frule

Caravana de informare şi educaţie civică "Toată lumea VOTEAZĂ”

Timp de patru zile (24 – 27 iulie 2009) în opt localităţi ale raionului Ialoveni – satele: Costeşti, Mileştii Mici, Răzeni, Ţîpala, Puhoi, Ruseştii Noi, Văsieni şi oraşul Ialoveni, s-a desfăşurat Caravana de informare şi educaţie civică „Toată lumea VOTEAZĂ”, acţiune organizată în cadrul Campaniei regionale împotriva absenteismului la vot realizată de Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni, Secţia Cultură Ialoveni şi Consiliul raional al tinerilor cu suportul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova în cadrul Programului de Granturi Mici pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice. Caravana şi-a propus prin acţiuni de nepartizanat politic să contribuie la informarea cetăţenilor şi la formarea unui comportament electoral bazat pe înţelegerea dreptului la vot şi a ofertelor concurenţilor electorali, precum şi să crească gradul de participare a cetăţenilor, în special a tinerilor, la vot.

Voluntarii organizaţiei împreună cu membrii Consiliului raional al tinerilor au promovat în rîndul cetăţenilor cu drept de vot din localităţile respective mesajul că votul lor este important şi că nu trebuie să rateze şansa de a influenţa decizia în privinţa constituirii parlamentului ţării pe 29 iulie 2009. Sfaturile şi informaţiile oferite de voluntari au fost însoţite de distribuirea materialelor promoţionale cu sloganul caravanei: 3000 calendare de perete, 1600 pixuri şi 1000 baloane. În centrul acestor localităţi a fost amenajat un cort mobil unde persoanele interesate au avut posibilitatea să se adreseze după informaţii referitoare la procedura de vot, să citească principalele teze din programele politice ale candidaţilor electorali, să scrie mesaje partidelor politice care se află în cursa electorală, să pozeze cu manechine care simulează procesul de votare, să scrie mesaje de motivare a consătenilor să participe la vot, să privească un program artistic cu participarea tinerelor talente din localitate sau să fie suporteri la una dintre echipele de fotbalişti îmbrăcaţi în tricouri inscripţionate cu sloganul caravanei, antrenaţi în meciuri amicale.

O galerie cu imagini de la caravană puteţi viziona la următoarea adresă http://primulvot2009.wordpress.com/toata-lumea-voteaza/

Tot în cadrul acestui proiect, circa 2300 tineri alegători cu vîrsta între 18 şi 20 ani din localităţile raionului Ialoveni, altele decît cele menţionate, au primit săptamîna trecută prin poşta, e-mail sau sms invitaţii la scrutinul din 29 iulie 2009. Iar pentru a facilita accesul la informaţii despre alegeri şi procesul electoral, tinerii voluntari au creat blogul de informare şi educaţie electorală www.primulvot2009.wordpress.com care este vizitat zilnic de aproximativ 30 persoane.

 



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola