Bataia NU e rupta din rai
- Republica Moldova se afla printre putinele tari din lume in care legislatia interzice folosirea pedepselor corporale asupra copilului. Totusi, specialistii sunt de parere ca mai avem de lucrat la acest capitol. O mare parte a parintilor sunt inca de parere ca bataia „e rupta din rai”.
Abandonarea copiilor de parintii care pleaca la munca in strainatate este calificata de cotidianul britanic „Daily Telegraph”, intr-un articol drept „o noua forma de abuz asupra minorilor”. Semnatarul articolului enumera, pe scurt, cele mai tragice cazuri de copii ai caror parinti sunt plecati in strainatate pentru a castiga bani.
La nivel global, doar 16 state au interzis aplicarea pedepselor corporale (printre care si Republica Moldova), in timp ce 153 inca permit acest tip de pedeapsa. Ceea ce inseamna ca peste 1,5 miliarde de copii traiesc in tari in care aceasta forma de violenta este legala. 106 tari nu interzic aplicarea pedepselor corporale in scoli, 147 de tari nu interzic aplicarea acestora in institutii de ingrijire alternativa. Astfel, peste 125 miliarde de copii risca bataie in scoala.
„O palma, dar totusi o ia”
Violenta (fizica si verbala) ca instrument al educatiei este, din nefericire, un reflex aproape ereditar pentru fiecare dintre parinti. „Imaturitatea parentala este principala cauza a violentei fata de copii. Cuplurile de astazi continua sa decida a avea urmasi in functie de stravechile motivatii, fara nicio planificare familiala. Or, acest lucru duce la o iresponsabilitate parentala, fapt pentru care parintii nu sunt capabili sa-si educe copiii, aplicand metodele vechi, cum ar fi bataia” explica psihologul Adrian Matei.
„Nu pot sa zic ca imi educ copilul cu bataia. Îl supraveghez in permanenta. Daca face ceva nu bine, incerc sa-i explic. Niciodata nu m-am aruncat la el cu palma sau cu vorbe grele asa cum o fac alti parinti. Cel putin incerc sa-mi educ copiii asa cum au facut-o parintii cu mine si fratii mei. Si, bineinteles, rar, dar o palma totusi o ia, atunci cand cu vorba buna nu se intelege” spune Elena Olaru, mama a unui copil de 8 ani.
Parintii au devenit mai putin grijulii cu copiii lor
Tudor, a devenit recent tata. Nu stie aceasta „profesie”. Dar spera sa se descurce. Acum, spera doar sa aiba timpul necesar pentru copilul sau, sa nu-l neglijeze. Întrebat daca si-ar bate baiatul cand nu-l va asculta, acesta zice ca nu, nici gand. Fiindca, crede el, copiii zilelor noastre sunt pesimisti. Iar acest lucru este din cauza parintilor care sunt indiferenti si n-au rabdare cu propriile odrasle. „Noi, cei tineri, care intemeiem o familie nu ne prea place sa stam de veghe noptile. Devinim inevitabil din ce in ce mai iritati, mai putin tandri si grijulii, mamici obisnuite a face obiectul admiratiei fata de look-ul dinainte, in lupta cu kilogramele in plus etc”. „Cresterea copilului devenit mult mai vioi, mai neascultator, mai dornic de a acapara toata atentia si afectiunea parintilor este pentru noi o rabunire. Aceasta este de moment sau o acumulare a problemelor cotidiene” ne explica Tudor, convins ca va incerca sa-si ofere toata dragostea si caldura necesara copilului sau.
Generatia „singur acasa” - o noua forma de abuz
Jurnalistii de la „Daily Telegraph” apreciaza ca abandonarea copiilor de catre parintii plecati la munca e „o noua forma de abuz”. Aceasta a intrat in atentia presei britanice, ingrijorata de invazia muncitorilor straini pe teritoriul tarii lor si nu numai.
Datele statistice releva ca in doar trei luni, numarul celor declarati plecati la munca peste hotare s-a majorat cu 100 mii de persoane. Astfel, numarul persoanelor declarate de catre gospodarii plecate in alte tari la lucru sau in cautare de lucru in trimestrul III curent a fost de circa 343 mii persoane in comparatie cu 253 declarate in trimestrul II al anului 2008. În aceste conditii, copiii sunt lasati in grija bunicilor, oameni batrani, macinati de boli si deja obositi de a lua-o de la capat cu educatia copiilor. Altii ajung in grija unor rude indepartate, nu putini sunt dati in „custodia” vecinilor, care se obliga in schimbul banilor sa mai dea o fuga pe la cei mici lasati de izbeliste prin gospodarii sau printre peretii apartamentelor. Uneori acesti copii ajung pe strazi, sunt trimisi la cersit sau sunt obligati sa munceasca din greu.
„… vreau si eu sa ma atinga pe cap mama…”
Mihai Radu are acum 14 ani. Parintii lui au plecat in Italia cand avea 2 ani. Bunicii sunt cei care l-au crescut. Nu pot vorbi despre Mihai ca a devenit un tanar fericit. Dimpotriva, este delicvent. Am incercat sa discut cu el, sa-i aflam soarta. „Eu sunt asa cum sunt… poate ma voi schimba candva, dar acum nu pot. Eu ma plictiseam sa stau cu bunicii. De aceea fugeam de acasa… Îmi interziceau sa ies de mic la joaca, sa ma uit la televizor. Uite asa am inceput sa fur (…) Eu nu-mi dadeam seama ce faceam, dar de batut eram. Eu nu aveam parintii langa mine sa le spun ca-mi lipsesc, ca vreau si eu sa ma atinga pe cap mama…”. Si nimic, probabil, nu putea suplini dragostea de mama si de tata. Lucrul acesta l-am observat si din privirile lui Mihai, nesigure, dificile, in cautarea unui punct de sprijin. Ar fi vrut sa-mi spuna, parca, ca e un copil fericit, invata si simte caldura parintilor.
Eugen Sebastian Frunza
http://eugenfrunza.wordpress.com/
