Consider ca granturile sunt asemeni unui medicament de care ONG-urile profita pentru a trata o anumita “boala” in societate.  Problema e ca de regula de acest medicament se abuzeaza iar administrarea acestuia devine virala.

ONG-urile aplica la toate  programele posibile si bat la toate usile pentru finantare. Dependenta de granturi frineaza autonomia financiara a ONG-urilor. Astfel organizatiile dedica mult mai mult timp si resurse in ajustarea strategiilor si obiectivelor de proiect in asa mod ca acestea sa coincida cu cerintele donatorului si investesc mai putin timp dezvolatarii organizationale. De regula in asa situatii ONG-ul deviaza de la misiunea sa. De exemplu un ONG care lupta pentru ocrotirea drepturilor copilului cere finatare pentru evaluarea nivelului de coruptie in instantele de judecata.

Aproape in fiecare saptamina observ cum apar anunturi de angajare in care un ONG este interesat sa angajeze part-time “experti” in scrierea proiectelor. Nu e un lucru rau insa de multe ori organizatia doar la el se limteaza. De regula se implica presedintele organizatiei si expertul iar ceilalti membri daca mai sunt activi se implica doar atunci cind s-a obtinut finantarea (in dependenta de specificul proiectului). Iar cum la moldoveni sacul nu are fund expertul incepe a bate la alte usi pentru finantare. Astfel ONG-ul are cite 3 – 4 proiecte in derulare intr-un an. Se zbate ca un peste sa le reuseasca pe toate neglijind si mai mult necesitatea investirii in dezvoltarea sa organizationala sau in  identificarea alternativelor de autofinantare.

La noi se crede ca cu cit ONG-ul are mai multe granturi cistigate inseamna ca el e mai experimentat. Da, e mai experimentat in a alerga in cerc foarte rapid.

Pot numara pe degete ONG-urile care recurg sistematic la actvitati de antreprenoriat social.  Salut initiativele acestora si ma face sa cred ca in Moldova exista acea societate civila care lupta pentru o cauza a sa dar nu pentru cea atractiva finantatorului.

http://coffeebreak.civic.md/