Știri sociale

Serviciile de urgenţă sunt lipsite de tehnologii speciale care ar facilita comunicarea cu persoanele hipoacuzice/surde. Vă imaginați să sunați cuiva pentru a cere un ajutor și nu poți răspunde persoanei de la celălalt capăt al firului? Sau atunci când mergi la medic și nu poți să-i explicați ce te doare și cum poți fi lecuit, sau când privești televizorul și nu înțelegi o iotă?!! Aceasta este viața persoanelor hipoacuze în Moldova, care au cerut în Studioul Drepturilor Omului pregătirea specialiștilor mimico-gestuali.

Hipoacuzicii consideră că e de datoria statului să soluţioneze problemele de comunicare dintre ei şi serviciile de urgenţă. O soluţie, în viziunea lor, ar fi computerul. O problemă însă este numărul mic de interpreţi mimico-gestuali, care nu reuşesc să se deplaseze cu fiecare persoană acolo unde aceasta s-a înscris în audienţă. În Republica Moldova sunt nouă interpreţi mimico-gestuali, dintre care şase la Chişinău, doi la Bălţi şi unul — la Cahul.

Olga este hipoacuzică, la fel ca şi soţul său. Ori de câte ori are nevoie de ajutor, apelează la un translator. Este mai fericită decât alții pentru că interpretul este chiar fiica sa, care îi poate înțelege gesturile. Cu toate acestea, viața fără un interpret în Moldova este de inemaginat. Dacă societatea este surdă și indiferentă nevoilor acestor persoane, ne întrebăm cum le vin în ajutor autoritățile sau cei care prestează servicii?

Aceasta fusese respinsă chiar de asistenții sociali de la Direcția Asistență Socială pentru că specialiștii nu-i puteau înțelege gesturile. Și nu este unicul caz, la procurarea unui abonament pentru acces la transportul public, vânzătoarea de la ghișeu, la fel, nu a putut-o ajuta. Dacă aceste persoane ar beneficia de sprijinul unui interpret, mai mult de jumătate din problemele lor ar fi rezolvate.

Natalia Babici a afirmat în cadrul Studioului Drepturilor Omului că serviciile sale de translator sunt suprasolicitate de către membrii Asociației Surzilor, iar acum 20 de ani a învățat de una singura gesturile. Potrivit ei, chiar dacă Guvernul a alocat jumătate de milion de lei pentru achitarea serviciilor de interpret, nu se ajung suficienți specialiști, iar nicio universitate din Moldova nu pregătește astfel de cadre.

Ghidaţi de prejudecăţi, angajatorii refuză să îi angajeze, iar puţinele întreprinderi speciale deschise de Asociaţia Surzilor din R. Moldova reuşesc cu greu să supravieţuiască. în prezent în ţară sunt aproximativ 3500 de persoane mature cu deficienţe de auz. 80 % dintre cele aflate în capacitate de muncă sunt şomere. Statul le promite ajutor de o mie de lei. Legea le asigură facilităţi, dar sunt acestea pe nevoile fiăcăruia? Igor nu aude deloc și spune că ar vrea să muncească, însă salariul promis de unele asociații este foarte mic.

Ministerul Tehnologiei Informaționale aude pentru prima dată despre necesitatea de a crea servicii telefonice de urgență speciale pentru aceste categporii de persoane. De cealaltă parte, hipoacuzicii consideră că e de datoria statului să soluţioneze problemele de comunicare dintre ei şi serviciile de urgenţă. O soluţie, în viziunea lor, ar fi computerul. Solicitantul trebuie să depună o cerere la structura teritorială de asistenţă socială de la locul de trai sau la Asociaţia Surzilor din Republica Moldova.

Serviciile instituţiilor publice este esenţială pentru viaţa şi sănătatea tuturor cetăţenilor, în special pentru persoanele cu dizabilităţi de auz. În condițiile în care Moldova a atins performanțe tehnologice în domeniul telecomunicațiilor și deținem pașapoarte biometrice, iată că cei mai excluși oameni din societate mai așteaptă ca tehnologiile avansate să ajungă și la ei. Cercetătorii din Birmingham au ajuns la concluzia că 98% dintre persoanele cu deficienţe de auz folosesc SMS.

http://youtu.be/zDf71vvzwHk

Realizatoarea emisiunii: NATALIA GHILAȘCU