Anastasia Cucuruz: „ Avem legi bune dar obiceiuri proaste”

Este tânără şi energică, îşi cunoaşte bine drepturile şi luptă pentru apărarea lor alături de colegii ei din ONG-ul „Hyde Park”. Discutăm cu Anastasia Cucuruz, preşedintele Hyde Park, una dintre mişcările care luptă pentru promovarea drepturilor omului. Fiind implicată în mai multe acţiuni civice, Anastasia a acumulat o vastă experienţă în acest domeniu iar rezultatul acţiunilor în care a fost implicată a avut ecouri. Ce părere are tânăra despre situaţia drepturilor omului din ţara nostră, aflaţi în materialul de mai jos.

Povesteşte-ne despre prima acţiune în care ai fost implicată împreună cu Hyde Park?

Să fii în stradă, la un protest marca Hyde Park, al cărui mesaj ţi-l asumi, nu-i așa de ușor cum pare. Poate de aceea, primele mele activități în organizație au fost mai mult din umbră. Era toamna lui 2012, când am zis că dacă toată lumea, în ajunul sărbătorilor de iarnă, vizitează casele de copii – atunci eu voi vizita penitenciarele de minori. Le-am explicat băieților de ce anume penitenciar, de ce să ducem un lot de carte și, mai ales, de ce anume acum e important s-o facem. Spre mirarea mea, au acceptat. Privind în urmă, înțeleg că am prezentat ideea foarte vag, timid și deloc hotărât, dar chiar și așa, ei au acceptat ideea, fapt pentru care le mulțumesc. În campanie au fost implicate zeci de persoane care au donat cărți din biblioteca personală. Am colectat peste 100 de cărți bune pe care le-am dus celor uitați de obicei. Credeam atunci și cred și astăzi că nici un copil nu se naște rău, ci noi, societatea, le creăm condiții să devină așa. Astfel, nu ar fi corect să ne spălăm pe mâini și să-i privăm  de orice șansă de a se integra în societate.

Care au fost cele mai răsunătoare proteste sau campanii în care ai participat?

Mă mândresc cu campania Hyde Park prin care ceream eliminarea obligativității de a studia limba rusă în școală. A fost una de amploare, cu peste o mie de aderenți și mai multe proteste în stradă. La final am elaborat o petiție prin care ceream reforme în sistemul de educație. Astăzi niciun elev din țară nu mai este obligat să învețe limba rusă. Nu ne asumăm integral această victorie, dar vreau să cred că am pus și noi umărul pentru schimbări spre bine.

Dintre acțiunile cu impact pe care le-am inițiat ar mai fi campania ”Chișinăul FĂRĂ microbuze”, care a avut un impact incontestabil. Împreună cu cei aproape patru mii de aderenți, am cerut un Chișinău european, nepoluat și un sistem mai sigur de transport a pasagerilor. Am făcut un flash-mob online, câteva proteste stradale și o scrisoare deschisă către autorități, iar reacția edilului nu a întârziat să apară. Ceea ce vedem acum este un mecanism de implementare a strategiei transportului care s-a urnit din loc. Mai multe rute de microbuz au fost eliminate, iar altele au deja interdicția de a trece prin centrul capitalei. Înaintăm cu pași mici, dar siguri.

Am avut tangențe și cu sistemul de sănătate. Hyde Park a susținut necondiționat familia lui Vladimir Duplinschi, bărbatul arestat pentru neachitarea poliței medicale. Asistența juridică pe care i-am acordat-o, conferința de presă și numeroasele proteste stradale, ca reacție la această atrocitate, au avut efectul scontat. Problema a fost mediatizată pe larg și, ca urmare, bărbatul a fost eliberat, judecătorul este cercetat disciplinar, iar schimbarea acestei legi total anti-democratice a intrat în programul electoral al mai multor candidați din acest an la parlamentare.

La campania contra armatei obligatorii am aderat mult mai târziu față de momentul când aceasta a fost gândită, dar o susțin neclintit. A fost una cu răsunet, având în vedere numărul enorm de persoane pe care le afectează. Tinerii nu vor să fie luați la oaste cu arcanul și impuși să robească un an în favoarea statului. Inclusiv conjunctura politică din regiune practic ne obligă să avem o armată profesionistă, care să facă față unui eventual atac. Ce avem până acum este promisiunea atât a fostului ministru al Apărării cât și a actualului, precum că armata obligatorie va fi eliminată. E prea puțin, dar mai bine decât nimic. Vom continua.

Vara aceasta ai fost implicată într-o campanie privind scoaterea microbuzelor de pe rutele din centrul capitalei. Spune-ne mai multe despre ea.

Campania a avut mii de aderenți. Printre aceștia, mame cu copii, avocați, oameni de afaceri, fotografi, învățători și chiar funcționari ai instituțiilor de stat, au spus în unison că vor transport public de calitate. Unii au trimis fotografii în care afișau mesajul campaniei, alții au ieșit în stradă la protest, alături de Hyde Park. Chiar dacă nu ne cunoșteam până atunci, ne-a unit o idee și asta-i minunat. Împreună am spus răspicat că nu mai tolerăm ca șoferii de microbuze să practice evaziunea fiscală și să ni se pună viața în pericol.

Ce reacţii aţi avut în urma acestei iniţiative?

Am auzit și replici tăioase, recunosc. Asta pentru că nu poți fi pe placul tuturor, iar în acest caz și interesele ce se intersectau erau foarte mari. Ce contează însă este reacția autorităților locale care au pus pe roate mecanismul care vine să scoată microbuzele din centrul capitalei. Avem deja o dispoziție în acest sens semnată de edil, fapt care ne satisface pe deplin așteptările în acest sens.

Un alt caz a fost cel de lângă terenul cu iarbă din zona Guvernului. Ce anume aţi încălcat, aşa cum au menţionat poliţiştii?

Campania dată a fost o adevărată aventură, recunosc. După ce trei colegi de ai noștri au fost alungați de mai mulți polițiști de pe iarba din fața Guvernului, Hyde Park a decis să amintească statului că el e în slujba cetățeanului și nu invers. Ce lege au invocat? Nici una, spunând doar că ”nu e frumos  să stați pe gazon”. Ca reacție, în ziua următoare, împreună cu mai mulți bloggeri ce au răspuns apelului, am venit și noi la iarbă verde. Eram ”echipați” cu răbdare să stăm cât va fi nevoie, dar și cu argumente forte în caz că se repetă isprava. Mare ne-a fost mirarea când poliția s-a apropiat și, zâmbind, ne-a confirmat că putem sta acolo oricât ne dorim, pentru că e dreptul nostru.

Cum crezi, care este situaţia drepturilor omului în ţara noastră?

Nu am prea mult timp de când monitorizez situația, de aceea evoluția în timp aș putea o compara doar prin prisma statisticilor. În același timp, se vede cu ochiul liber că până la statele europene mai avem mult. Dreptul la liberă exprimare, la o viață decentă și la egalitate în fața legii, sunt doar câteva exemple ale faptului că avem legi bune, dar obiceiuri proaste. În capul mesei stă obiceiul nostru de a lăsa capul în jos chiar și atunci când nimeni nu ne-o cere.

Personal, ce drepturi crezi că îţi sunt încălcate cel mai des?

Potrivit Convenției Drepturilor Omului, nici o persoană nu poate fi lipsită de cetățenia unui stat arbitrar. Acest lucru totuși li s-a întâmplat bunicilor mei, în august 1944, și se răsfrânge direct și asupra mea. Chiar dacă admitem că nu s-a ținut cont de Convenție când au venit rușii peste noi, într-o noapte, nu găsesc o explicație pentru faptul că până acum nouă, românilor-basarabeni, nu ne-a fost recunoscut acest drept.

La fel, văzând exemplul colegilor mei care au fost sancționați de stat pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare, înțeleg că și la acest capitol mai avem mult de lucrat. Sărăcia, obediența, cenzura și autocenzura se simt la noi ca acasă și e cu atât mai grav cu cât tindem să devenim europeni nu doar din punct de vedere geografic.

Ce le lipseşte oamenilor noştri pentru a se apăra de anumite ilegalităţi?

Le lipsește convingerea că toți sunt egali în fața legii și curajul. Întradevăr, e greu să crezi că vei obține dreptatea în instanța de judecată atunci când vezi că un consătean a fost băgat la pușcărie pentru că era prea sărac ca să cumpere polița medicală, în timp ce altul și-a construit palat la un an după ce s-a angajat la Primărie. Ce trebuie să știe toți e că anume așa funcționează democrația: dacă măcar cineva a fost închis pe nedrept atunci nici unul dintre noi nu e liber. Sau reacționăm sau ne merităm soarta.

Iuliana Mămăligă