DESFĂȘURAREA CONCURSULUI NAŢIONAL DE BUSINESS PLANURI PENTRU TINERI
Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri din Moldova (ANTiM) în colaborare cu Junior Chamber International Moldova (JCI Moldova) prin susținerea Fundației ARGIDIUS și a partenerilor locali, organizează în perioada februarie – iulie 2012 ediţia a VIII-a a Concursului Naţional de Business Planuri pentru Tineri (CBP 2012).
Scopul acestui concurs este de a promova ideile tinerilor care doresc să-și deschidă propria afacere, astfel contribuind la dezvoltarea social-economică a țării noastre. Concursul Național de Business Planuri este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă intre 18-35 de ani care doresc să inițieze sau să dezvolte propria afacere. Concursul este organizat anual începând cu anul 2002, bucurându-se de mare succes în rândul tinerilor cu inițiativă antreprenorială.
La această ediție s-au înregistrat 1366 de tineri cu idei de afaceri, dintre care 324 au fost invitați pentru interviu. Din cei prezenți la interviu au fost selectate 55 de persoane pentru participarea în continuare la Concurs.
Astfel, în perioada 27 aprilie -10 iunie 2012 cei 55 de tineri selectați urmează cursurile de instruire antreprenorială, care are următoarele module:
I modul – Planificarea afacerii
II modul – Evidența și planificarea financiară
III modul – Comunicarea și prezentarea eficientă
IV modul – Căile posibile de finanțare a afacerii
În perioada când au loc instruirile toți participanții sunt susținuți și ghidați de către o echipă de mentori în număr de 20 de profesioniști din domeniul dezvoltării afacerilor și care vor îndruma participanții să elaboreze un plan cit mai reușit al afacerii propuse. Mentorul este la dispoziția participantului până în ziua depunerii planului de afaceri, adică până pe 19 iunie.
La finisarea cursului de instruire toți participanții vor prezenta planurile lor în formă scrisă și orală. Două echipe de juriu vor evalua lucrările participanților. O echipă va evalua planurile în scris și o altă echipă vor aprecia prezentările orale. În final, în baza punctajului acumulat vor fi identificați cei 19 participanți care vor primi premiile financiare pentru dezvoltarea ideii lor de afaceri.
Etapa finală a concursului se va încheia cu ceremonia oficială de înmânare a premiilor pentru participanți și anume la GALA IDEILOR DE AFACERI, care va avea loc pe 6 iulie 2012 în orașul Chișinău.
O noutate pentru această ediție este și faptul că toți cei 55 de pre-finaliști vor beneficia de consultanță și susținere informațională din partea organizatorilor pe durata unui an după finalizarea concursului.
Partenerii proiectului
Sponsori: BC „Moldova Agroindbank” SA, MOLDCELL SA, BCR Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, EVENDA, Asociația Busenisului European, ODIMM,
Partenerii Media: "KissFM", "Avtoradio", TV 7, "Экономическое обозрение", "ECOnomist",
Internet: „Simpals”
Compania Moldcell oferă nu doar susţinere financiară în cadrul acestui proiect, dar şi transfer de experienţă. În calitate de partener general, Moldcell – prin echipa sa de profesionişti – va face mentoring, ghidând tinerii şi oferindu-le sprijinul necesar în procesul de pregătire şi selecţie. Oferirea oportunităţilor de dezvoltare, instruire şi promovare a tinerilor din Moldova constituie o direcţie prioritară în politicile RSC ale Moldcell. Astfel, operatorul continue să investească în programe educaţionale de lungă durată precum „Bursa Moldcell”, „Viitorul tău începe astăzi”, „Proiectul naţional de lecturi publice”, „ITineret” etc.
Informaţia despre ediţiile precedente ale Concursului este accesibilă pe site-ul www.antim.org
NOTĂ:
Istoria concursurilor de business planuri este foarte bogată, fiind o formă recunoscută de stimulare a noilor afaceri în ţările dezvoltate. Din anul 1980, concursurile de business planuri se bucură de o răspândire din ce în ce mai activă, organizate de instituţii guvernamentale, marile corporaţii, cât şi de marile centre universitare din Wharton, Yale, Harvard, Stanford, Massachusetts, Ivey, Oxford, Cambridge
Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri din Moldova (ANTiM) este o organizaţie nonguvernamentală, ce activează din anul 1997. ANTiM are drept scop susţinerea si dezvoltarea spiritului managerial al tinerilor din Republica Moldova. Proiectele ANTiM sunt orientate spre stimularea iniţiativei tinerilor în autoangajare şi autorealizare, creării propriilor întreprinderi, stimulării creativității tinerilor, astfel contribuind la dezvoltarea mediului economic local.
JCI Moldova este o organizație non-guvernamentală care face parte din Junior Chamber International (JCI) este o federație mondială de tineri lideri și antreprenori. JCI are ca scop implicarea activă a tinerilor în viața economică, politică și socială a comunitățiilor. Aceasta numără aproximativ 200.000 de membri activi, cu vîrste cuprinse între 18 și 40 de ani, și peste un milion de alumni; fiind prezentă în mai mult de 5000 de comunități locale din peste 100 de țări.