Încălcările drepturilor omului sunt reclamate constant la "linia verde"
O bună parte din plângeri înregistrate la „linia verde”, în luna noiembrie, s-au referit la încălcarea dreptului muncii, printre care concedierea nemotivată din funcţie, neîncheierea contractelor individuale de muncă cu angajaţii, neachitarea la timp a salariilor, indexarea greşită a pensiilor etc. Alte reclamaţii au vizat încălcarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, la proprietate şi protecţia acesteia, la ocrotirea sănătăţii, la educaţie, precum şi îngrădirea accesului liber la justiţie şi la un proces de judecată echitabil etc. În alte patru cazuri cetăţenii au solicitat ajutorul Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, declarând că au fost supuşi torturii şi altor tratamente inumane şi degradante în instituţiile de detenţie. Din numărul total de apeluri efectuate la „linia verde”, 39 de persoane au solicitat consultaţii juridice privind drepturile lor în anumite situaţii. Cetăţenii s-au plâns că nu li s-au explicat care sunt drepturile lor, cum ar fi de exemplu dreptul de a solicita un avocat din oficiu în cazul în care sunt în imposibilitatea de a angaja unul privat sau dreptul de a se adresa în instanţa de judecată în cazul neexecutării contractelor etc. Toate cazurile de încălcare a drepturilor omului înregistrate la „linia verde” sunt documentate de juriştii şi specialiştii Centrului pentru Drepturile Omului, care ulterior întreprind măsuri de redresare necesare şi de sesizare a organelor competente despre încălcările comise.
De la 1 iulie, ziua lansării „liniei verzi”, până la 30 noiembrie 2009 cetăţenii au sunat de 504 ori la „linia verde” a Centrului pentru Drepturile Omului, reclamând încălcarea drepturilor lor.
„Linia verde” a Centrului pentru Drepturile Omului a fost deschisă cu suportul proiectului „Prevenirea torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Toţi cetăţenii pot reclama cazurile de încălcare a drepturilor omului şi, în special cele de tortură, tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, apelând gratuit la numărul de telefon 0–8001–2222. Între orele 8.00–20.00, experţi în jurisprudenţă înregistrează cazurile de încălcare a drepturilor omului şi cele de aplicarea torturii şi oferă tuturor victimelor consultaţii juridice gratuite. Orice persoană este încurajată să sune la „linia verde” pentru a reclama cazurile de tortură sau tratament sau pedepse inumane, precum şi alte încălcări ale drepturilor omului.
„Linia verde” este una din activităţile proiectului „Prevenirea torturii” care are ca scop informarea, documentarea şi prevenirea incidenţei cazurilor de tortură, contribuind astfel la asigurarea protecţiei eficiente a drepturilor omului în Moldova.
Pentru contact: Irina Lazur, Coordonator Comunicare şi Informare, tel. 232523, e-mail: irina.lazur@un.md