frule

Bancherii preferă să-și țină banii la BNM decât să crediteze economia

Creditarea economiei continuă să fie în recesiune, chiar dacă ratele dobânzii la credite sunt foarte joase. Soldul creditelor în economie la sfârșitul lunii iunie 2018 a fost mai mic decât nivelul înregistrat la sfârșitul lunii iunie 2017 cu 2,8%, constituind 37,5 miliarde de lei. Băncile preferă să-și țină bani în CBN sau să-i plaseze în VMS. Este opinia exprimată de către jurnalistul Victor Ursu în cadru emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Astfel, soldul creditelor în valută străină s-a diminuat cu 4,4% (un factor important este aprecierea monedei naționale, ceea ce influențează valoarea acestora recalculată în lei), iar al celor în monedă naţională a fost în diminuare cu 1,7%. O altă cauză care explică diminuarea soldului de credite este reticența din partea băncilor în a oferi credite, dată fiind norma rezervelor obligatorii înaltă și profitabilitatea acestora. Cu toate acestea, se observă încetinirea ritmului de diminuare a soldului creditelor.

Ultimele date ale BNM arată că din numărul total al creditelor, cea mai mare pondere – 27% - revine creditelor acordate comerțului, apoi 14%  au fost destinate consumului, 9,3% - credite acordate pentru procurarea/construcţia imobilului, 8,7% - credite acordate industriei alimentare etc. În cadrul acestor credite cea mai intensă creștere a fost înregistrată la creditele acordate pentru procurarea/construcţia imobilelor, volumul cărora de la începutul anului s-a majorat cu 16,5% (434 mil.lei), fapt care se explică, inclusiv prin lansarea începând cu 26.03.2018 a proiectului "Prima Casă".

Creditele în valută , exprimate în USD, au înregistrat o creștere de 4.5 % în trimestrul II 2018. Soldul creditelor în lei s-a micșorat cu 2.0 %  pe parcursul trimestrului II 2018. În același timp, putem vorbi deja despre o tendință pozitivă în domeniul creditării, care a fost marcată de creșterea volumului creditelor noi acordate pe parcursul tr. II.

Începând cu anul 2016, presiunile dobânzilor s-au temperat esențial, dar oricum accesul agenților economici și a consumatorilor la surse de finanțare este încă dificil. Băncile au devenit mai prudente în acordarea împrumuturilor pe fundalul înăspririi legislației bancare.

În luna iunie 2018 a fost acordat un volum de credite noi în monedă națională mai mare cu 11,8% față de cel din luna iunie 2017. La fel, volumul de credite noi acordate în valută străină a fost cu 13% mai mare.

Totodată, lichiditatea excesiva în sistemul bancar creează un potențial risc al instabilității financiare în economia națională. În condițiile unei cereri scăzute de credite din partea agenților economici și ale conjuncturii nefavorabile (ponderea creditelor neperformante constituind 14.7% în luna iunie 2018), se va accentua reticența băncilor de a accepta nivelul înalt de risc ce însoțește operațiunile de creditare. Astfel, sporește cererea băncilor față de operațiunile financiare cu un nivel redus de risc și profitabilitate suficientă cum ar fi plasamente în VMS și CBN, imediat cu creșterea lichidității excesive.

În concluzie, Victor Ursu a spus că o înviorare a crediteării businessului se va produce în urma unei creșteri economice calitative. Or, ceea ce avem în prezent e doar stimularea comerțului preponderent importuri.

Emisiunea este realizată în parteneriat cu Radio Europa Liberă



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola