Știri sociale

Fiecare persoană cu dizabilități are abilități care merită să fie promovate. Din cauza milei, indiferenței și ignorării, abilitățile lor rămân în umbră. Persoanele cu dizabilități au nevoie de respect și susținere pentru ca să se afirme ca membri cu drepturi depline ai societății!

Pentru a sensibiliza opinia publică față de persoanele cu dizabilități, Keystone Moldova lansează campania media: “Cunoaște-mă, Respectă-mă, Susține-mă!”. Campania se desfășoară în cadrul proiectului “Media și comunicare pentru o comunitate incluzivă”, implementat de Keystone Moldova, cu susținerea financiară a Fundațiilor pentru o Societate Deschisă / Inițiative în Media și Sănătate și a Fundației Soros-Moldova.

În cadrul campaniei vă vom prezenta istorii reale povestite chiar de către persoanele care le-au trăit. Mai jos vedeți istoria din această zi:

Asta s-a întâmplat într-o vară, cu doi ani în urmă. Am luat decizia să aplic la staționar la facultatea de psihopedagogie, la o universitate din Moldova. Am ajuns la Chișinău, am plecat spre universitate și, acolo, tata a intrat înăuntru și a întrebat dacă poate vorbi cu decanul facultății. Ni s-a spus să așteptăm afară. Ne-au  spus că decanul va fi peste 40 de minute. Am așteptat 40 de minute. Tata a mai intrat o dată. Iarăși ne-au spus că decanul va fi peste 40 de minute.

Într-un final, am reușit și eu să intru (eu fiind utilizator de scaun rulant) și tatăl meu a întrebat:

- Unde e biroul decanului?

- La etajul trei, i s-a răspuns.

- Cum să ne urcăm noi acolo? a întrebat tatăl meu. Aveți vreun lift? Cum să mă urc eu cu băiatul acolo?

I s-a răspuns:

- Da, avem. Acuși vă dau cheia.

A luat cheia. Ei înșiși nu știau că liftul nu lucrează. Noi am încercat cu cheia să deschidem liftul și ne-am dat seama că el nu lucrează.

Eu eram cel care m-am dus să dau documentele la universitate, dar nu am putut să ajung acolo și s-au dus părinții mei, în locul meu, să vorbească cu decanul. Eu nici nu l-am văzut pe decan.

Această întâmplare a avut un rol foarte important în decizia mea de a pleca peste hotare. 

                                                                                                                      Gheorghe