frule

Asociaţia Obştească „Soarta”: Politici publice în sectorul voluntariatului vârstnicilor

„Soarta” pledează pentru îmbătrânire activă prin voluntariat

Asociaţia Obştească „Soarta” implementează un proiect de promovare a voluntariatului în rândul vârstnicilor la nivel local, cu sprijinul financiar şi informaţional-consultativ al  Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP.

Prin proiectul ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVĂ PRIN VOLUNTARIAT, Asociaţia Obştească Soarta intenţiona să îşi asume calitatea de mentor pe care o are în Regiunea de Nord-Est a Republicii Moldova în domeniul implicării în sectorul voluntariatului şi să determine o schimbare la nivelul politicilor publice în acest domeniu.

În acest sens, Asociaţia lucrează cu 20 de constituenţi persoane vârstnice care s-au implicat în voluntariat ca formă a îmbătrânirii active şi ca formă de ajutorare a semenilor lor. Asociaţia a creat o reţea de 15 ONG-uri active în domeniul voluntariatului sau care doreau să promoveze voluntariatul vârstnicilor, instruindu-i şi făcând schimb de bune practici cu membrii reţelei.

Proiectul vizează şi elaborarea unei „agende” sub forma unei politici publice, elaborată cu sprijinul voluntarilor vârstnici şi a ONG-urilor din reţea, pentru a identifica şi a propune soluţii pentru stimularea voluntariatului vârstnicilor, „agendă” diseminată cu sprijinul mass-media.

Pe parcursul întâlnirilor şi discuţii organizate cu constituenţii proiectului, s-a ajuns la concluzia că în Republica Moldova  lipsesc programe sau servicii de sănătate, adaptate nevoilor specifice populaţiei vârstnice. Procesul inevitabil de îmbătrânire a populaţiei va antrena o creştere foarte mare a consumului de servicii de sănătate şi va conduce la o creştere a cheltuielilor publice pentru sănătate. Pentru ca sistemul de sănătate să poată răspunde acestor nevoi, considerăm că sunt necesare măsuri concrete de asistenţă a vârstnicilor, precum responsabilizarea autorităţilor publice locale privind nevoile medico-sociale ale populaţiei vârstnice şi prevenirea instituţionalizării acestora; dezvoltarea şi extinderea serviciilor adecvate nevoilor specifice ale populaţiei vârstnice; creşterea ponderii cheltuielilor publice pentru sănătatea vârstei a treia.

Este nevoie ca aceste servicii strict medicale să fie dublate de politici sociale care să ofere servicii de sănătate şi sociale adecvate vârstnicilor, împreună cu promovarea activităţii fizice şi implicarea acestora în activităţi sociale, care să crească respectul de sine, autonomia şi independenţa vârstnicilor. O comunitate cu mulţi vârstnici nu înseamnă o comunitate de oameni inactivi şi consumatori de resurse. Dimpotrivă, trebuie reconsiderată forţa de muncă a pensionarilor şi revalorificată experienţa lor de viaţă, care este un atu pentru familie şi comunitate.

Asociaţia Obştească „Soarta” va apela la autorităţile publice cu propunerea de a participa la instituirea noilor facilităţi pentru vârstnici: crearea centrelor multifuncţionale sau cluburilor pe interese, oferirea serviciilor de consiliere, informare şi îngrijire medicala la domiciliu, cât şi formarea persoanelor ca îngrijitori pentru vârstnici.  Vom propune autorităţilor locale de a lansa diverse campanii publice de sensibilizare cu privire la problemele persoanelor vârstnice şi popularizarea drepturilor persoanelor în etate, de implicare a organizaţiilor non-guvernamentale în susţinerea persoanelor vârstnice în nevoie; de creare a unui sistem de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor singuratici şi promovarea serviciilor de îngrijire contra-plată; dezvoltarea şi susţinerea Consiliilor Vârstnice; promovarea şi motivarea voluntariatului în rândul vârstnicilor.

Sperăm să avem un dialog deschis cu autorităţile publice locale în continuare, unde vom dezbate aspecte legate de promovarea îmbătrânirii active ca formă a voluntariatului. De asemenea suntem încrezători să autoritatea publică ca apărea în calitate de partener cu expertiză specifică în domeniul voluntariatului vârstnicilor pentru a participa la elaborarea deciziilor care privesc voluntariatul vârstnicilor, existând posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unor noi soluţii şi abordări în problema voluntariatului vârstnicilor, garantând astfel că nevoile şi interesele celor interesaţi sunt luate în considerare de autorităţi într-un mod transparent care să asigure un tratament egal.

Acest articol este posibil graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola