frule

Cadre didactice și directori de școli, instruiți privind cerințele de bază pe care trebuie să le întrunească

Ciclul de formare continuă privind Standardele de competență profesională ale cadrelor didactice/manageriale din instituțiile de învățământ general a luat sfârșit. În perioada 5-24 decembrie 2016, la Institutul de Științe ale Educației, circa 1200 de profesori și directori de școli din diferite raioane ale republicii au fost ghidați cum să pună în aplicare prevederile standardelor, să organizeze eficient procesul educațional, dar și să se autoevalueze obiectiv.

Instruirile au fost organizate de Ministerul Educației, în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”, cu scopul de a consolida capacitățile profesorilor și cadrelor de conducere în vederea realizării politicilor educaţionale.

Formatorul Pavel Cerbușca, dr. în pedagogie, vicedirector al Liceului Academiei de Științe a Moldovei, a menționat că participanții la curs au fost foarte activi: ”Temele abordate prezintă interes, deoarece în baza standardelor de competență profesională vor avea loc evaluările interne și externe ale cadrelor didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general. Totodată, cursul a încurajat schimbul de idei. Participanții au analizat exemplele propriilor instituții de învățământ, iar sarcinile practice au vizat curriculumul școlar, cadrul de instruire, portofoliul etc”.

Svetlana Bednîi, pedagog la Liceul Teoretic ”A. Mateevici” din Dondușeni, a accentuat utilitatea cursului și forma interactivă de desfășurare a acestuia: ”Fiecare domeniu din standarde a fost explicat detaliat, oferindu-ne posibilitatea să discutăm cum ar putea fi aplicat inclusiv din punct de vedere interdisciplinar. Standardele expun structurat criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un profesor, stabilind aceleași cerințe, indiferent de instituție. Totuși, resursele de care dispun școlile sunt diferite, de aceea schimbul de experiență cu alți colegi a fost binevenit”.

Valentin Crudu, șef al Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației, a subliniat că implementarea standardelor de competență profesională ale cadrelor didactice și manageriale va contribui la sporirea calității învățământului. ”O dată la cinci ani erau evaluați doar pedagogii care solicitau sau dețineau grad didactic, însă obținerea acestuia nu este o obligativitate. Evaluarea sistematică a fiecărui profesor și manager va permite determinarea nivelului lor de pregătire, evidențierea punctelor forte și celor vulnerabile. În urma rezultatelor evaluării, în funcție de necesitate, ei vor participa la cursuri de formare continuă. În standarde se regăsesc cerințele de bază pe care trebuie să le întrunească un cadru didactic sau un manager de la orice instituție de învățământ general. Respectiv, angajarea cadrelor în sistemul de învățământ preuniversitar se va face ținând cont de aceste criterii ”, a precizat Valentin Crudu.

Standardele de competenţă profesională ale cadrelor didactice și cadrelor de conducere au fost aprobate în luna iunie 2016 și sunt implementate cu titlu de program-pilot în instituții de învățământ general din trei raioane, precum și din două municipii.

În perioada aprilie-august 2017, în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”, Ministerul Educației va organiza instruiri similare pentru alți 2500 de profesori și cadre de conducere.



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola