Mi-aduc aminte de poezia asta, fiind la liceu. Cât de infimă importanță îi atribuiam atunci. Dar țin minte… atât de bine țin minte cum profesoara ne interpreta sensurile ascunse ale versurilor lui Bacovia… Sfârșituri liniștite, pe care le accepți și care adânc și trist te tulbură… Prea multă liniște-i într-un singur decembre.

Un decembre care te  face să nu mai vrei decât să privești cum ninge. ”Nu râde… citește-nainte…”