Voluntariatul reprezintă corabia de salvare a societății

Paula Chiriac este studentă în anul III, la Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Relații Economice Internaționale și unul din cei mai activi voluntari ai Centrului pentru Copii și Tineret Artico. Anii de studenție pentru ea au devenit mai frumoși și intereseanți datorită voluntariatului, care după Paula este corabia de salvare a societății.

Aş vrea să-ți aduci aminte cum ai devenit pentru prima dată voluntară?

Deși am devenit voluntară cu actele în regulă, abia în septembrie 2015, primele activități le-am început încă din fragedă copilărie. Având un spirit altruist, întotdeauna am încercat să îi ajut pe cei din jur și să mă implic în activități cu impact asupra societății: salubrizare, caritate, mici proiecte în liceu, cu acești pași mici am început să fac voluntariat.

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?

Voluntariatul este una dintre cele mai frumoase provocări pe care le-am acceptat în viață. Voluntariatul reprezintă pentru mine manifestarea compasiunii, răbdării, grijii nemărginite și dragostei adevărate față de cei din jur, față de întreaga societate. A fi voluntar înseamnă a manifesta partea cea mai bună a Eul-ui tău, înseamnă a dărui lumină și a fi o unealtă a schimbării în lume.

Când şi cum ai aflat prima dată despre primul proiect/organizaţie de voluntariat şi ce te-a motivat să te implici?

Am auzit deseori vorbindu-se despre voluntariat, încă fiind elevă la gimnaziu, dar am decis să mă alătur unei echipe de voluntari abia în clasa a X-a. Atunci am început să caut unde mă pot implica și am găsit informație despre Tinerii Moldovei. La acel moment, aveau în plan campania de informare privind recensământul 2014 și aveau nevoie de voluntari pe tot teritoriul Republicii Moldova. Am aplicat și în scurt timp am devenit voluntară. Fiind activă, am fost desemnată coordonator în campanie “pe raionul Drochia, fapt care m-am bucurat mult. Ce m-a motivat? Dorința de a face ceva nou, de a petrece util timpul și a cunoaște cât mai mulți oameni noi. Așteptările mi-au fost adeverite!

Unde faci voluntariat la momentul actual?

În prezent sunt voluntară la Centrul Republican pentru Copii și Tineri Artico și la Festivalul Voluntarilor.

În ce mod te ajută voluntariatul?

Voluntariatul contribuie la dezvoltarea abilităților noastre personale și profesionale, ajutându-ne să ieșim din zona noastră de confort și să devenim din ce în ce mai buni. Fiind voluntară mi-am dezvoltat competențele de comunicare, atât în limba romană, cât și în limbile străine. La fel, am învățat să lucrez eficient în echipă, să fiu responsabilă și receptivă și să mă descur în situații și condiții noi. Prin voluntariat am învățat să fac diverse documente, să folosesc diferite programe de care până a fi voluntară nici nu am auzit. Voluntariatul ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și să depășim toate temerile pe care le avem. Voluntariatul ne ajută să devenim o oglindire a ceea ce întotdeauna am dorit să devenim.

Cum vezi în viitor voluntariatul în Republica Moldova?

Voluntariatul în Republica Moldova este în continuă expansiune, lucru care mă bucură nespus. Sper ca în viitor tinerii să fie cât mai conștienți de importanța voluntariatului în viața fiecăruia dintre noi și să avem cât mai mulți voluntari și un impact cât mai semnificativ.

Voluntariatul presupune acţiune, iar acţiunea produce experienţă. Ne poţi reda cea mai memorabilă experienţă de voluntariat?

Îmi este foarte greu să ierarhizez experiențele mele în calitate de voluntară, pentru că fiecare dintre ele au un loc aparte în memoria mea. Orice implicare ca voluntară este o voluptate pentru mine și găsesc că toate experiențele din domeniul voluntariatului au avut un impact asupra mea. Unele mai serioase, altele mai amuzante, dar de fiecare dată am ce învăța. În general, cel mai mult se memorează implicarea în organizarea diferitor evenimente. Aici aș putea să menționez “Aventura de Crăciun”, “Tabăra de vară” organizate de Artico, “Festivalul Voluntarilor 2015”, “Gustar Music Festival 2016” etc.

Ar putea fi voluntariatul un pas într-o viitoare carieră?

Eu fiind la facultate deja mi-am făcut alegerea în ceea ce privește viitoarea mea carieră, însă cred că voluntariatul ar putea avea o influență asupra acestei decizii. În fond, fiind voluntar te încerci în diferite posturi, îți asumi cele mai diverse taskuri și eventual poți descoperi noi pasiuni sau capacități. Prin urmare, voluntariatul este un pas într-o viitoare careieră și o posibilitate de a te descoperi pe tine.

În Moldova ți se pare că există interes pentru voluntariat din partea tinerilor?

Am avut posibilitatea să cunosc foarte mulți voluntari, aici în Moldova,și o mare parte din prieteni mei se dedică zilnic acestei activități. Prin urmare, interesul există!

Transmite un mesaj pentru toţi potenţialii voluntari?

Dacă doriți o schimbare în lume, dar și o lărgire a orizontului personal, nu ezitați să deveniți voluntar. Activitatea de voluntariat reprezintă corabia de salvare a societății și unealta de cioplire a propriului eu, oferind, totodată, o doză de distracție, bună-dispoziție și fericire. Fiți activi, fiți buni, deveniți voluntari!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola