Știri sociale
- Detalii
De unde începe pacea? De la educația pentru pace
Sîmbătă, 21 septembrie 2013, Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (LAŞM) a găzduit prima ediție a forumului naţional al elevilor și profesorilor „Educație pentru pace” organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, în cadrul căruia tinerii au putut să spună ce înseamnă pacea pentru ei.
Elevii liceelor: „Mircea Eliade”, „Pro-Succes”, „Univers”, „Gaudeamus” şi Liceul Academiei de Științe a Moldovei, precum și elevii gimnaziului, „Galata” au venit cu proiectele lor pro-Pace la temele:
- Violența în școală - realitate, viitor, soluții, bune practici.
- Suicidul – cine este vinovat?
- Libertate de exprimare sau vorbire necenzurată?
- Tehnologiile moderne de comunicare avantaje și dezavantaje?
- Educația pentru pace în școală – mit sau realitate?
descurcându-se după cum a spus inițiatorul proiectului, Mihai Calestru: ,,la cel mai înalt nivel, depăşind orice aşteptări, şi dînd dovadă de mult curaj, gîndire creativă şi spirit de iniţiativă”. În acelaşi context, Otilia Stamati, membru a juriului a susţinut că: „aceşti tineri ne dau încrederea că viitorul ţării noastre va fi unul prosper, pentru că ei sunt pregătiţi să îşi asume responsabilitate.” Tinerii au reuşit să facă o analiză cauzală a problemei alese, să identifice posibililele soluţii, să vină cu recomandări şi să facă cîte un spot de sensibilizare socială, care, după cum susţin ei, ia facut să reevalueze poziţia lor socială referitor la probleme grave precum ar fi: suicidul, violenţa în şcoală, libertatea exprimării. Acum ei la sigur nu vor fi simpli vizionari, dar vor încerca să se implice acolo unde vor fi în stare să ajute la soluţionarea micilor probleme a celor din jur. Pentru a susţine pacea, la final a învins prietenia şi fiecare dintre echipele participante a fost premiată pentru efortul depus.
Cum s-a întîmplat ca cei de la LAŞM să fie norocoșii care au găzduit forumul? Aici trebuie menționaţi doamna Golovei Lilia profesoare a gimnaziului „Galata” şi domnul Pavel Cerbuşca vice director al LAŞM, care au susţinut iniţiativa Asociației Internaționale pentru Educație din Republica Moldova. „Pentru noi întotdeauna a fost important să susţinem elevii noştri nu doar în obţinerea performanţelor academice, dar şi în dezvolatrea unui comportament civic activ. Organizarea acestui forum, a fost o oportunitate pentru tinerii din toată ţara să facă un schimb de opinii, idei şi bune practici, să-şi lărgească cercul de prieteni şi să pună în aplicare abilităţile lor, pentru un scop comun de a răspîndi ideea păcii,” susţine Pavel Cerbuşca, vice director al Liceului AŞM.
Forumul a fost organizat deAsociația Internațională pentru Educație din Republica Moldova în cooperare cu Mișcarea Republicană „Pedagogii pentru Pace și Înțelegere Reciprocă”, cu suportul financiar al Universal Peace Federation. Gazda evenimentului este Liceul Academiei de Ştiinţe din Moldova.
LAŞM este o instituţiei preuniversitară de învăţămînt înfiinţată în 2008, sub patronatul Academiei de Ştiinţe din Moldova. LAŞM oferă posibilitatea de studii gratuite elevilor claselor 10 – 12 din toată ţara, asigurîndu-le cazare şi alimentare. Misiunea liceului este să dezvolte şi să promoveze capacitățile și cunoștințele copiilor cu performanţe academice.
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





