Două comunităţi din Republica Moldova au finalizat cu succes proiecte de participare cetăţenească
Graţie suportului acordat de iniţiativa „Susţinerea democratizării administraţiei publice locale din Moldova”, finanţată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, în cele două comunităţi au fost desfăşurate sondaje de opinie, care au radiografiat percepţia locuitorilor referitor la soluţiile pentru problemele locale cu care se confruntă. Mai mult, în cadrul proiectului au fost organizate adunări publice, la care cetăţenii au fost informaţi despre rezultatele cercetării sociologice şi consultaţi referitor la următorii paşi de întreprins.
„În contextul intenţiilor exprimate ale noului Guvern de a pune accent pe descentralizarea efectivă, apreciem faptul că autorităţile locale manifestă iniţiativă, responsabilitate. Faptul că se încearcă cel puţin de a sonda reacţia cetăţenilor, pentru a fi mai aproape de ei, demonstrează că guvernarea locală avansează la un alt nivel, se apropie de practica europeană. Rămâne ca autorităţile locale să înveţe cum să promoveze interesele comunităţilor pe care le reprezintă la nivel naţional, pentru a evita situaţiile în care transferurile la bugetele locale depind de simpatiile politice”, a subliniat E.S. Petr Kypr, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, la seminarul de evaluare din 10 decembrie 2009.
La rândul său, coordonatorul de proiect de la IDIS „Viitorul”, Olesea Cruc, a accentuat importanţa comunicării permanente dintre cetăţeni şi guvernarea locală: „Aceste exerciţii democratice au permis crearea unei punţi de legătură între administraţia publică locală şi membrii comunităţii, astfel încât aceştia din urmă să se simtă parte a procesului decizional. Pe de altă parte, primăria a verificat dacă şi-a orientat sau nu eforturile către problemele resimţite cel mai dureros de cetăţeni”.
Cu implicarea cetăţenilor, în comuna Step-Soci s-a elaborat planul general al parcului din localitate. Membrii comunităţii s-au mobilizat pentru a salubriza regiunea respectivă, manifestând astfel interes pentru ca Step-Soci să capete o nouă faţă. Şi rezultatele sondajului de opinie au relevat că 6 din 10 cetăţeni consideră că amenajarea parcului din centrului satului, alături de finisarea construcţiei drumului central, este primul lucru de care trebuie să se ocupe administraţia locală. „Din cauza că suntem atât de prinşi în activităţile noastre, uneori neglijăm comunicarea cu cetăţenii. Acum ştim prin ce metode putem ajunge mai uşor la oameni, pentru ca împreună să mişcăm lucrurile spre bine.”, susţine primarul de Step-Soci, Iulia Coşneanu.
Potrivit sondajului desfăşurat în Crihana Veche, fiecare al cincilea sătean este de părere că prima problemă locală de rezolvat este evacuarea gunoiului. 16% afirmă că prioritară este construcţia apeductului. Ţinând cont de aceste necesităţi, primăria a fondat o întreprindere municipală, care să se ocupe de evacuarea deşeurilor şi de distribuirea apei potabile. La momentul de faţă, întreprinderea are patru angajaţi, doi dintre care foşti şomeri. Se preconizează ca, contra unui cost agreat cu sătenii, să fie colectate deşeurile la un anumit interval. „Aceste proiect ne-a încurajat să încercăm să producem schimbări cu forţele proprii, prin intermediul actorilor comunitari, pentru a schimba mentalitatea oamenilor. Ce folos că punem tomberoane, dacă oamenii nu le vor utiliza? Iată de ce spun că implicarea cetăţenilor este cea mai importanţă pentru succesul unei iniţiative.”, afirmă edilul localităţii, Rodica Cucereanu.
În aprilie 2009, 25 de primari şi consilieri locali au urmat cursul „Crearea parteneriatelor şi participarea cetăţenilor la luarea deciziilor la nivel local în Moldova”. Ei au învăţat cât de importantă este susţinerea publică a unei decizii şi cum aceasta contribuie la construirea încrederii dintre autorităţile locale şi cetăţeni. Mai mult, asistaţi de experţii cehi, participanţii au conceput planuri de acţiuni pentru o prioritate locală anumită. Din proiectele depuse de participanţi, au fost selectate cele din Crihana Veche şi Step-Soci. Paralel, alt partener al proiectului, organizaţia cehă „People in Need”, împreună cu Centrul CONTACT, a instruit autorităţi locale din Moldova în scrierea şi managementul proiectelor europene.
Dezvoltarea locală este o prioritate de durată a IDIS „Viitorul”. În perioada 2005-2008, IDIS a promovat la nivel naţional cele mai bune practici locale de administrare publică eficientă.
# # #
IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org.
Asociaţia civică „Agora Central Europe” (Agora CE) a fost fondată în 1998 propunându-şi drept scop să ofere asistenţă pentru a consolida comunicarea şi cooperarea între cetăţeni şi primării şi a spori interesul cetăţenilor cu privire la problemele comunităţii.
Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org