Au fost selectate localitățile care vor fi vizitate de echipa Programului Bunelor Practici
Peste 30 de localități din țară urmează a fi vizitate în următoarele două luni pentru a vedea pe viu modalitatea de implementare a celor mai bune practici. Localitățile au fost selectate la 24 iunie, de către membrii Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova în cadrul unei ședințe.
Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai asociaţiilor de primari, ai Guvernului Republicii Moldova, ai proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale" și ai autorităților locale. Grupul Coordonator al Programului Bunelor Practici are rolul de a monitoriza şi evalua implementarea Programului Bunelor Practici, de a superviza evaluarea şi selectarea celor mai bune practici ale autorităţilor publice locale.În cadrul ședinței, membrii Grupului Coordonator au făcut cunoștință cu cele 77 de practici locale, au analizat integral conținutul acestora, desemnând ulterior localităţile în cadrul cărora vor fi efectuate vizite de documentare. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1. Buna guvernare în contextul integrării europene; 2. Dezvoltarea economică locală și cooperare intercomunitară; 3. Eficienţa energetică la nivel local: modele de succes și perspective de dezvoltare; 4. Servicii publice de calitate: prioritate pentru orice localitate.
Liubomir Chiriac, directorul executiv al IDIS "Viitorul" consideră că "ediția din acest an a Programului Bunelor Practici a avut o rezonanță mai mare în societate, și în special în rândul autorităților publice locale. S-au implicat în competiție mai multe primării, inclusiv din România și Ucraina, ceea ce demonstrează că programul este unul necesar, interesant și contribuie mult la schimbul de experiențe, idei și inițiative la nivel local."Pentru ediţia curentă au fost depuse 77 de practici din 49 de localităţi ale țării. În ceea ce priveşte repartizarea practicilor pe regiuni, zona de Centru continuă să fie cea mai activă. Astfel, din Centru au fost depuse 46 de practici din 29 de localități, din Sud 17 practici din 10 localități, iar din Nord, 13 practici din 10 localități.Potrivit lui Tudor Meșină, directorul ADR Centru, localitățile din regiunea de centru a țării au depus mai multe proiecte de succes deoarece "posibilitatea de a accesa diferite programe pentru localitățile din centru sunt mai mari comparativ cu celelalte regiuni. Totodată, reprezentanții autorităților locale sunt implicați în diverse activități de instruire cu privire la scrierea și gestionarea proiectelor, ceea ce le permite să fie mai flexibili când vine vorba de implementarea proiectelor la nivel local.
"Printre localităţile participante în ediția actuală putem menționa satul Peresecina, care a reușit să implice populația în procesul de luare a deciziilor prin intermediul unui post local de radio; satul Voinescu din raionul Hâncești, unde administrația locală, împreună cu locuitorii au amenajat un parc de odihnă; orașul Cahul; satul Congaz din Găgăuzia care a creat un serviciu de salubrizare cu ajutorul cooperării intercomunitare; satul Gaidar care se remarcă printr-un muzeu viu al covorului; orașul Florești care a implementat în premieră în Republica Moldova sistemul de monitorizare și automatizare în procesul de alimentare cu apă potabilă; orașele Cimișlia și Ungheni, cât şi alte sate şi oraşe care au implementat proiecte de succes în perioada 2013 - 2014.
"În acest proces de selectare a localităților ce vor fi vizitate de către echipa Programului Bunelor Practici am acordat atenție autorităților publice care au realizat proiecte de succes utilizând capacitățile proprii și elemente de inovație. Noi vrem ca autoritățile publice să dea dovadă de inițiativă și să vină cu contribuția lor", a declarat Valerian Bânzaru, șeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul MDRC.Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID
„Reforma Autorităţilor Publice Locale" și implementat de către IDIS "Viitorul", având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana - Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail http://www.adrcentru.md/img/icons/email.png) 100% 50% no-repeat transparent;">ana.veverita@viitorul.org.