S-a facut publicitate multă filmului FAT. A fost proiectat vara, dar nu am prins bilete, am zis că acum toamna, aş dori să-l privesc. Şi, numai ce am văzut afişele prin oraş, mi-am şi făcut timp să merg după bilete. Luni (că ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine), la pauza de la amiază.

Toate bune şi frumoase, până am ajuns acolo. Uşa deschisă. În uşă stau ferm pe poziţie 2 scaune de fier. Zic na, o fi doamna în pauză şi ea. Mai aştept. Pe uşă nimic – nici pomină de programul caselor de bilete, doar o coală A4 pe care era printat programul proiecţiilor filmului FAT. Programul – şi acela scris cu greşeli. Luna octombrie era scrisocrombrie. Curios fapt – nu au văzut ce au printat sau nu au mai avut o foaie A4? Sau poate nu s-au gândit că merită spectatorul să citească corect afişul? Ori.. ori o fi zis “ei las’că nu mai sunt ei aşa deştepţi, nu a obeserva nime’ ” 

Deci aştept eu câteva minute, după care îmi iau inima-n dinţi, dau scaunele într-o parte şi surpriză: doamna de la casa de bilete este. Stă ca o pupăză pe scaun şi nu face nimic. Absolut nimic. Stă, asta e treaba ei.

- Doamnă, casa de bilete e deschisă? întreb eu.

- Niet, cassa rabotaet s 5-ti! răspunde doamna ţanţoş.

- Dar de ce nu este un afiş, anunţaţi programul?! mă răţoiesc eu.

- Tam esti! arată ea cu un deget spre uşă.

- Şi poate totuşi îmi daţi 2 bilete, dacă tot am venit? încerc să fiu amabilă.

- Niet, cassa rabotaet s 5-ti! repetă doamna ţanţoş.

Continuare pe blog, aici.