frule

Asociația Promo-LEX a organizat Jocul Intelectual "Cunoaște-ți drepturile" pentru elevii din regiunea transnistreană

PromoLex

La 24 noiembrie 2012, Asociația Promo-LEX a organizat Jocul Intelectual "Cunoașteți drepturile" pentru elevii din regiunea transnistreană.

Jocul Intelectual de echipă cu timp fixat (JIETF) este un joc în care echipele îşi pun la încercare calitatea de a găsi într-un timp limitat răspunsuri corecte la întrebările care le-au fost adresate. Scopul unei echipe în procesul jocului este de a răspunde la un număr mai mare de întrebări decât adversarii ei.

La eveniment au participat 3 echipe:

Echipa "Phoenix",  Liceul "Lucian Blaga",  or. Tiraspol

Echipa "ProVeritas", Liceul Teoretic "Evrika", or. Rîbnița

Echipa "Intelect",  Liceul Teoretic "Ștefan cel Mare și Sfînt", or. Grigoriopol.

Activitatea a fost organizată în parteneriat cu Clubul de Jocuri Intelectuale din Moldova, având ca scop promovarea culturii drepturilor omului prin cunoaștere și multiplicare a informației în domeniu. Octavian Sirețeanu, moderatorul jocului a ținut să menționeze: “În cadrul competiţiei intelectuale, cele 3 echipe participante au putut să-şi încerce forţele în 3 jocuri diferite. Toate rundele au inclus atât întrebări din domeniul „Drepturilor omului”, tema de bază a evenimentului, dar şi întrebări de cultură generală. În ceea ce priveşte performanţele echipelor, pot spune că jocul a fost foarte strâns, o diferenţiere mai mare de scor producându-se abia în timpul celei de-a treia runde. Jucătorii s-au pregătit bine pentru domeniul de bază „Drepturile omului”, rareori având dificultăţi cu întrebările din domeniu. În cazul întrebărilor din cultura generală, răspunsurile au venit ceva mai greu, însă în majoritatea cazurilor, cu ajutorul indiciilor, le-au descifrat şi pe acestea. Rezultatele finale au fost bune, luând în consideraţie şi că o mare parte din participanţi au fost la prima experienţă de acest fel. Le urez jucătorilor să mai încerce jocurile intelectuale, iar cu puţină experienţă, cred că din acel grup de persoane ar putea apărea mai mulţi jucători valoroşi.”

"Prin intermediul acestei activități, ne-am propus să implicăm tinerii din regiune în promovarea culturii drepturilor omului într-un format nou, mult mai interactiv. Cele 3 echipe s-au implicat pe parcursul jocului cu mult interes și motivație. Spiritul de concurență a facilitat dinamicitatea Jocului și o atmosferă prietenoasă pentru toți participanții la activitate. Ne propunem să susținem desfășurarea jocurilor intelectuale în Decada Drepturilor Omului în câteva instituții de învățământ din regiune.” a menționat Olga Gordila, coordonatoarea programului Societate Civilă din cadrul Asociației Promo-LEX.

"Am participat pentru prima dată la așa o activitate, am avut emoții, dar le-am depășit pe parcursul Jocului. A fost foarte intersant deoarece ne-am pus la încercare cunoștințele, dar și viteza de gândire, organizare în echipă. Vom încerca împreună cu profesorii să desfășurăm astfel de runde de joc și la noi în școală", a declarat un membru a echipei "ProVeritas".

Activitatea  a fost organizată în cadrul proiectului "Promovarea drepturilor omului și consolidarea societății civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova", implementat graţie suportului financiar oferit de către Fondul Naţional pentru Democraţie (NED).

Asociația Promo-LEX aduce mulțumiri participanților și gazdei evenimentului National Democratic Institute (NDI).



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola