Tinerii de etnie Romă se mobilizează în Moldova, Rusia şi Ucraina

KP5A2599

În perioada 9-10 iulie 2015 la Chișinău se desfășoară Conferința ”Cultura, identitatea și participarea civică romă”. Aceasta este un forum al bursierilor programului de Burse Universitare în Drept și Științe Umaniste (LHP) al  Fondului de Educație pentru Romi (REF). Evenimentul este organizat de Centrul de Informaţii Universitare şi Fondul de Educaţie pentru Romi, cu suportul financiar al Fondului de Educaţie pentru Romi din Budapesta şi a  Fundaţiei germane “Comemorare, Responsabilitate şi Viitor” (EVZ).

Conferința s-a axatpe dezvoltarea profesională, abilitarea şi mobilizarea civică a tinerilor de etnie Romă, concomitent contribuind la consolidarea identităţii şi mîndriei participanţilor de a aparţine etniei Roma. Deoarece recent au apărut tensiuni în regiune, evenimentul a reprezentat o platformă importantă pentru discutarea drepturilor universale ale omului şi împărtăşirea valorilor spre care tindem. De asemenea, s-a discutat și despre explorarea modului în care Romii tineri şi educaţi pot contribui la pace şi înţelegere reciprocă.

Sute de tineri Romi din Moldova, Rusia și Ucraina au acces la educație universitară

În ultimii 10 ani, Fondul de Educaţie pentru Romi, cu suportul financiar al Fundaţiei „Comemorare, Responsabilitate şi Viitor”, a susţinut sute de tineri Romi din Moldova, Rusia şi Ucraina să-şi atingă scopurile academice şi profesionale prin intermediul burselor academice din cadrul Programului de Burse Universitare în Drept şi Ştiinţe Umaniste. Aceşti foşti şi actuali studenţi sunt uniți prin identitatea lor Roma. Ei se întâlnesc o dată pe an pentru a-şi împărtăşi experienţele, a-şi afirma identitatea de Romi şi a dezvolta noi iniţiative şi colaborări. Tinerii împart o convingere comună că discriminarea şi excluderea pot fi combătute prin obţinerea studiilor şi prin servirea drept exemplu de integrare de succes în cîmpul muncii. Împreună, ei fac parte dintr-o mişcare mai vastă de tineri intelectuali şi lideri Romi care influenţează politici europene şi oferă o voce colectivă pentru a confrunta stereotipurile ce ţin de posibilităţi pentru incluziunea Romilor.

Mulți dintre studenții beneficiari ai programului provin din medii nefavorabile şi sunt prima generaţie din cadrul familiei lor cu studii de nivel post-scolar. Mulţi dintre ei se implică activ în dezvoltarea comunităţii lor chiar din perioada studenţiei. Este și exemplul Radei Pădureanu, Preşedintele Asociaţiei Tinerelor Femei Roma, care a înfiinţat o organizaţie civică cu scopul de a-şi reprezenta comunitatea. Grigore Zăpescu și alți zeci de studenți din localităţile Moldovei, Rusiei şi Ucrainei au implementat proiecte mici care au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţii Rome. Totuşi, mai mulţi se vor afirma pe viitor, căci tinerii Romi continuă să obţină studii superioare, aplică la studii postuniversitare şi îşi urmăresc scopurile în medii profesionale. Un exemplu elocvent în acest sens este Ivan Korzhov, director adjunct al ONG internaţional Rom Ternipe (Lvov, Ucraina), care mai deţine şi poziţia de funcţionar public la un oficiu local de auto-guvernare. 

Informaţii despre programul de Burse Universitare în Drept şi Ştiinţe Umaniste

Misiunea Fondului de Educaţie pentru Romi (REF) este de a elimina discrepanţa în nivelul de educaţie dintre Romi şi ne-Romi și promovează drepturile copiilor şi tinerilor Romi de a avea acces la servicii educaţionale calitative şi incluzive. Programele REFşi suportul acordat în ultimii 10 ani în 16 ţări din Europa au demonstrat o contribuţie considerabilă la ameliorarea situaţiei academice a beneficiarilor.

O parte componentă a portofoliului de programe de burse a REF, Programul de Burse Universitare în Drept şi Ştiinţe Umaniste (LHP) reprezintă o oportunitate unică pentru Romii din Moldova, Rusia şi Ucraina să beneficieze de burse pentru studii universitare. Până în prezent, 469 studenți au beneficiat de burse și suport academic în cadrul acestui program, dintre care 131 studenți din Moldova.

În cadrul programului, anual, se oferă și granturi mici pentru stimularea beneficiarilor de a se implica în comunitățile locale de Romi. Astfel, până în prezent, 3 grupuri de studenți Romi din Moldova au beneficiat de astfel de granturi pentru dezvoltare comunitară în valoare de până la 2500 euro per grant.

Pentru o descriere detaliată a programului LHP, vă rugăm să accesaţi:
http://www.romaeducationfund.hu/lhp-guidelines-1

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:

Tom Bass, ofiţer de comunicare, tbass@romaeducationfund.org

Stela Garaz, ofiţer pe studii şi politici, sgaraz@romaeducationfund.org

Viorica Volovei, coordonator local, v.volovei@eac.md

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola