frule

Centrul naţional al romilor din Moldova propune instituţionalizarea mediatorilor socio-sanitari

Tiganii | Foto de Viorel RaileanCentrul naţional al romilor din Moldova propune instituţionalizarea mediatorilor socio-sanitari. „În prezent mediatorii socio-sanitari activează în bază de voluntariat, dar este necesară recunoaşterea oficială a acestora”, a spus preşedintele centrului, Nicolae Rădiţă, la o întrevedere a reprezentanţilor comunităţilor rome cu Liliana Palihovici, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

Mediatorii socio-sanitari din localităţile rome reprezintă veriga de legătură între romi şi serviciile de bază. „Am putea prelua exemplul altor ţări, cum ar fi cel al României, unde mediatorii au fost instituţionalizaţi şi există mecanisme de remunerare a acestora”, a propus Rădiţă.

Întrevederea a avut loc în cadrul unei şedinţe de evaluare a activităţii educativ-informative, desfăşurate de mediatorii socio-sanitari în mai multe comunităţi rome din R. Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Fondului ONU pentru Populaţie.

Printre problemele stringente ale romilor din Moldova au fost evidenţiate dificultăţile de comunicare cu populaţia majoritară, accesul redus la serviciile publice de sănătate, educaţie, atât din cauza atitudinii discriminatorii, cât şi a barierelor lingvistice şi culturale existente.

„De multe ori femeile rome, din lipsă de informare şi educaţie pentru sănătate, precum şi din cauza încrederii scăzute în medici, uneori şi din cauza necunoaşterii limbii române, nu se adresează la medic, chiar dacă este vorba de cazuri urgente, cum ar fi naşterea. Apar pericole reale pentru viaţa mamei şi a copilului. Mediatorii socio-sanitari sunt alături de locuitorii romi şi îi ajută să depăşească aceste bariere”, a comunicat în cadrul şedinţei Elena Căldăraru, mediator socio-sanitar din satul Mingir, raionul Hânceşti.

Mediatorii au vorbit şi despre familiile cu mulţi copii. Svetlana Imanverdieva din oraşul Soroca a relatat cazul unei familii cu şase copii, unde părinţii nu sunt încadraţi în câmpul muncii, mama nu are poliţă de asigurare, copiii nu beneficiază de ajutor social. „Situaţia familiilor cu mulţi copii este dificilă în toate localităţile R. Moldova, cu atât mai mult în comunităţile rome, unde populaţia nu are acces la piaţa forţei de muncă. Vrem să fim ajutaţi şi să beneficiem de drepturi şi oportunităţi egale”, a spus ea.

În acest context, Liliana Palihovici a menţionat că legislaţia actuală prevede acordarea gratuită a poliţei de asigurare şi ajutorului social familiilor cu şapte copii, dar este necesară revizuirea acestor prevederi. „Credem că de ajutor social trebuie să beneficieze familiile care au cinci copii şi mai mult. Majoritatea familiilor cu mulţi copii se află într-o situaţie dificilă, tocmai de aceea este necesar să le acordăm sprijin şi să le asigurăm condiţii pentru o viaţă decentă”, a afirmat Liliana Palihovici.

În cadrul şedinţei a fost pus în discuţie şi rolul mediatorului socio-sanitar în şcolarizarea copiilor romi, fiind menţionat faptul că în oraşul Hânceşti , datorită intervenţiei mediatorului, au fost şcolarizaţi 74 de copii de etnie romă.

Şedinţa de evaluare, organizată de UNPFA, a întrunit mediatori socio-sanitari din opt localităţi preponderent populate de romi şi reprezentanţi ai echipei de coordonare a Campaniei de informare pentru populaţia romă „Nu uita! Sănătatea Ta înseamnă Sănătatea Familiei Tale!”. Acţiunea face parte din proiectul „Promovarea accesului la serviciile de bază, securitatea umană şi incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din Moldova”, desfăşurat cu suportul financiar al Guvernului României şi realizat de către Fondul ONU pentru Populaţie în R. Moldova.

Recensământul populaţiei din anul 2004 a constatat că în Moldova există peste 12mii persoane de etnie romă, sau 0,4% din populaţia totală. Datele neoficiale indică însă o cifră de până la 150 mii de romi.

Sursa: Info-Prim Neo

Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola