Campania electorală a fost plină de încălcări în raioanele mărginite cu regiunea transnistreană, Promo-Lex

Campania electorală pentru alegerile anticipate din 29 iulie a fost plină de încălcări, agresivă şi tensionată şi în raioanele mărginite cu regiunea transnistreană. Listele electorale nu au fost afişate la timp la secţiile de votare, pentru ca alegătorii să le poată verifica, în liste au fost depistate persoane decedate şi minori, alegătorii au fost intimidaţi, iar resursele administrative au fost utilizate în scop electoral. Acestea sunt câteva dintre concluziile care se conţin în cel de-al treilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare a Asociaţiei Promo-Lex, făcut public luni, 27 iulie în cadrul unei conferinţe de presă găzduită de Info-Prim Neo.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Ion Manole, aproape toţi concurenţii electorali au comis încălcări în perioada de monitorizare – 19-26 iulie. Este îngrijorătoare situaţia în ceea ce priveşte calitatea întocmirii şi caracterul incomplet al listelor electorale, au fost promovate în continuare discursuri de instigare la ură şi intoleranţă naţională, concurenţii electorali au fost trataţi inegal de către reprezentanţii administraţiilor publice locale, angajaţii instituţiilor publice s-au implicat în procesul electoral, iar drepturile şi libertăţile electorale ale alegătorilor din regiunea transnistreană au fost în continuare ignorate, deşi se constată o îmbunătăţire a situaţiei în regiune, a precizat Ion Manole.


Referindu-se la încălcările constatate de observatorii delegaţi de Promo-Lex în cele 7 raioane monitorizate şi în regiunea transnistreană, juristul Asociaţiei, Ion Guzun a declarat că premierul Zinaida Greceanâi, candidat din partea Partidului Comuniştilor (PCRM) s-a deplasat cu maşina de serviciu cu numerele de înmatriculare RM G 001 la o întâlnire cu alegătorii din Anenii Noi, escortată de două maşini cu numere speciale.

De asemenea, la întâlnirile cu alegătorii, candidaţii PCRM au spus reprezentanţilor administraţiilor publice locale că în cazul în care în localitatea respectivă se va vota în proporţie de 70% pentru PCRM, acest candidat „va contribui personal” la reconstrucţia unui sau altui edificiu de menire socială sau la reparaţia drumurilor şi a altor reţele.

În cadrul unei conferinţe de presă în aceeaşi zi, candidatul PCRM Mark Tcaciuc a respins acuzaţiile care se aduc partidului aflat la guvernare. El a declarat că partidul aflat la guvernare nu face uz de instituţiile statale.

Promo-Lex constată încălcări şi din partea altor concurenţi electorali. De exemplu, a spus Ion Guzun, preotul unei localităţi din raionul Ştefan Vodă a rugat enoriaşii care au venit la slujbă „să intre descălţaţi în biserică, deoarece pe jos sunt aşternute covoare noi, donate de concurentul electoral Partidul Liberal Democrat (PLDM)” şi i-a îndemnat să voteze pentru acest concurent.

Solicitat de Info-Prim Neo, prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase a spus că nu cunoaşte dacă a fost sau nu o asemenea situaţie, dar a spus că „dacă este adevărat, astfel de acţiuni sunt regretabile”. „Am condamnat implicarea bisericii şi atunci când este vorba în lansarea unui mesaj propagandistic în favoarea PCRM şi nu tolerăm o astfel de situaţie nici când este vizată formaţiunea noastră. Chiar dacă preoţii au anumite viziuni şi simpatii politice, le salutăm, dar ele nu trebuie exprimate într-o asemenea formă”, a precizat Tănase.

Într-o altă localitate din Căuşeni asistenţii sociali merg din uşă în uşă la persoanele în vârstă şi le oferă pungi cu produse alimentare din partea concurentului electoral Alianţa „Moldova Noastră”, a mai spus Guzun.

Liderul AMN, Serafim Urecheanu a respins categoric constatările care se referă la formaţiunea pe care o conduce, calificându-le „prostii”. „Noi nu practicăm aşa ceva. Asistenţii sociali nici nu sunt subordonaţi administraţiilor locale. Mai greşesc şi observatorii uneori”, a declarat Urecheanu.

În acest context, Asociaţia Promo-Lex recomandă autorităţilor să elaboreze un mecanism eficient de întocmire a listelor electorale, să respecte normele legale referitoare la asigurarea oportunităţilor egale pentru concurenţii electorali, să se autosesizeze şi să investigheze cazurile de intimidare a concurenţilor şi a cetăţenilor şi să elaboreze un mecanism de informare, educare şi implicare electorală a cetăţenilor din regiunea transnitreană.

Cel de-al treilea raport de monitorizare al Promo-Lex a cuprins raioanele Rezina, Floreşti, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă şi regiunea transnistreană. Informaţia a fost colectată de peste 270 de observatori prin observare directă, întâlniri cu interlocutorii şi consultarea documentelor oficiale. Proiectul este susţinut financiar de National Endowment for Democracy.

 

 

Info-Prim Neo

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola