Nu sunt eu, probabil, acest cetățean ideal care să trăiască într-un stat ideal și să simtă că părerea lui contează. Azi nu am mers la referendum nu pentru că susțin boicotarea pe care o promovau intens comuniștii, ci pur și simplu pentru că atâta glod și murdărie-i în țara asta, că nu cred nici în PRO, nici în CONTRA – că ar putea schimba un oarecare ceva sau cumva. Problema Moldovei nu constă în metoda alegerii președintelui sau a Parlamentului, problema constă în însăși consistența acestuia.

Oamenii se plictisesc de jocurile politice, continuând să trăiască pe câteva sute de lei pe lună. Fiind în continuare nevoiți să-ți educe copiii într-o societate fără identitate, ruptă în două maluri. Vândută de businessmani. Înșelată de propriul popor. Avem o țară, care, dacă ar putea, ar emigra ea însăși undeva unde să n-o găsească nimeni și de unde să nu mai găsească drum de întoarcere. Asta-i Moldova pe care o iubesc eu și de care îmi e milă…

Referendumul, de fapt, e necesar pentru soluționarea conflictului intern în AIE, pentru ca poporul să arate cu degetul cine și unde să stea. Nu e vorba că ar fi PCRM-ul mai bun, pur și simplu stereotipurile și nostalgiile continuă să mai bată pasul (în loc). Puțini care mai cred ipocrit că pot schimba ceva prin simplul fapt că avem libertate de cuvânt. Libertate de opinie. Până la urmă fiecare rămâne cu opinia sa. O ai – bravo, ține-ți-o pentru tine. Posteaz-o pe vreun blog – două. Și apoi uit-o.

Verișoara mea a primit recent un cadou de la o prietenă de-a sa venită din SUA: o radieră mare cât un penal pe care scrie: FOR BIG MISTAKES. Aș vrea să inventeze cineva o radieră și mai mare ca să șteargă politica asta moldovenească.

Dezamăgită.

http://nataliabejan.wordpress.com