Filantropia în Covid-19: unde și cum au fost direcționați banii?

116396027 293263092017600 1493484891228909216 oPlatforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei în Republica Moldova a elaborat un Studiu de analiză a situației filantropice din țară în contextul pandemiei Covid-19.

Scopul acestui Studiu a fost  analiza realizării activităților filantropice din țară, măsurile luate de autoritățile Republicii Moldova privind colectarea de donații în perioada de criză, implicarea sectorului asociativ și privat în activitățile filantropice, cercetarea cadrul legal existent, ca finalitate fiind expunerea celor mai elocvente probleme și a unor recomandări pentru aplanarea situației în domeniul vizat.

Potrivit acestui Studiu, și în Republica Moldova, persoanele juridice și cetățenii de rând au dat dovadă de solidaritate socială și au donat sub diferite forme: bani, produse alimentare, transport gratuit, prânz cald pentru personalul medical, echipamente medicale, bunuri materiale și activități voluntare supuse unui risc sporit de infectare pentru acordarea unui ajutor primar persoanelor aflate în dificultate.

La începutul pandemiei, Guvernul a lansat o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea virusului COVID-19, iar la 17 martie 2020 Ministerul Finanțelor a deschis trei conturi bancare în lei moldovenești, dolari americani și euro. Ulterior, Ministerul Finanțelor a adus la cunoștință că în conturile deschise pentru donațiile destinate combaterii COVID-19, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 25.414.401,80 lei, dintre care: 25.102.395,06 lei, 3560 euro și 13.298 dolari SUA. Din comunicatele prezentate de Ministerul Finanțelor, sumele acumulate au fost transferate în Fondul de intervenție a Guvernului, fiind ulterior repartizate, însă modul de gestionare și de repartizare a donațiilor acumulate de către autorități nu este clar până în prezent.

Deși Pandemia a afectat mai multe domenii ale vieții: sistemul de educație, sănătate, social, economic etc., Studiul a constat că banii acumulați din donații au fost redirectionați cu prioritate către sistemul de sănătate, alte domenii/categorii fiind marginalizate.

La fel, Analiza a identificat o serie de probleme și constrângeri, care au redus din intenția oamenilor și agenților economici de a face donații.

  • Cadrul normativ care reglementeză domeniul filantropiei nu a fost adaptat pentru situațiile de criză. Lipsa unei Decizii sau Hotărâri de Guvern (sau orice alt act normativ) suplimentar pentru scutirea de anumite taxe în cazul donațiilor filantropice în situații de criză;
  • Lipsa unor inițiative din partea autorităților de a crea și desfășura campanii de colectări de fonduri și gestionarea lor corectă;
  • Personalul nepregătit din cadrul organizațiilor societății civile pentru colectarea de fonduri;
  • Neîncheierea unor parteneriate Guvern-Societatea civilă-Organizații comerciale, care ar putea dezvolta și promova donațiile filantropice pe timp de criză și inclusiv acordarea unui suport în gestionarea corectă a fondurilor acumulate;
  • Transparența redusă din partea Guvernului și a administrațiilor publice locale privind sumele colectate și redirecționarea baniilor colectați etc.;

În concluzie, Studiul face trimitere la necesitatea aprobării unui cadru normativ pentru situațiile de criză, implementarea și aplicarea principiului transparenței în gestionarea fondurilor filantropice precum și adoptarea unui mecanism fiscal eficient pentru stimularea filantropiei în Republica Moldova. Doar în așa condiții, filantropia în Republica Moldova ar putea ajunge la un alt nivel și cu un impact considerabil în coeziune socială.

Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei în Moldova este o comunitate de 36 ONGuri din domeniu și a fost creată în anul 2019 cu scopul de a îmbunătăți și dezvolta filantropia în Republica Moldova.

Accesați Studiul integral în Română și Engleză.

„Acest Studiu este realizat ca parte componentă a Suportului de Asistență Tehnică în Republica Moldova, fiind gestionat de către Centrul European pentru Drept Necomercial (ECNL). Proiectul este implementat grație Centrului Internațional pentru Drept Necomercial (ICNL), la Inițiativa Spațiului Civic și finanțat de Guvernul Suediei”.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola