frule

Membrii Grupului de Lucru Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor au consultat proiectul Programului Regional Sectorial în domeniu în cadrul unei ședințe organizate de ADR Centru

Membrii Grupului de Lucru Regional Sectorial (GLRS) în domeniul dezvoltării infrastructurii de sprijin a afacerilor s-au întrunit pe data de 03 mai 2017, în cadrul unei ședințe de lucru. Întrunirea a avut ca scop central prezentarea proiectului Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor.

La şedinţă au participat membrii GLRS - reprezentanţi ai direcţiilor de profil din cadrul Consiliilor Raionale din Regiunea Centru, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, precum şi ai partenerilor de dezvoltare din Slovacia (SlovakAid).

Igor Malai, Şef-adjunct Direcţie generală dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și construcțiilor, a ținut să accentueze asupra experienței pe care o posedă Agențiile de dezvoltare regională în elaborarea Programelor Regionale Sectoriale în domeniul asigurării cu apă și canalizare, eficiență energetică, drumuri locale și regionale și managementul deșeurilor. Totodată, reprezentantul MDRC a menționat că o componentă care lipsește atît economiei la nivel național, cît și procesului de dezvoltare regională este infrastructura de afaceri. Progresul poate fi atins doar prin încurajarea ideilor de dezvoltare a afacerilor, de aici și atenția pe care instituțiile de dezvoltare regionale o acordă acestui domeniu. Dezvoltarea infrastructurii de afaceri înseamnă sustenabilitate, locuri de muncă, posibilitatea de creștere și dezvoltare.

Viorel Jardan, Directorul ADR Centru, a menționat că ședința reprezintă un exercițiu extrem de important pentru RDC, dar și pentru fiecare autoritate publică reprezentată de membrii grupului de lucru prezenți în sală deoarece nivelul de dezvoltare economică a unei regiuni este cartea de vizită și punctul forte al acestei unități.

Ala Bragoi, şef al SPSP, a prezentat participanților proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor. În acest context, șefa SPSP a reliefat acțiunile propuse de membrii GLRS ce derivă din obiectivele de dezvoltare a infrastructurii de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Centru (RDC).

Ședința a continuat cu prezentarea și agrearea de către membrii GLRS a modelului Fișei antreprenoriale a raionului, sesiune moderată de Hristofor Ciubotaru, specialist în Secția planificare strategică şi programare, ADR Centru. Ulterior, specialistul SPSP a venit în fața membrilor GLRS și partenerilor slovaci cu o prezentare-exemplificare a locațiilor din compartimentul „Potențialul investițional" de pe site-ul ADR. Această rubrică a fost creată recent după modelul țărilor europene și reprezintă o bază de date on-line ce va fi actualizată periodic și unde vor fi indicate informații despre locaţiile potenţiale de sprijin a afacerilor din toată regiunea. Această bază de date va reprezenta în sine o platformă accesibilă pentru potenţialii investitori, care îşi vor putea forma o imagine clară a potenţialului Regiunii Centru în domeniul economic.

În continuare, membrii GLRS au asistat la prezentarea Evei Balazovicova, reprezentant ADR Senec-Pezinok (Slovacia) din care au învățat din experiența ADR Senec-Pezinoc în elaborarea și implementarea proiectelor din domeniul infrastructurii de afaceri. Împărtășirea bunelor practici a partenerilor din Slovacia a dat un imbold participanților la ședință să se implice activ în dezvoltarea acestui Program Regional Sectorial care va constitui platforma de bază de implementarea căreia depinde dezvoltarea sectorului investițional în RDC.

Reprezentanta ADR Senec-Pezinok (Slovacia), a vorbit și despre dezvoltarea unui concept de proiect ce constă în dezvoltarea unui „Centru comunitar de învățare BIO". Ideea acestui proiect reiese din acțiunile de dezvoltare ale domeniului infrastructurii de afaceri incluse în PRS.

În urma ședinței, membrii GLRS vor prezenta propuneri pe marginea proiectului elaborat. Următoarea și ultima etapă în acest proces este definitivarea PRS-ului și propunerea acestuia spre consultare publică.

Amintim că Grupul de Lucru Regional Sectorial a fost constituit pe 14 aprilie 2016. şi are 24 de membri. Pe 19 mai 2016 a avut loc ședința de constituire a GLRS, în cadrul căreia s-a discutat rolul GLRS în procesul de elaborare a Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor. Ultima ședință a GLRS s-a desfășurat pe 30 noiembrie 2016, în cadrul căreia s-au stabilit viziunea și obiectivele de dezvoltare ale sectorului. Scopul elaborării acestui program constă în stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale sectorului menționat prin planificarea și programarea detaliată a intervențiilor pentru un orizont de timp previzibil, racordate la țintele naționale de dezvoltare, la politicile UE, astfel încît acest program să contribuie în mod real la dezvoltarea Regiunii Centru și implicit la dezvoltarea ţării în ansamblu.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola