Jurnaliștii au studiat tehnici noi de mediatizare a valorilor europene
ABC-ul european, limbajul de Bruxelles, știri interesante și importante - sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-au discutat jurnaliștii. În ceea ce privește modalitățile de abordare a subiectelor despre UE, atât cei 14 participanți, cât și facilitatoarea programului, Cristina Liberis, au afirmat că tematica europeană necesită o atitudine consecventă, deoarece procesele de pre-aderare și aderare necesită timp, iar publicul trebuie informat continuu, pentru a nu-și pierde interesul față de subiect.
Cristina Liberis a împărtășit jurnaliștilor din presa locală și națională ideea că rolul media este de a căuta mai mult decât se vede la suprafață și de a nu se limita la comunicatele de presă emise de instituțiile europene, de a interpreta materialele despre UE într-un limbaj accesibil pentru audiență.
Participanții au apreciat activitățile practice în care s-au implicat: scrierea reportajelor despre cum e să fii cetățean european, paginarea unui jurnal tv, elaborarea unor campanii media. Astfel, jurnaliștii au reușit să pună în practică mai multe elemente noi însușite la training, cum ar fi, de exemplu, regula contextualizării subiectului cu ajutorul informațiilor ce țin de situația internă, care poate face dintr-un subiect obișnuit unul cu conexiune pentru vectorul european al R. Moldova.
Reportera Jurnal TV, Valentina Mocate, participantă la acest curs, este de părerea că astfel de programe sunt indicate și binevenite pentru jurnaliștii din R. Moldova, anume prin implicarea unor experți internaționali, în special din țările predecesoare integrării europene. ”Pentru puterea a patra din R. Moldova tematicile europene sunt mai complexe decât par la prima vedere. Aplicarea în practică a cunoștințelor teoretice cu suportul specialiștilor este un exercițiu perfect înainte de a intra în lupta mediatică pentru reflectarea obiectivă, un pas înainte în lansarea întrebărilor potrivite pentru a primi răspunsuri constructive”.
Rodica Nemerenco, TV Prim, Glodeni consideră programul la care a participat drept interesant și util, deoarece i-a oferit posibilitatea să găsească noi subiecte ce țin de integrarea europeană și practici inovatoare de mediatizare a acestora prin intermediul postului TV pe care îl reprezintă.
În luna mai CJI va organiza cel de-al doilea program de instruire pentru jurnaliștii care abordează tematica europeană, de această dată, cu participarea unui expert din Bulgaria.