceste instituţii lucrează în serviciul unui grup restrîns, iar cetăţeanul este scos din procesul de participare activă timp de 4 ani.
4. Sondajele arată că 33 - 37 la sută din alegători nu vor merge la alegeri sau sunt indecişi, sau sunt plecaţi peste hotare. Oamenii au obosit de atîta minciună. Neprezentarea la vot a acestor persoane este de asemenea un gest de atutudine. Fiecare procedează cum doreşte, fiecare îşi exprimă atitudinea aşa cum vrea. Nu prin manifestări publice, nu prin marşuri. Ci prin tăcere. Prin neprezentare. Şi eu îi salut. Le salut decizia de a se manifesta astfel sau altfel. Eu voi acorda acest unic vot, al indecis-ului, dar ştiu că viaţa mea în următorii patru ani nu se va schimba deloc. Să vină NATO, să vină UE, oricum viaţa mea în următorii ani nu se va schimba. Ei, bine, să intram în NATO, să intrăm în UE, ca să nu mă credeţi întru totul un personaj lipsit de scrupule. Adica, cum să îmi permit ca să vină NATO sau UE? Şi daca?!
5. Am pe masă, în faţa mea, o invitaţie de la biroul electoral al secţiei de votare. De fapt, sunt trei. Mi le-a adus cineva fără să-mi spună ceva. Nu sunt invitaţii pe numele meu. Alţi alegători urmau să primească aceste invitaţii. Şi mă întreb: unde ar fi adresele acestor trei alegători din moment ce adresa mea e alta, dar şi numele meu este altul decît al lor?
6. Cineva număra cheltuielile efectuate de concurenţii electorali. Milioane!!! Dacă aceşti bani erau direcţionaţi către soluţionarea unor probleme sociale, crearea de locuri de muncă etc., etc., nu mai era nevoie de atîta maculatură în culori, atîtea lacrimi de crocodil că cineva ar vrea să fie în parlament ca viaţa mea să fie alta. Nimeni nu şi-a amintit de mine timp de 20 de ani, decît la alegeri, că au nevoie de mine. În rest, strada mea e ca una dintr-un sat plină de noroi, străzile cu nume nu sunt deloc iluminate, rutele orăşeneşti au un itinerar astfel ca pasagerul să se simtă stresat de la prima oră a zilei. A, da, se zice deja că şi locuri în cimitir sunt pe sfîrşite.
7. Prietenul meu este angajat la un ziar local. Ei, bine, departe de a se numi ziar, pentru că o publicaţie informează, ia atitudine. Prietenul meu care, deci, este gazetar, vine periodic la mine şi mai discutăm lucruri nedemne unui stat civilizat. Dar prietenul meu gazetar nu a scris nici un rînd despre luarea de atitudine, nu a scris nici un articol de participare civică. El scrie ca să placă şefilor.
8. Mă întreba o respectabilă doamnă, că, uite, nu se vede nici un şef la activităţile culturale. Mihai Volontir a fost omagiat mai bine şi mai frumos la televiziunea rusă. La vîrsta de 75 de ani a montat un spectacol de zile mari. Şi mă bucur că nu au asistat şefii. Purtătorii de cultură şi valori culturale nu sunt şefii, ci oamenii.
9. Cu toate acestea, mai sunt zile cu soare. Recent a fost omagiat pictorul Gheorghe Vrabie la Făleşti şi Chişinău. La Leova a fost montată piesa Oltea de Andrei Strîmbeanu (regizor Vitalie Cărăuş) cu participarea unor persoane cu suflet.
10. Şi tot soare. Vine fiica din Franţa. E vacanţa de Paşti. Nu am mai vazut-o de un an şi jumătate. Ţara asta i-a lăsat de izbelişte pe tinerii aflaţi la studii în Europa. Nici tu bursă. Bursă simplă. De merit. De bursă a premierului sau a preşedintelui nici nu mai vorbim.
11. Echipele mele favorite de fotbal - România şi Moldova au pierdut meciurile ordinare. Aici chiar deloc nu ma întistează faptul. Mingea e rotundă, chiar dacă se poate rostogoli şi în poarta adversă, macar uneori.
