Serviciul social Locuința protejată a fost lansat Călăraşi
Al doilea serviciu social Locuința Protejată pentru persoane cu dizabilități intelectuale a fost lansat, astăzi, la Călăraşi. Locuinţa Protejată este un serviciu social creat de Consiliul Raional Călăraşi, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei în parteneriat cu Keystone Human Services Moldova Association (KHSIMA), în cadrul Programului „Comunitate Incluzivă - Moldova”.
În Locuința Protejată din Călărași au fost transferați patru tineri cu vîrste cuprinse între 18 şi 35 de ani din Casa internat pentru copii (băieți) cu deficiențe mintale din Orhei. Locuinţa - un apartament cu trei camere – a fost procurată și amenajată cu sprijinul financiar oferit de Fundaţia Soros-Moldova din sursele Fondului de Urgenţă lansat de către George Soros în anul 2009.
Ion, Gheorghe, Andrei și Eugen au trăit aproape toată viața în instituții rezidențiale.
După ce a locuit 20 de ani în Casa internat din Orhei, Ion visează să-şi deschidă o cizmărie. A învăţat singur meseria, reparînd încălţămintea prietenilor din internat. În afară de aceasta, se pricepe la reparat aparatele electronice şi la lucrări agricole.
Gheorghe este cel mai gospodăros dintre toţi. În instituţie, în afară de faptul că lucra pămîntul, a fost de ajutor la ospătărie şi spălătorie. Îi place să ajute şi face orice lucru pe lîngă casă.
Deocamdată, tinerii sînt ajutaţi de către patru specialişti de suport care lucrează în schimburi. Aceştia le acordă susţinere parțială şi le dezvoltă abilităţile necesare pentru ca ulterior să ducă un trai independent.
Fiecare Locuinţă Protejată este creată în baza unui design social, care este elaborat, reieşind din necesităţile persoanelor care vor locui în această casă. Beneficiarii sunt plasaţi în serviciu conform Avizului Comisiei multidisciplinare pentru protecţia drepturilor persoanelor adulte în dificultate, inclusiv a celor cu dizabilităţi şi a deciziei Direcţiei raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei.