Miercuri, 10 iulie 2013, a avut loc cel de-al doilea Summit de Excelenţă în Management Local

Miercuri, 10 iulie, 2013, Proiectul USAID de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP) a organizat cel de-al doilea Summit de Excelenţă în Administrarea Locală (EMM). În cadrul evenimentului au fost înmânate Certificate de Excelenţă primelor 12 oraşe care au completat cu succes cele 14 module de instruire ale Programului de Excelență. Primari, consilieri locali, manageri financiari, arhitecţi, specialişti în relaţii cu publicul, manageri energetici, şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale au participat activ în cadrul acestui program.  
 
LGSP de asemenea a lansat două ghiduri, elaborate pentru utilitatea autorităţilor publice locale (APL):
  • Ghidul de Eficienţă Energetică şi Resurse Regenerabile, produs în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică;
  • Ghidul de Comunicare pentru Autorităţile Publice Locale, realizat în colaborare cu Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM).
 
Directorul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, Dnul Kent Larson, s-a adresat autorităţilor publice locale prezente la eveniment cu mesajul: „Calea Moldovei spre integrarea Europeană începe cu Dvs.! Dvs. sunteţi pionierii în dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova. Eu am toată încrederea că, implicând cât mai mult cetăţenii, şi având alături parteneri aşa cum sunt poporul american şi partenerii europeni, veţi obţine succese!” 
 
„Îmi exprim certitudinea că acest proiect va aduce plusvaloare la buna guvernare, la consolidarea capacităților necesare procesului de descentralizare și la asumarea responsabilităților, într-o maniera transparentă, care ar contribui la dezvoltarea economică și la eficientizarea serviciilor la nivel local. MDRC va fi un partener activ în implementarea proiectelor comune din Documentul Unic de Program, începând cu anul 2014, care vor fi cofinanțate de USAID." a subliniat Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Dnul Marcel Răducan.
 
Celelalte 20 de oraşe - centre raionale vor participa la Programul EMM de instruiri în 2013-2014. Toate oraşele partenere vor beneficia de asistenţă tehnică individuală în dependență de necesităţile şi priorităţile fiecăruia, în domenii ca: planificarea strategică şi urbană, gestionarea patrimoniului public, procese bugetare, resurse umane şi eficienţă energetică. Programul de consolidare a capacităţilor EMM are ca scop sporirea calităţii serviciilor publice, creşterea transparenţei şi o mai bună implicare a cetăţenilor la nivel local, toate acestea contribuind la sporirea calităţii vieţii în comunităţi.
 
Proiectul USAID de Susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP) este o activitate de patru ani ce are ca scop susținerea autorităților locale în elaborarea și implementarea politicilor și a procedurilor care contribuie la buna guvernare, la consolidarea capacităților necesare procesului de descentralizare și la asumarea responsabilităților pentru prestarea serviciilor publice de calitate, într-o maniera transparentă, care ar contribui la creșterea economică și la eficientizarea serviciilor la nivel local. Mai multă informaţie cu privire la programele USAID puteţi găsi pe www.usaid.gov.

Programul de Excelenţă în Administrarea Locală (EMM) include un set de instruiri pentru autorităţile locale în următoarele domenii:
Tehnici de comunicare şi implicare a cetăţenilor într-un oraş modern, Îmbunătățirea procesului bugetar local, Gestionarea patrimoniului public, Parteneriatul public-privat şi cooperarea inter-municipală, Creşterea veniturilor, Managementul resurselor umane, Practici bugetare, Eficienţa energetică şi surse regenerabile, Achiziţii publice, Prestarea serviciilor municipale, Planificarea urbană, Atragerea fondurilor şi gestionarea granturilor

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola