Asociația Obșteascǎ Centrul de Instruire și Consultanțǎ Organizaționalǎ

Vitalie Uzun, tânăr antreprenor: „Încercați idei care funcționează bine în alte țări. Adaptați-le la realitatea locală și acționați cu mai mult curaj”


vitalie uzun 01

Cu suportul Uniunii Europene, Vitalie Uzun, tânăr antreprenor și fondator al companiei „Bio Watt Vista”, a primit o dronă, fapt ce a contribuit la dezvoltarea și creșterea afacerii sale.

În mijlocul unei crize energetice globale, când incertitudinea plutea în aer și prețurile energiei creșteau vertiginos, Vitalie Uzun, un tânăr antreprenor din Republica Moldova a văzut o oportunitate acolo unde alții vedeau doar obstacole. 

Lucrând pe teren, Vitalie a observat că, în ciuda investițiilor semnificative în centrale solare, puțini proprietari își curățau panourile în mod regulat, ceea ce ducea la pierderi din producția de energie electrică. Mai mult, nicio companie nu oferea servicii specializate de întreținere în Moldova. În acel moment, s-a născut ideea Bio Watt Vista.

În decembrie 2022, Vitali a înregistrat oficial compania, devenind astfel unul dintre pionierii acestui domeniu în Republica Moldova. Bio Watt Vista oferă astăzi servicii profesioniste de spălare și inspecție a panourilor solare pe întreg teritoriul țării, contribuind direct la eficiența energetică și la promovarea energiilor durabile.

Ceea ce diferențiază Bio Watt Vista este utilizarea tehnologiei moderne. Panourile solare sunt spălate cu ajutorul unui robot specializat, care asigură curățarea eficientă și delicată a suprafețelor. În plus, compania a investit într-o dronă dotată cu cameră termică, care permite identificarea rapidă a defectelor sau zonelor cu performanță scăzută. Acest serviciu de diagnosticare este un avantaj competitiv real, care a atras tot mai mulți clienți și a generat venituri suplimentare.

Sprijinul primit pentru achiziționarea echipamentului a fost esențial pentru extinderea gamei de servicii și a contribuit la crearea de noi locuri de muncă. Vitalie a angajat un specialist tehnic, consolidând astfel echipa și capacitatea operațională a companiei. Mai mult, Bio Watt Vista a început să colaboreze cu alți antreprenori locali din domeniul energiei regenerabile, formând o rețea de parteneriate menită să sprijine tranziția Moldovei către surse de energie verde.

Drumul nu a fost lipsit de provocări. Cea mai mare dificultate? Lipsa de experiență în promovarea afacerii. Cu toate acestea, prin învățare continuă, testare și adaptare, Vitalie a reușit să își crească vizibilitatea și să atragă clienți noi. Astăzi, compania este pe un trend ascendent și planurile de viitor sunt ambițioase: deschiderea unei sucursale în orașul Bălți, pentru a răspunde cererii în creștere din nordul țării.

Întrebat ce sfat ar oferi celor care visează să-și lanseze propria afacere, Vitalie răspunde simplu, dar convingător: „Încercați idei care funcționează bine în alte țări. Adaptați-le la realitatea locală și acționați cu curaj.”

Povestea Bio Watt Vista nu este doar despre curățarea panourilor solare. Este o lecție despre viziune, inovație și responsabilitate față de viitor. Este dovada că și în cele mai dificile contexte pot apărea idei valoroase, iar cu perseverență și tehnologie, acestea pot deveni afaceri de succes, care contribuie la binele comun.

Proiectul face parte dintr-un program mai amplu finanțat de Uniunea Europeană: „Abilitarea antreprenoriatului tinerilor în Moldova". Acesta este implementat de organizația germană Help - Hilfe zur Selbsthilfe, Asociația Obștească DEMOS, HOMECARE Association, AO ProCoRe și partenerul Fundația Laboratory of Initiatives for Development.




PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola