frule

Lipsa transparenței crește costul achizițiilor. Autoritățile contractante sunt deschise, dar au capacități limitate

Transparența achizițiilor publice constituie o garanție a utilizării eficiente și legale a resurselor publice și reprezintă o condiție esențială pentru integritate și lipsa corupției în domeniul achizițiilor publice. Transparența vine în sprijinul consolidării unui procesul conform achizițiilor publice. Autoritățile contractante, care au participat activ, astăzi, în cadrul atelierului de lucru în domeniul contractării deschise în achizițiile publice se arată nemulțumite de faptul că nu sunt suficiente instruiri și ghiduri care să le ofere suport privitor la cadrul legal și modificările care survin pe parcurs, desfășurarea procedurilor de achiziție, monitorizarea implementării contractelor.

”Transparența generează competiție, iar competiția generează economii. Analizele econometrice realizate în cadrul unor studii de impact realizate la nivel european au demonstrat faptul că și o creștere mică dar stabilă a nivelului de transparență în achizițiile publice duce la economii tangibile.  Astfel, publicarea unui anunț de participare produce economii de 1,2% în comparație cu situațiile în care nu s-au publicat anunțuri sau alte informații în legătură cu un contract”, a explicat trainerul, Diana Enachi în cadrul atelierului.

Ea recomandă necesitatea utilizării instrumentelor electronice pentru asigurarea transparenței și deschiderea datelor în achizițiile publice, inclusiv platforma de contractare deschisă – opencontracting.date.gov.md, care să implice diferiți actori în sistemul de achiziții publice prin participare activă, feedback și aplicarea mecanismelor de monitorizare a modului în care sunt cheltuiți banii public.

La rândul său, Viorel Chivriga, director de programe IDIS Viitorul a spus că premisele apariției ideii de contractare deschisă au fost generate de lipsa transparenței în procesul de achiziții publice, corupția la diferite etape ale procesului și la diferite niveluri, monitorizarea defectuoasa a implementării contractelor, veniturile publice nu sunt generate, alocate si cheltuite rațional, experiența pozitivă nu este diseminată pe scară largă, concurența liberă este deprimată.

Autoritățile locale participante la atelier au afirmat că de cele mai multe ori nu au pregătirea și experiența necesară în domeniul achizițiilor, iar contractele mari sunt câștigate de unele și aceleași companii. ”Acest lucru se datorează faptului că specialiștii care activează în domeniul achizițiilor în instituțiile publice nu sunt suficient motivați și migrează în sectorul privat”.

Atelierul a fost organizat de către IDIS Viitorul în cadrul proiectului: ”Dezvoltarea contractării deschise în Moldova prin activități de informare și de consolidare a capacităților pentru participanți la procesul de achiziții publice (Developing Open Contracting in Moldova trough informing and capacity building activities for participants in public procurement process)”, finanțat de Banca Mondială.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola