Știri sociale

Indiferența, agresivitatea sau mila – sunt câteva forme de discriminare a persoanelor cu dizabilități. Ei nu au nevoie de milă, ci de susținere, nu au nevoie de admirație pentru pofta de viață, ci de respect. Doar prin acceptare și toleranță persoanele cu dizabilități se vor putea integra în societate.

Pentru a schimba atitudinea societății față de persoanele cu dizabilități, asociația Keystone Moldova a lansat campania ”Arată că îți pasă” susținută din sursele Fundațiilor pentru o Societate Deschisă – Inițiative în Sănătate și Media. În cadrul campaniei vă vom prezenta istorii reale povestite chiar de către persoanele care le-au trăit. Mai jos vedeți istoria acestei săptămâni:

În vara anului curent am mers la Odesa pentru un curs de recuperare și am stat acolo singură.

În una din zilele în care mă întorceam de la recuperare, unde am făcut exerciții fizice pentru mușchi, am ieșit la stradă și așteptam rutiera. Vroiam să merg să văd orașul. Strada era destul de luminoasă, nu erau copaci, era mijloc de zi, era soare și foarte cald.

La stație, pe scaun, stătea un singur domn. Eu m-am apropiat de el și i-am spus: ”Domnule, vă rog frumos să mă ajutați. În curând o să vină rutiera și nu văd pe nimeni în jur, de aceea vă rog să-mi dați o mână de ajutor.”

În momentul în care a venit rutiera, domnul s-a apropiat de stradă, a întins mâna și a oprit-o. Șoferul din rutieră nu m-a observat pentru că eu stăteam mai în spate. El a frânat și în momentul acesta am ieșit eu din spate ca să urc în rutieră. Bărbatul de lângă mine a apucat scaunul rulant ca să mă urce și din rutieră (mai erau oameni înăuntru) eu am mai chemat un băiat îndemnându-l cu mâna: ”Vino încoace și mă ajută”.

Băiatul a coborât și de-acum apucaseră unul din spate și celălalt din față gata să mă urce. Mă tot întrebau: ”Cum să te urcăm, cum să facem?”.

Și așa, în forfota asta, șoferul închide ușa de la rutieră și rutiera încet, încet se pornește din loc... Noi auzim oamenii din rutieră care strigă: ”Stați! Stați! Ei nu au urcat! Opriți!”. La fel și bărbații care erau cu mine: ”Opriți! Opriți, pentru că trebuie să urcăm!”.

Însă șoferul nu a reacționat, rutiera și-a mărit viteza și a plecat tot înainte, iar eu cu cei doi bărbați am rămas... Ei stăteau cu fața împietrită, se uitau în pământ, se uitau unul la altul, apoi pur și simplu au mers și s-au așezat pe scaun, iar eu mi-am pus ochelarii de soare ca să nu se vadă lacrimile…

Mariana