„Copilul meu e ca şi toţi copiii, doar că are o problemă locomotorie”

Andrei este în clasa a şaptea, la Liceul cu profil de arte „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, o şcoală obişnuită. „Băiatul meu învaţă aşa cum învaţă toţi copiii şi asta îl face fericit. E glumeţ şi-i plac bancurile, dar are o pasiune aparte pentru calculatoare. Vrea să se facă programator când va creşte mare”, afirmă mama sa, Ana Bulgaru.

Conform datelor statistice naționale, în Moldova există mai mult de 16000 de copii cu dizabilități, dintre care aproape 3500 în vârstă de până la şapte ani. 41% din populație nu ar accepta ca copiii cu nevoi speciale să fie integrați în școala obișnuită. Numai 50% din profesori acceptă ideea ca copiii cu dizabilități să meargă la școala generală. În rândul elevilor gradul de toleranță este însă mai mare – doar 28% dintre ei resping ideea. Despre cum se descurcă o mamă care are un copil cu dizabilităţi, vă povesteşte chiar ea.

Ana Bulgaru, 44 de ani, educatoare:

„Mamă, de ce sunt aşa?”, mă întreba Andrei când era mai mic. I-am spus că mă bucur de el aşa cum este, nu mă întristez. Mă bucur de fiecare pas pe care-l face şi că-i voi fi mereu alături. Să nu-i fie frică. Şi s-a acceptat… aşa cum este.

Copilul acesta l-am aşteptat mult, zece ani. Când l-am născut, am trecut printr-o traumă psihologică cât hăul. Atunci, în maternitate, mi-am jurat: „Îţi voi înlocui mâinile şi picioarele cât voi putea.” Cum să nu-l ajut?! E un suflet minunat!

Numele meu este Ana. Am 44 de ani şi sunt mama lui Andrei, un băiat de 13 ani. Sunt fostă educatoare. Acum nu lucrez nicăieri, îmi îngrijesc copilul, care are o dizabilitate. Îi sunt afectate oasele şi muşchii. În limbaj medical boala lui se numeşte artrogripoză congenitală. A suportat 12 intervenţii chirurgicale în Moldova, dar şi în străinătate, la Sankt-Petersburg. Va mai avea nevoie de intervenţii chirurgicale, dar pe etape. Se deplasează cu premergătorul, dar la un drum mai lung foloseşte scaunul cu rotile.

A decis că e pe cont propriu

Andrei este în clasa a şaptea, la Liceul cu profil de arte „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, o şcoală obişnuită. Băiatul meu învaţă aşa cum învaţă toţi copiii şi asta îl face fericit. E glumeţ şi-i plac bancurile, dar are o pasiune aparte pentru calculatoare. Vrea să se facă programator când va creşte mare. Uneori îi mai spun să nu meargă chiar la toate orele, pentru că poate beneficia de instruire la domiciliu. Îmi spune: „Nu, mamă! Merg la şcoală!”. Într-o zi mi-a cerut să nu mai vin după el ca să-l ajut să urce la etajul al doilea, atunci când are ore acolo. A decis că este pe cont propriu. S-a împrietenit cu băieţi din clasele mai mari, care îl ajută să ajungă la etaj. Apoi îl coboară. Mi-a spus să nu mai umblu din urma lui, căci este băiat mare deja. Are doi prieteni încă din clasele primare. Îl ajută mereu, îl conduc până acasă. În weekend se joacă toţi trei la calculator. Se bucură de orice succes împreună.

Cade de multe ori, aşa, ca un trunchi, cu tot corpul… Poate am fost dură când i-am spus să nu plângă de fiecare dată când se întâmplă asta numai ca să-l compătimesc. I-am cerut să-mi spună sincer dacă-l doare într-adevăr, ca să ştiu dacă s-a traumatizat sau nu. I-am spus că nu-l jelesc.

Ne motivează pe amândoi

Băiatul meu este optimist şi nu-şi pierde speranţa. Asta îmi place cel mai mult la el. De multe ori eu sunt cea care are nevoie de încurajări. Şi chiar dacă am o problemă, deja mă sfătuiesc cu el, căci nu am cu cine altcineva. Da, este mic şi nu le înţelege încă toate lucrurile şi nici nu i le spun pe toate, dar am măcar cu cine vorbi şi sfătui… Nu am soţ. Ne-am despărţit acum doi ani. Decizia de a divorţa însă a luat-o chiar fiul meu. Într-o bună zi, mi-a spus: „Mamă, să nu te superi dacă am să vă cer să divorţaţi”. Avea 11 ani când mi-a spus că va face asta. Suferea pentru că ne certam des, eu şi cu tatăl lui, şi pentru că taică-său consuma alcool. A fost curajos, Andrei al meu…

Nu a fost niciodată la o şcoală specială. E ca şi toţi copiii, doar că are o problemă locomotorie. Cred că aceşti copii trebuie să fie incluşi în şcolile obişnuite, ei nu trebuie izolaţi, pentru că aşa se dezvoltă, au alt potenţial, sunt şi ei în rând cu ceilalţi copii. Au altă gândire, altă logică, altfel comunică. Nu mi-aş imagina să-l izolez pe Andrei…

…De multe ori depresia e prea deranjantă, dar mereu mă gândesc că dacă voi ceda eu, el va suferi.

„Mamă, scoală-te, îmbracă-te, fă-te frumoasă! Mamă, tu eşti cea mai bună!” – asta îmi spune Andrei al meu de fiecare dată când simte că mă lasă puterile.

Acest articol face parte din campania „Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine!“, desfăşurată de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul UNICEF, şi are drept scop sensibilizarea opiniei publice privind incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi.

Maia Metaxa