Colivia pentru fiara violentă
„Păstrează violenţa în minte, acolo unde îi este locul” – Brian Aldiss
Fiind atent la miile de voci ale lumii poţi desluşi strigăte, rugăciuni, lacrimi care cerşesc ajutor din cauză că suferă în urma violenţei. Aceasta este un viciu pe care cineva o ţine în minte, acolo unde îi este locul, după cum afirmă Brian Aldiss, alţii însă, o scot la iveală.
Pentru a închide această fiară în colivie, în întreaga lume a fost lansată Campania mondială „16 ZILE DE ACŢIUNI ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI ÎN BAZĂ DE GEN”. Nu a trecut acest eveniment neobservat şi în municipiul Bălţi. Mai multe organizaţii neguvernamentale, Tinerii pentru Dreptul la Viaţă din Bălţi, Centrul pentru Drepturile Copiilor şi Tinerilor, Médecins du Monde, SOTIS, precum şi Administraţia Publică Locală din Bălţi au participat activ în promovarea acţiunilor împotriva violenţei. Un rol deosebit în petrecerea cu succes al acestor acţiuni l-au avut voluntarii centrelor sus-numite. Aceştia s-au implicat activ, demonstrînd abilităţi şi competenţe deosebite în sfera teatrului social, petrecerea seminarilor informative şi activităţilor de sensibilizare.
Voluntarii de la organizaţia Médecins du Monde s-au implicat în activitatea de lansare a campaniei prin distribuirea maverialelor informaţionale şi a panglicilor de culoare violet, care încurajau publicul să manifeste în mod non-verbal opoziţia faţă de violenţă, dar şi solidaritatea cu victimele violenţei. De o mare reuşită s-a bucurat flash-mob-ul cu deviza „Opreşte Violenţa’”. Voluntarii care au participat la flash-mob au mărturisit că unii trecători se opreau pentru a înţelege ce se întîmplă, o parte din ei se apropiau dorind să întrebe ce se petrece, alţii rămîneau împietriţi lîngă imaginile statice, prezentate de voluntari, în aşteptarea unei explicaţii, cei din a treia categorie se apropiau pentru a-şi expune părerea că aceştia sunt nebuni… Dar cel mai negativ a fost faptul că mulţi au trecut pe alături fără să se implice cumva, ceea ce denotă că o parte din societatea noastră nu are interes să vadă ce se întîmplă în jur.
Pe parcursul campaniei au mai fost expuse statuile numite „marturii tăcute ale victimelor violenţei”, pe care erau scrise istorii anonime, dar reale de violenţă. Au mai avut loc două prezentări teatrale de Teatru imagini şi Teatru forum cu tematicile de combatere a violenţei şi traficului de fiinţe umane. De asemenea au avut loc road-show-uri, unde s-au derulat două filmuleţe la temele sus-numite, la care au participat elevi din Bălţi. În urma vizionării s-au purtat discuţii pe baza acestor filme, iar elevii s-au demonstrat a fi foarte interesaţi şi activi. La final, în cadrul concursului de desene „Copiii împotriva violenţei”, la care juriu au fost locuitorii din Bălţi, au fost premiate cele mai originale desene, iar copiii care le-au desenat au primit diplome de participare şi cadouri. Campania „16 ZILE DE ACŢIUNI ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI ÎN BAZĂ DE GEN” a finisat cu mulţumiri tuturor participanţilor, voluntarilor şi organizatorilor la o ceaşcă de cafea.
Rămîne să mai sperăm că cuvintele lui Brian Aldiss le vor asculta toţi, că violenţa să fie închisă într-o colivie care ar fi expusă la vederea tuturor, pentru ca niciodată să nu uităm cît rău aduce acesta, iar cheia de la colivie să fie aruncată în cea mai întunecată grotă din lume…
Mihalcean Nonna
Voluntară la Médecins du Monde
Médecins du Monde (MdM) este o organizaţie umanitară internaţională care activează în nordul Moldovei în domeniul prevenirii traficului de fiinţe umane şi facilitează accesul victimelor la obţinerea ajutorului psiho-social şi medical. Organizaţia Médecins du Monde este prezentă în Moldova din 2005. Pentru mai multe informaţii contactaţi-ne la (231) 27523, sau prin Email:
prevcom.balti.mdmmoldova@gmail.com