Sustenabilitatea Organizațiilor Societății Civile din Moldova nu a mai evoluat din anul 2014

Cel puțin asta arată Indexul Sustenabilității Organizațiilor Societății Civile (OSC) pentru anul 2016, document prezentat marți, 08 august 2017, de către un grup de experți și reprezentanți ai organizațiilor societății civile, instituțiilor publice și partenerilor de dezvoltare. Studiul urmărește contextul general propice pentru societatea civilă, cu accent pe cadrul legal, capacitatea organizațională, viabilitatea financiară, pe advocacy, furnizarea de servicii, pe infrastructură și imaginea publică.

Indexul arată că scorul general pentru 2016 este de 3.9 (pe o scară de la 1 la 7, unde 1 înseamnă cel mai bun scor iar 7 – cel mai slab), rămănând neschimbat pentru o perioadă de trei ani, chiar dacă la unele dimensiuni au fost înregistrate anumite progrese minore. Au fost restabilite parțial anumite facilități fiscale pentru companiile private care efectuează donații către OSC-uri în scopuri filantropice sau de sponsorizare. A crescut numărul persoanelor care au fost implicate în activități de voluntariat și au fost eliberate peste 500 de carnete de voluntari de către Comisia de Certificare a instituției gazdă a activității de voluntariat

Au fost aduse completări la cadrul legal ce vizează OSC-urile, dar care nu au influențat în mod considerabil activitatea acestora. Schimbările operate în 2016 la Legea nr. 837 cu privire la asociațiile obștești prin care a fost modificat numărul minim de persoane necesar pentru înregistrarea unei altfel de entități sau anularea raportării obligatorii nu au adus schimbări esențiale, iar noul proiect de lege cu privire la organizațiile necomerciale s-a aflat la primele etape de consultări publice. Mai mult, modificările care se încearcă a fi introduse deja în 2017 cu privire la finanțarea OSC-urilor reduc cu mult entuziasmul cu care era privit acest proiect în 2016.

A fost aprobată Legea 2%, care permite persoanelor fizice să direcționeze 2 % din impozitul pe venit către o organizație eligibilă. Chiar dacă legea a intrat în vigoare, efectele acesteia urmează să fie simțite în 2017. Legea privind antreprenoriatul social nu fost încă aprobată în lectură finală, astfel conceptul de întreprindere socială în Republica Moldova nu a fost reglementat nici în 2016.

Sustenabilitatea OSC-urilor din stânga Nistrului continuă să fie destul de scăzută. Sub pretextul unor măsuri de securitate, auto-proclamatele autorități transnistrene intimidează participanții la activitățile desfășurate de OSC-uri, denigrează public imaginea OSC-urilor și amenință conducătorii acestora.

Indexul pentru Europa Centrala și de Est și Eurasia urmărește progresul societății civile în 24 de țări din regiune, fiind realizat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite împreună cu parteneri din fiecare țară analizată. În Republica Moldova, studiul este coordonat de Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO). Acum, la cea de-a 20-a ediție, raportul descrie și evaluează dezvoltarea societății civile din fiecare țară și la nivelul regiunii ca întreg.

Versiunea în limba engleză a Indexului Sustenabilității Organizațiilor Societății Civile 2016 pentru Europa Centrală și de Est și Eurasia poate fi accesată la adresa: http://www.usaid.gov/europe-eurasia-civil-society. Versiunea în limba română a raportului este disponibilă pe www.management.md.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola