Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6253

frule

13.000 de lei au fost adunați în cadrul Maratonului Copiilor 2015

IMG 9023

În acest weekend, la data de 31 octombrie, pentru a doua oară a avut loc un maraton al bunătății. O sută de copii, împreună cu părinții lor, s-au mobilizat într-o acţiune de solidarizare cu familiile de refugiaţi interni din Ucraina. Suma adunată în urma maratonului, 13.000 de lei reprezintă distanţa totală alergată de către participanţi şi convertită de părinţii acestora în lei. Evenimentul a fost organizat de Misiunea Socială DIACONIA în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova. 

Maratonul copiilor a reunit împreună circa o sută de copii care au venit să alerge pentru a se solidariza pentru o cauză nobilă. Mobilizați de dorința de a sprijini refugiații interni din Ucraina, copii, cu vârsta cuprinsă între 7- 12 ani, s- au prins în cursa bunătății.

Înarmați cu multă energie, pasiune, dar și responsabilitate, cei micuți au alergat repartizaţi în patru curse, în funcție de vârstele participanților. Deşi distanța sugerată de căte organizatori a fost de cel mult patru cercuri, micuții au ținut să alerge și mai mult, astfel, depășindu-și orice limite de implicare. În medie, copiii au alergat o distanță de 600 metri.

Șerban, 11 ani: Mie mi-a plăcut, am alergat foarte mult pentru a susține copiii nevoiași.

Mihai, 10 ani:  Eu am alergat 1500 de metri și e o cursă interesantă, pentru că susții alți copii, și e utilă pentru că sportul este sănătos.

La final de cursă, participanții au primit de la organizatori un bilet pe care era înregistrată distanța alergată. Acest bilet a fost înmânat părinților care, ulterior, au transformat metrii alergați în bani ce urmează să fie donați familiilor de refugiați interni din regiunea Odesa (Ucraina). Pentru fiecare metru alergat, părinții au scos din buzunar o sumă de 0,25 lei.

Igor Belei, director Misiunea Socială „Diaconia”: Maratonul Copiilor este o dovadă că lucrurile mari se fac prin gesturi mici, dar multe. Maratonul ne confirmă că noua generație poate deveni mai bună și această valoare poate face parte din viața cotidiană a fiecăruia. Printr- un efort comun suntem capabili să salvăm destinele oamenilor aflați la grea încercare.

PS Antonie de Orhei,  episcope vicar, Mitropolia Basarabiei: Acest evenimentul este o lecție de solidaritate și bunătate. Este o lecție ce alungă din sufletele noastre răutatea, egoismul și aduce cu ea lumina, bucuria și sfințenia.

În cadrul evenimentului, participanții au avut parte de ateliere de creație, facepainting, jocuri cu animatorii de la Clounella și un concert de dans și muzică susținut de Bety, Mihai Ungureanu și Daria Crasiuk. La finele maratonului, copii au primit diplome și cadouri din partea partenerilor.

Maratonul Copiilor este parte a campaniei „Cu drag, pentru Ucraina” și are drept scop ajutorarea familiilor de refugiați interni din regiunea Odesa, Ucraina.

Parteneri organizatorici: Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova

Parteneri: Liberte, CIOfilm, Naturalis, Clounella, OM, Unica, FloMaster, Cangurul.md.

Partener media general: Tele Radio Moldova

Partener media general online: Forum.md

Parteneri media: Ziarul de Gardă, Unimedia, Radio Chișinău, TVR Moldova, Timpul și Ziarul Național.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola