Declaraţia INTERIGHTS (Londra) şi Promo-LEX (Chișinău)
Declaraţia INTERIGHTS (Londra) şi Promo-LEX (Chișinău) după audierile în Marea Cameră a Curții Europene pentru Drepturile Omului, cauza Catan și alții c. Moldovei și Rusiei.
La 25 ianuarie 2012, în Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului au avut loc audieri în cauza Catan şi alţii 27 c. Moldovei şi Rusiei, Caldare si alții 42 c. Moldovei şi Rusiei, Cercavschi și alți 98 c. Moldovei şi Rusiei.
Reclamanții sunt cetățeni ai R. Moldova și locuitori ai regiunii transnistrene, parte a teritoriului suveran al Republicii Moldova, ce se află sub controlul de facto al unui regim separatist susţinut de Federaţia Rusă. Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și vizează încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului de a nu fi discriminat.
În 1992 controlul asupra unei părți din estul Republicii Moldova a fost preluat prin violență militară și cu suport din exterior. Auto-proclamata administrație a iniţiat procedura de adoptare a unei „legi” care urmărea interzicerea utilizării alfabetului latin pentru limba română (definită drept moldovenească) în toate domeniile vieţii publice din regiune. Astfel, a fost impus alfabetul chirilic pentru instituțiile de învățământ din regiune, elevii și părinții fiind obligați să accepte această anomalie lingvistică, o combinaţie a limbii vorbite şi scrise, ce nu este utilizată larg nici chiar în regiunea respectivă.
Reclamanţii în această cauză au fost obligați să accepte educarea copiilor lor contrar propriilor convingeri sau să reziste numeroaselor și diferitelor presiuni din partea administrației ilegale din regiune. Reclamanții au insistat ca instituțiile lor să rămână sub jurisdicția și programul educațional al autorităților constituționale, predarea fiind efectuată în limba română în forma ei firească, cu grafie latină. În consecinţă, ei au fost supuşi unor politici instrumentate de lichidare prin asedierea și blocarea şcolilor cu predare în grafie latină, precum și acțiuni de intimidare și persecutare, reţinere şi „urmărire penală”, a profesorilor, de ameninţări și hărţuiri a elevilor şi părinţilor lor.
Acest caz reprezintă un exemplu evident de discriminare în temeiul limbii şi etniei, îndreptat împotriva etnicilor moldoveni din regiunea transnistreană. Aceasta face parte dintr-o politică mai amplă de marginalizare şi discriminare a acestui grup etnic în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, începută în perioada sovietică. Încercările de a lichida aceste instituții de învățământ au fost clasificate de către OSCE drept „curățare lingvistică”.
Reprezentanții INTERIGHTS, Helen Duffy şi Padraig Hughes, prezenți la audieri, au declarat:
„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat cu mai multe ocazii necesitatea de a evita orice vacuum în sistemul de ocrotire a drepturilor omului. Cu toate acestea, în această cauză, nici R. Moldova, ca stat suveran, nici Federaţia Rusă, care exercită controlul de facto asupra administraţiei ilegale, nu acceptă că ar avea vreo obligaţie în domeniul drepturilor omului faţă de populaţia regiunii transnistrene. Reclamanţii au solicitat astăzi Curţii să asigure faptul că nu va exista o gaură neagră pe teritoriul Consiliului Europei”.
Reprezentanții apărării, membri ai Asociației Promo-LEX, au fost însoțiți la audieri de către una dintre cei 167 reclamanți, Tamara Ţurcanu, profesoară la Liceul Alexandru cel Bun din or. Tighina (Bender) şi părinte care a luptat timp de mai mulţi ani pentru ca drepturile copiilor săi să fie respectate. Tamara Ţurcanu a menționat cu bucurie că „în sfârşit suferinţele noastre au atras atenţia comunităţii internaţionale. Sper că judecătorii europeni vor înţelege problemele noastre. Sper că guvernul F. Ruse şi cel al R. Moldova vor întreprinde în cele din urmă eforturi maxime pentru a preveni asemenea acţiuni. Nu dorim altceva decât respectarea drepturilor noastre fundamentale, astfel încât copiii noştri să se bucure de acces liber la educaţie şi să beneficieze de drepturi la ei acasă pentru a se putea întoarce înapoi după absolvirea facultăților”.
Reprezentanţii victimelor, Ion Manole şi Alexandru Postica din cadrul Asociaţiei Promo-LEX, au adăugat: „Rezolvarea acestei cauze, în favoarea reclamanţilor, este foarte importantă pentru întreaga societate și populația regiunii, deoarece ar oferi anumite garanții pentru numeroase categorii de persoane din acest teritoriu al R. Moldova. Încălcările ce stau la baza acestei cauze au început în 1992, au atins apogeul în 2002-2004 și continuă să aibă loc și astăzi. Este important ca Înalta Curte să confrunte direct acţiunile administraţiei ilegale de pe teritoriul Moldovei şi să condamne statele pârâte. În caz contrar, reclamanţii vor fi lipsiţi în continuare de un remediu eficient și credibil împotriva gravelor violări ale drepturilor sale, iar în spațiul Consiliului Europei va exista un teritoriu, unde persoanele rămân lipsite în totalitate de remedii legale. Un teritoriu dominat de fenomenul impunității și al lipsei responsabilităților”.
Prima audiere publică a avut loc la 9 iunie 2009, cauza fiind declarată parţial admisibilă la 15 iunie 2010. La 14 decembrie 2010 s-a decis desesizarea în favoarea Marii Camere, care a organizat audierile din 25 ianuarie 2012.
Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de către V. Grosu, Vice-ministru al Justiției, asistat de L. Apostol.
Guvernul Federaţiei Ruse a fost reprezentat de către G. Matyushkin, Agent Guvernamental al Federaţiei Ruse, asistat de O. Sirotkina, I. Korieva, A. Dzutseva, N. Fomin, M. Molodtsova, V. Utkina și A. Makhnev.
Reclamanţii au fost reprezentaţi de către A. Postica, I. Manole, și P. Postica, avocaţi, jurişti în cadrul Asociaţiei “Promo-LEX ”, fiind asistaţi de către P. Hughes, H. Duffy juriști din cadrul INTERIGHTS.
Mai multe detalii și descrierea cauzelor găsiți aici.
Pentru mai multe informaţii:
Ion Manole, Promo-LEX: +373 69070800; info@promolex.md
Helen Duffy, INTERIGHTS: +31 (0) 624283283 hduffy@interights.org
Padraig Hughes, INTERIGHTS: +44 (0) 2072783230 phughes@interights.org