E o pasiune inexplicabilă, erotismul, sexualitatea, goliciunea. Cu timpul a devenit o dependenţă, de a căuta şi de a mai pune încă o poză de genul la “dosar”. Hm, te gândeşti, aşa, ca blegul, ce-i drept că, pula mea, când sunt cu ai mei şi mă plictisesc, deschid acel folder şi mă “delectez”.

Revenind la mioara noastră, ciufută de altfel… Încerc să poziţionez erotismul undeva la mijloc. De ce?! Fiindcă dacă binele omului este format din tot ceea ce este frumos, tentant (…) răul este urât, plictisitor, limitant şi frustrant. Dar un vis mistic tot are el, indiferent unde se află: la închisoare, la o sală de forţă, la facultate: “băi, să ies şi eu la un jmen. poate o fut până la urmă!”. Că să vezi ce oameni suntem, nu avem nevoie de filosofie pentru a ne vindeca de disperare, mai degrabă de ţâţe, pizde sau puli. Până la urmă, treaba asta cu erotismul cred că naşte din situaţii; singurele poziţii importante sunt cele ale circumvoluţiilor creierului. Cu alte vorbe, fute-te cu creierul! Dar de unde atâta sânge în coaie? Alte vremuri nene. Acum omenirea nu mai are timp de o filosofie a erotismului. Nu mai are răbdare să caute nuanţe sau să inventeze situaţii. Erotismul e un cuvânt care încet-încet se goleşte de semnificat, transformându-se în erotic, sinomin cu porno. Poate pentru că indivizii nu mai au răbdare. Vor totul hic et nunc. Uitând că satisfacţiile cele mai mari se obţin aşteptând.