1. Privesc campania pre-electorală ca fiind un spectacol prost regizat. Absolut toate formaţiunile politice se află într-o "goană a înarmărilor" cu cuvinte obscure, indecente, obraznice. Este o "înarmare" din partea tuturor cu materiale informative, publicaţii. Tone de asemenea materiale sunt descărcate zilnic în localităţile noastre. Cum se distribuie, unde ajung acestea, ce vor face alegătorii cu atîta maculatură necitită e o altă chestie. Dar concurenţii electorali bravează cu tonele, cu culorile. Steaguri, mărţişoare, pungi de polietelenă, concerte, limuzine. De felul cît de luxoase sunt limuzinele, cît de mare este caravana electorală de agitaţie se presupune că este mai puternic partidul. Doamnele candidate vorbesc despre sărăcie în faţa amărîţilor şi amătîtelor, fiind îmbrăcate în haine, trenciuri de mii de euro. Şi sigur, pe ei ne cer, ne imploră, ne conving, ne roagă să votăm. Eu am un vot şi îl voi da numai unuia dintre concurenţi. Aşa cum în oraşul meu, în zona centrală ar fi 5 magazine în care se vinde pâine, uite, că am nevoie de o pâine. Şi toţi îmi propun pâine, care mai de care. Or, eu am nevoie de o pâine. De una singură. Şi nu voi cumpăra două nici în ruptul capului.
2. Toţi concurenţii luptă. Luptă să învingă, să distrugă, să doboare. Se cheltuie milioane pentru a mă convinge pe mine, un biet cetăţean, că am dreptul la un singur vot. Nimeni nu construieşte, ei toţi vor să învingă. În luptă nu are de cîştigat nimeni, mai cu seamă alegătorii. Vor fi nişte profitori şi noi vom aştepta încă patru ani pentru o nouă schimbare. Îmi amintesc, în oraşul meu de 30 de ani se tot construieşte se tot dă în exploatare un apeduct. În această perioadă au ajuns parlamementari mai mulţi ofertanţi de a ne aduce apă pînă în casele noastre. Dacă e să contabilizez, sunt cel puţin 7 legislaturi naţionale, cam tot atîtea locale, cîteva unionale. Şi apeduct va fi într-un tîrziu, pentru că nu mai este ce să se fure, deoarece se constituie consilii ale cetăţenilor, se colectează fonduri, se fac monitorizări. Se va construi, iar aleşii deja vor veni să taie panglica. Aşa, ca şi în cazul cu gazificarea. Este imposibil de verificat informaţia într-o ţară în care sunt normative, acte, decizii, pentru ca, în ultimă instanţă, tot cetăţenii să plătească instalarea de conducte de gaz. Mii de explicaţii, lumea stă cu gura căscată în faţa televizoarelor pentru ca vre-un oficial să le spună cine aduce gazul în localitate, cine aduce conducta pînă la poarta gospodarului, care şi ce fel de instrucţiuni trebuie să respecte gospodarul. Pentru că fiecare persoană implicată în darea în exploatare îşi va prezenta pretenţiile doar după ce conducta este deja instalată. Orice pretenţie costă însă bani. Şi bani buni.
3. Instituţiile internaţionale, SUA cheamă cetăţenii Moldovei să participe la vot. Proiectele ce sunt finanţate din exterior pentru a-l face pe cetăţean să participe la votare nu spun şi nu cer de la aleşii de orice rang ca aceştea să lucreze în serviciul cetăţeanului. Îmi imaginez că alegătorul american este rugat să se prezinte la alegeri. Păi, fără a fi rugat, el vine nu pentru a-şi face datoria civică, ci pentru că este onorat să participe. Pentru că legislativul, pentru că executivul, pentru că instituţiile de drept funcţionează în serviciul cetăţeanului. La noi este invers. Toate aceste instituţii lucrează în serviciul unui grup restrîns, iar cetăţeanul este scos din procesul de participare activă timp de 4 ani.
4. Sondajele arată că 33 - 37 la sută din alegători nu vor merge la alegeri sau sunt indecişi, sau sunt plecaţi peste hotare. Oamenii au obosit de atîta minciună. Neprezentarea la vot a acestor persoane este de asemenea un gest de atutudine. Fiecare procedează cum doreşte, fiecare îşi exprimă atitudinea aşa cum vrea. Nu prin manifestări publice, nu prin marşuri. Ci prin tăcere. Prin neprezentare. Şi eu îi salut. Le salut decizia de a se manifesta astfel sau altfel. Eu voi acorda acest unic vot, al indecis-ului, dar ştiu că viaţa mea în următorii patru ani nu se va schimba deloc. Să vină NATO, să vină UE, oricum viaţa mea în următorii ani nu se va schimba. Ei, bine, să intram în NATO, să intrăm în UE, ca să nu mă credeţi întru totul un personaj lipsit de scrupule. Adica, cum să îmi permit ca să vină NATO sau UE? Şi daca?!
5. Am pe masă, în faţa mea, o invitaţie de la biroul electoral al secţiei de votare. De fapt, sunt trei. Mi le-a adus cineva fără să-mi spună ceva. Nu sunt invitaţii pe numele meu. Alţi alegători urmau să primească aceste invitaţii. Şi mă întreb: unde ar fi adresele acestor trei alegători din moment ce adresa mea e alta, dar şi numele meu este altul decît al lor?
6. Cineva număra cheltuielile efectuate de concurenţii electorali. Milioane!!! Dacă aceşti bani erau direcţionaţi către soluţionarea unor probleme sociale, crearea de locuri de muncă etc., etc., nu mai era nevoie de atîta maculatură în culori, atîtea lacrimi de crocodil că cineva ar vrea să fie în parlament ca viaţa mea să fie alta. Nimeni nu şi-a amintit de mine timp de 20 de ani, decît la alegeri, că au nevoie de mine. În rest, strada mea e ca una dintr-un sat plină de noroi, străzile cu nume nu sunt deloc iluminate, rutele orăşeneşti au un itinerar astfel ca pasagerul să se simtă stresat de la prima oră a zilei. A, da, se zice deja că şi locuri în cimitir sunt pe sfîrşite.
7. Prietenul meu este angajat la un ziar local. Ei, bine, departe de a se numi ziar, pentru că o publicaţie informează, ia atitudine. Prietenul meu care, deci, este gazetar, vine periodic la mine şi mai discutăm lucruri nedemne unui stat civilizat. Dar prietenul meu gazetar nu a scris nici un rînd despre luarea de atitudine, nu a scris nici un articol de participare civică. El scrie ca să placă şefilor.
8. Mă întreba o respectabilă doamnă, că, uite, nu se vede nici un şef la activităţile culturale. Mihai Volontir a fost omagiat mai bine şi mai frumos la televiziunea rusă. La vîrsta de 75 de ani a montat un spectacol de zile mari. Şi mă bucur că nu au asistat şefii. Purtătorii de cultură şi valori culturale nu sunt şefii, ci oamenii.
9. Cu toate acestea, mai sunt zile cu soare. Recent a fost omagiat pictorul Gheorghe Vrabie la Făleşti şi Chişinău. La Leova a fost montată piesa Oltea de Andrei Strîmbeanu (regizor Vitalie Cărăuş) cu participarea unor persoane cu suflet.
10. Şi tot soare. Vine fiica din Franţa. E vacanţa de Paşti. Nu am mai vazut-o de un an şi jumătate. Ţara asta i-a lăsat de izbelişte pe tinerii aflaţi la studii în Europa. Nici tu bursă. Bursă simplă. De merit. De bursă a premierului sau a preşedintelui nici nu mai vorbim.
11. Echipele mele favorite de fotbal - România şi Moldova au pierdut meciurile ordinare. Aici chiar deloc nu ma întistează faptul. Mingea e rotundă, chiar dacă se poate rostogoli şi în poarta adversă, macar uneori.
