frule

Mass-media în campania electorală: de la manipulări și agitație la fact-checking și știri echilibrate

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația Presei Independente (API) au prezentat miercuri, 13 martie 2019, raportul final de monitorizare a mass-mediei în perioada și campania electorală pentru alegerile parlamentare (9 ianuarie – 24 februarie). Raportul a fost prezentat în cadrul unei mese rotunde cu genericul “Mass-media în alegeri: informare, dezinformare și agitație electorală” și a cuprins datele de monitorizare a 28 de instituții mass-media – 12 posturi TV cu acoperire națională și 16 portaluri informaționale și ziare[1].

Prezentând rezulatele monitorizării în audiovizual, Nadine Gogu, directoarea executivă CJI, a remarcat că „În mare parte, posturile TV s-au străduit să mediatizeze pe larg campania electorală și au oferit timp egal tuturor concurenților, mai puțin postul public regional de la Comrat TV GRT care a prezentat sumar informații despre alegeri și candidații înregistrați. Pentru că mass-media audiovizuală este reglementată prin lege și avem instituții de reglementare, la posturile TV, în general, știrile au fost mai echilibrate, în schimb, pe site-urile acelorași posturi TV, știrile apăreau mai puțin echilibrate”. Potrivit rezultatelor monitorizării, în știri și emisiuni de cele mai multe ori a fost prezentat pe o tonalitate pozitivă în circumscripția națională PDM, urmat de PSRM și Partidul Șor. Similar, actorii electorali în circumscripții uninominale afiliați acestor partide au fost protagoniștii celor mai multe materiale cu tonalitate pozitivă. În același timp, reprezentanții Blocului ACUM au apărut în cele mai multe materiale cu tonalitatea negativă. În materiale cu tonalitate negativă au mai apărut reprezentanții PDM, PSRM, Partidul Șor, PL.

Postul public național de televiziune Moldova 1 a reflectat campania în mare parte neutru. Reprezentanții Președinției și ai Guvernului au fost protagoniștii multor știri relevante, prim-ministrul Pavel Filip și membrii Cabinetului de miniștri fiind reflectați de cele mai multe ori în tonalitate pozitivă (45% din numărul total de materiale cu prezența acestora). Postul public regional GRT a reflectat sumar campania electorală, difuzând în buletinul de știri în limba rusă din orele serii puține materiale relevante prezentei monitorizări. Posturile private cu acoperire națională Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV au reflectat similar campania electorală, PDM fiind favorizat, inclusiv prin prezența membrilor Guvernului în știri și emisiuni. La Jurnal TV tonalitatea față de PDM și Partidul Șor a fost neutră și negativă, iar față de Blocul ACUM – neutră și pozitivă. NTV Moldova și Accent TV au avut politici editoriale similare, oferind spațiu de emisie preponderent atât reprezentanților PSRM, cât și președintelui Igor Dodon. Pro TV a oferit o platformă pentru dezbateri unui număr mare de concurenți electorali, tonalitatea reflectării fiind neutră. La TV 8 atitudinea față de actorii politici a fost de cele mai multe ori neutră. La Televiziunea Centrală tonalitatea pentru Partidul Șor a fost mai mult pozitivă, iar față de reprezentanții PSRM și Blocului electoral ACUM a fost mai mult neutră, dar și negativă.

În presa scrisă și online, de cele mai multe ori, tonalitatea reflectării concurenților în total pe cele 16 portaluri online și ziare monitorizate a fost una neutră. Cel mai des au fost prezentați în context negativ Partidul Democrat, urmat, la distanță, de Partidul Socialiștilor, Blocul electoral ACUM și Partidul Șor, iar cele mai multe apariții pe o tonalitate pozitivă le-au avut Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. „Unele portaluri au reflectat obiectiv și echidistant perioada și campania electorală, prezentând informații nepărtinitoare. Mă bucur că au fost și jurnaliști care au făcut fact-checking înainte să publice știrile, au avut discernământ și au evitat să publice falsuri despre candidați. Totodată, au fost și foarte multe manipulări cu date, în raport cu unii candidați s-au folosit elemente de lovitură sub centură pentru a-i denigra”, a menționat Petru Macovei, directorul executiv al API.

În perioada de monitorizare, portalurile Agora.md și Moldova.org au avut un comportament editorial în general echilibrat, mediatizând campania și concurenții electorali pe o tonalitate neutră, nepărtinitor și fără preferințe editoriale. Portalurile Moldova.org, Newsmaker.md și Diez.md la fel au mediatizat campania și concurenții electorali în general echilibrat, tonalitatea prezentării fiind preponderent neutră. Portalurile Diez.md și Unimedia.info au mediatizat campania și concurenții electorali pe tonalitate diferită, de cele mai multe ori neutră, dar și negativă sau pozitivă. Portalul din Bălți Esp.md a reflectat campania electorală doar din perspectivă regională, concurenții electorali fiind prezentați de fiecare dată pe o tonalitate neutră. Portalul Zdg.md a menținut abordarea editorială în general neutră a campaniei și a concurenților electorali, unii dintre concurenți (Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, Partidul Șor, Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc) fiind prezentați deseori și în context negativ. Portalul Realitatea.md i-a prezentat mai des pe o tonalitate pozitivă pe candidații Partidului Democrat Pavel Filip și Vladimir Plahotniuc, ceilalți concurenți electorali fiind prezentați preponderent neutru. Portalul Noi.md a defavorizat editorial Partidul Șor și pe Ilan Șor, ceilalți concurenți electorali fiind prezentați preponderant neutru. Ziarul Jurnal de Chişinău a prezentat pe o tonalitate generală negativă Partidul Democrat, dar și pe candidații acestui partid Vladimir Plahotniuc și Pavel Filip. Portalul Deschide.md i-a prezentat mai des pe o tonalitate negativă pe concurentul electoral Partidul Socialiștilor și pe președintele Igor Dodon. Portalul din Comrat Gagauzinfo.md a reflectat campania electorală doar din perspectivă regională, iar candidatul independent Nicolai Dudoglo a fost defavorizat editorial pe întreaga durată a campaniei electorale prin tonalitatea prezentării și acuzațiile care i s-au adus, fără oferirea dreptului la replică.

Portalul Kp.md a defavorizat editorial Blocul electoral ACUM și pe candidații acestuia, iar Partidul Socialiștilor, președintele Igor Dodon, dar și Ilan Șor, dimpotrivă, au fost favorizați. Portalul Sputnik.md a mediatizat campania electorală selectiv, fiind omise multe din evenimentele de rezonanță în această perioadă, iar președintele Igor Dodon a fost favorizat evident iar prin transfer de imagine – și PSRM. Portalul Aif.md a reflectat campania electorală părtinitor și dezechilibrat, cu accent vizibil pe promovarea și favorizarea editorială a Partidului Socialiștilor. Portalul Timpul.md a favorizat masiv Partidul Democrat și pe liderii acestuia Vladimir Plahotniuc și Pavel Filip. La fel, a fost favorizat și Ilan Șor și partidul său. Blocul electoral ACUM, dimpotrivă, a fost defavorizat masiv pe întreaga durată a campaniei electorale.

Prezent la masa rotundă, Cornel Pasat, șef-adjunct al Direcției comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale, a precizat că CEC își propune mai multe instruiri pentru jurnaliști, subliniind totodată și discrepanța majoră dintre costul unui minut de publicitate electorală (de circa 5 mii dolari la unele posturi TV) și amenda de 5 mii de lei cu care au fost sancționate posturile TV care au comis abateri în cadrul campaniei electorale. Olga Guțuțui, membră a Consiliului Audiovizualului (CA), a menționat că rapoartele prezentate până acum de CA au aceleași rezultate ca și rapoartele societății civile. În același timp, ea a susținut că, în condițiile unei campanii electorale de doar 30 de zile, este important ca rapoartele de monitorizare să cuprindă și perioada preelectorală, iar CA să le examineze săptămânal, astfel sancțiunile pentru încălcarile admise de radiodifuzori ar putea fi mai eficente.  

Mai multe detalii puteți găsi în Raportul final.

Rapoartele de monitorizare integrale sunt publicate pe paginile web www.api.md și  www.media-azi.md

Pentru detalii suplimentare, contactați-ne la numărul de telefon 022 210602 sau la diana.lungu@api.md, persoană de contact: Diana Lungu, coordonatoare comunicare API.

Raportul este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația Presei Independente (API), membre ale Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, în cadrul unui proiect de monitorizare a mass-media implementat cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (SUA), al Guvernului Suediei și al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

 

[1] Audiovizual: Moldova 1, GRT, Prime TV, Canal 2, Canal 3, Publika TV, Jurnal TV, NTV Moldova, Pro TV Chișinău, TV8, Accent TV, TV Centrală. Portaluri online și presa scrisă: Agora.md, Aif.md, Deschide.md, Diez.md, Esp.md, Gagauzinfo.md, Jurnal de Chișinău (ziar), Kp.md, Moldova.org, Newsmaker.md, Noi.md, Realitatea.md, Sputnik.md, Timpul.md, Unimedia.info, Zdg.md 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola