O lege anti-discriminare pentru Moldova
Guvernul a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege anti-discriminare. Acum, proiectul de lege va merge la Parlament pentru adoptare, alături de un plan de consolidare a politicii anti-discriminare şi a mecanismului de punere în aplicare într-un cadru temporal ambiţios. Proiectul de lege convenit de Guvern constituie o bază bună pentru lucru. Cu toate acestea, proiectul va trebui să fie într-o măsură îmbunătăţit, în cazul în care acesta urmează să ofere, în cele din urmă, cetăţenilor R. Moldova un mecanism juridic eficient împotriva discriminării.
Non-discriminarea este unicul drept care este introdus în absolut fiecare tratat internaţional major în domeniul drepturilor omului. Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a numit combaterea discriminării ca pe o prioritate tematică pentru doi ani consecutiv. Şi CEDO a constatat că multe state încalcă Convenţia Europeană în cazuri privind discriminarea împotriva femeilor, bărbaţilor, romilor, persoanelor cu dizabilităţi, naţionalilor ţărilor terţe, homosexualilor, transsexualilor, persoanelor şi comunităţilor aparţinând minorităţilor religioase şi altele. R. Moldova aparent va adera la aceste state în cazul în care Curtea se va pronunţa asupra unui număr de cauze pendinte, care invocă pretenţii în baza Art.14 – clauzei primare de non-discriminare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Ambiţiile europene ale R. Moldova au intensificat atenţia asupra acestui domeniu, iar proiectul de lege adoptat de Guvern la 17 februarie face referinţa de bază la legislaţia UE. UE a elaborat progresiv interzicerea discriminării între bărbaţi şi femei începând cu anii 1970. Uniunea Europeană a făcut un salt gigantic ca legiuitor anti-discriminare către sfârşitul anilor 1990. Alarmată de prezenţa unui partid rasist extremist la guvernare în Austria, UE a adoptat în 2000 două directive, specificând conţinutul necesar de legi anti-discriminare în toate statele membre, care să acopere discriminarea pe motive de rasă sau origine etnică în domeniile ocupării forţei de muncă, educaţiei, locuinţelor, îngrijirii medicale şi al serviciilor sociale, precum şi cel al religiei sau convingerilor, dizabilităţilor, vârstei sau orientării sexuale în domeniul ocupării forţei de muncă. Carta UE a drepturilor fundamentale este primul tratat major care include o interdicţie explicită privind discriminarea pe motive de orientare sexuală. De asemenea, Uniunea Europeană se află în prezent într-o stare febrilă în ceea ce priveşte dezvoltarea legilor şi politicilor de combatere a discriminării pe motive de dizabilităţi şi demarează împotriva mai multor state membre proceduri privind încălcarea dreptului în privinţa tratamentului faţă de romi. Ca urmare a acestor cerinţe, Uniunea Europeană a cerut fiecărui stat membru al UE să modifice extensiv ordinea sa juridică internă şi a înaintat această cerinţă faţă de toate ţările candidate la aderarea în Uniunea Europeană.
Legea R. Moldova include deja o serie largă de materiale juridice şi normative care ar putea ajuta o persoană în vederea contestării discriminării. Constituţia Moldovei face o serie de angajamente ambiţioase în domeniul egalităţii de şanse, iar Codul penal, Codul civil, Codul contravenţional, Codul muncii şi o serie de alte legi-cheie interne cuprind dispoziţii care ar putea fi invocate de către o persoană pentru a contesta discriminarea. Într-adevăr, din 2006, Moldova a avut o lege care stabileşte în mod explicit definiţii şi proceduri în materie de interzicere a discriminării pe criterii de sex sau de gen. În acest context este de menţionat că nu există nici un caz cunoscut în R. Moldova, în care vreun organism judecătoresc să fi susţinut vreodată că vreo persoană ar fi suferit de orice formă de discriminare pe orice motiv. Avem la dispoziţie o maşinărie juridică elaborată, dar, până în prezent, lipsită de viaţă.
Desigur, nimeni nu crede în mod serios că acest lucru se datorează faptului că în Moldova nu există discriminare. În special cu referire la romi şi copiii cu dizabilităţi, Guvernul a remarcat în raportul din 2010 privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) că «Principalii factori care au o influenţă negativă asupra tendinţelor ce vizează rata de înmatriculare în [învăţământul primar] în cadrul învăţământului general sunt persistenţa cotelor sporite de sărăcie… şi discriminarea / excluderea». De asemenea, în raport se menţionează că «persistenţa stigmatizării şi discriminării“ este un factor care împovărează eforturile naţionale de prevenire şi combatere a HIV / SIDA. Femeile sunt subreprezentate în domeniile cheie ale vieţii politice, sunt în mod evident segregate în câmpul muncii, fiindu-le oferită doar o protecţie slabă sau, în cel mai bun caz, sporadică, împotriva violenţei în familie. Romii sunt aproape totalmente excluşi din toate sectoarele. Recunoaşterea de către Guvern a actelor de discriminare în societate aliniază finalmente Guvernul cu societatea civilă şi organismele internaţionale şi europene de monitorizare, care au îndemnat la acţiune în aceste domenii de aproape un deceniu. Această nouă deschidere în sine readuce R.Moldova la o comunitate normală: discriminarea este universal recunoscută ca o problemă a tuturor societăţilor.
Prin urmare, noile eforturi ale Guvernului de a adopta o lege cuprinzătoare privind anti-discriminarea ar trebui să fie văzute, dincolo de toate, drept ceea ce par a fi: un efort pentru a reîmprospăta, revigora, actualiza, îmbunătăţi, consolida şi elabora — cu scopul de a traduce în practică într-un mod eficace — sistemul de instrumente legale puse la dispoziţia persoanelor care cred că au fost supuse discriminării, precum şi drept un efort de a alinia mai bine R. Moldova la dreptul internaţional şi european în acest domeniu. Proiectul de lege care acum este transmis Parlamentului include multe caracteristici demne de laudă. Proiectul de lege va interzice discriminarea directă, în care o persoană «este, a fost sau ar fi“ tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană tratată într-o situaţie comparabilă, în funcţie de etnie, sex, religie, sau oricare dintre celelalte motive din lista lungă de motive expuse în conformitate cu dreptul internaţional şi european. Proiectul de lege va interzice, de asemenea, discriminarea indirectă, care se produce „în cazul în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră ar pune persoane de o anumită rasă sau origine etnică [sau orice alt motiv protejat], în dezavantaj în raport cu alte persoane“. Proiectul de lege va asigura, de asemenea, interzicerea victimizării şi hărţuirii bazate pe discriminare — victimizarea fiind un act de represalii pentru plângerile de discriminare -, precum şi a instigării la discriminare. În plus, proiectul de lege al Guvernului include prevederi pentru înfiinţarea unui nou organism de executare — «Consiliul pentru Prevenirea şi Combaterea Discriminării» — care ar avea puterea de a emite amenzi persoanelor şi entităţilor găsite vinovate de discriminare. Aceste şi alte caracteristici ar transpune dreptul internaţional şi european în ordinea juridică internă, acoperind astfel o serie de lacune existente.
Acestea fiind spuse, există, de asemenea, câteva elemente ale proiectului de lege al Guvernului care s-ar dori să fie modificate înainte ca proiectul de lege să fie adoptat ca lege. Consideraţiile de spaţiu limitează aici comentariile pentru trei probleme:
În primul rând, proiectul de lege include o interdicţie privind discriminarea pe motive de dizabilităţi. Cu toate acestea, R. Moldova a ratificat în 2010 Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Acest tratat — care, de asemenea, în prezent este încorporat în mod riguros în legislaţia UE — introduce în interzicerea discriminării conceptul de «acomodare rezonabilă» pentru persoanele cu dizabilităţi. Conform definiţiei, acomodarea rezonabilă înseamnă «modificare şi adaptări necesare şi adecvate care nu impun o sarcină disproporţionată sau nejustificată acolo unde este nevoie, într-un caz particular, de a asigura ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure în condiţii egale cu ceilalţi de toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale». Proiectul de lege actual nu include conceptul de acomodare rezonabilă, nici nu menţionează vreun detaliu cu privire la cerinţele de acomodare rezonabilă. Această problemă în sine deja înseamnă ca proiectul de lege, după cum este elaborat în prezent, nu va transpune pe deplin în ordinea juridică internă cele două directive ale UE menţionate mai sus.
A doua chestiune se referă la organul de executare. Deşi proiectul actual l-ar învesti cu competenţa de a emite sancţiuni contravenţionale, victimele discriminării ar trebui să revendice despăgubirile în faţa unei instanţe judecătoreşti. Această cerinţă poate plasa o sarcină injustă asupra victimelor, care ar fi obligate să iniţieze o procedură de două ori. În orice caz, proiectul de lege ar fi fortificat prin specificarea remediilor pentru discriminare — remedii care sunt «efective, proporţionale şi disuasive», după cum prevede legislaţia UE — inclusiv plata compensaţiilor victimelor. Proiectul de lege ar fi, de asemenea, îmbunătăţit considerabil în cazul în care o serie de aspecte legate de procedurile şi de funcţionarea noului Consiliu ar fi precizate în mod explicit în lege.
Poate cel mai deranjant este proiectul Articolului 7 alineatul (3), care stabileşte că situaţiile care nu constituie o discriminare sunt atunci când un drept este restrâns fiind «justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sînt proporţionale, adecvate şi necesare într-o societate democratică». Acest text pare a fi preluat din abordarea cazurilor de discriminare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, în conformitate cu legislaţia UE, asemenea excepţii nu pot fi permise într-un caz de discriminare directă. Excepţii de acest gen sunt permise numai în cazurile de discriminare indirectă — şi proiectul de lege al Guvernului deja include aceste excepţii în Articolul 2. Deşi camuflat ca o dispoziţie tehnică inofensivă, Articolul 7 alineatul (3) riscă să transpună legea în ansamblu ca fiind ineficientă, date fiind aranjamentele curente. Articolul 7 alineatul (3) ar trebui să fie eliminat în întregime.
În ceea ce priveşte problema cea mai electrizantă, şi potenţial polarizantă — protecţia minorităţilor LGBT de discriminare — aici Guvernul şi Parlamentul au o oportunitate remarcabilă de a da dovadă de liderism adevărat. Proiectul de lege transmis acum Parlamentului include o interdicţie privind discriminarea pe motive de orientare sexuală. Ministerul Justiţiei, care a formulat proiectul, a rezistat cu vitejie cel puţin unui efort de a exclude această dispoziţie. Vor mai fi multe astfel de eforturi. Acum este absolut clar că dreptul internaţional şi regional, obligatoriu pentru R.Moldova, include o interdicţie privind discriminarea pe motive de orientare sexuală, aşa cum este stipulat în Art. 19 din noua versiune consolidată a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE ) sau în Art. 21 din Carta UE privind drepturile fundamentale. Moldova va avea de suferit stinghereală repetată în anii următori, dacă legiuitorul nu va avea curajul să includă o interdicţie explicită în acest domeniu.
De o importanţă mult mai mare, probabil, este ca conducerea R. Moldova să explice publicului în cele din urmă, în termeni clari, de ce o interdicţie globală asupra tuturor formelor de discriminare — inclusiv interzicerea discriminării pe motive de orientare sexuală — serveşte tuturor moldovenilor şi tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Moldovei. Nu există nici o persoană în viaţă care nu a beneficiat de angajamentul erei noastre la egalitate. Pe teritoriul R. Moldova de astăzi, în istoria contemporană, cei mai mulţi oameni au muncit fără plată la boier; femeile au fost excluse de la dreptul de vot sau de a deţine orice funcţie politică; romii au fost sclavi. Pe scara relativă a istoriei umane, aceste fapte au avut loc cu o jumătate de oră în urmă.
Discriminarea împotriva minorităţilor LGBT este absurdul de astăzi al zilei de mâine. Este următorul domino de egalitate, care este în cădere peste tot, chiar şi acum. În următorii ani, negarea protecţiei egale prin lege a minorităţilor LGBT va părea la fel de neînţeles ca negarea dreptului femeilor la vot. Cu toate acestea, astăzi, o astfel de discriminare este o formă palpabilă şi vie a răului aplicată asupra oamenilor nevinovaţi pentru o diferenţă arbitrară şi nu-special-interesantă de naştere. Este timpul să se audă tot mai clar, de la toată lumea, cât este de respingătoare discriminarea împotriva oricui – inclusiv asupra minorităţilor LGBT. Acei care aduc argumente contrare riscă să se asemene celor care odată — nu atât de demult — au susţinut că este acceptabil să deţii sclavi.
Claude Cahn,
Consilier în domeniul Drepturilor Omului,
Organizaţia Naţiunilor Unite în R. Moldova
