Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6095

frule

Şi parlamentarii fac voluntariat, chiar dacă sunt tineri

  222788_1663115783514_1405800682_31389814_4494879_n

Un tînăr ca toţi tinerii. Este student la ASEM care are mari planuri să îmbunătăţească economia autohtonă dar cine ştie, poate şi pe cea mondială!   Eroul acestui material  mai are şi alte activităţi cu excepţia orelor de curs. Unde se mai poate implica un tînăr economist decît în lumea cifrelor, aflaţi în materialul de mai jos, cu Radu Osipov-Sineşti.

 

“Voluntariatul, mai întâi de toate, este o provocare a vârstei  noastre şi nu o stare de spirit”  aşa începe discuţia noastră cu Radu Osipov-Sineşti, atunci cînd l-am întrebat despre volutnariat. Era prin clasa a VIII-a (2005-2006) când a început să fie voluntar. Primul loc unde s-a manifestat a fost  Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” – Mihai Eminescu de la Chişinău. „Am distribuit materiale informative, am făcut chemări şi invitaţii la cele mai diferite manifestaţii ale asociaţiei  etc. Satisfacţia cea mai mare de la această activitate o aveam când invitaţiile distribuite erau chiar onorate şi cei care veneau mă cunoşteau în faţă”  spune  Radu. Oamenii care fac voluntariat i se par inteligenţi, fără alte cuvinte în plus.

Programul Naţional „Parlamentul Tinerilor”

La moment este  implicat în Programul Naţional „Parlamentul Tinerilor” al ITGM, unde poate să-şi promoveze opiniile chiar la nivel legislativ, astfel, fiind deputat în PT, a reuşit să înainteze un proiect de lege cu privire la introducerea termenului de „evaziune fiscală” şi definiţiei acestuia, în Codul Fiscal al R. Moldova, care astăzi este în proces de lucru în Parlamentul R. Moldova. În calitate de voluntar şi depuatat în PT, a reuşit împreună cu colegii lui să sensibilizeze opinia publică la problemele cu care se confruntă societatea, mai ales în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi crede că a avut succes, realizând Conferinţa pentru tineretul studios „Economia Mediului şi dezvoltare Durabilă” în cadrul ASEM-ului. „Ne-am bucurat mult că oaspeţi de onoare şi participanţi în această conferinţă   au fost savanţi cu renume, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, care au dat o tonalitate şi aplicaţiune de ţinută europeană conferinţei noastre. Gândesc că prezenţa acestora ne-a fost şi o apreciere şi o încurajare pentru noi activităţi. Mai mult, îndemnat de această provocare ecologică, cunoscând lucrurile mai pe fond, am participat chiar în realizarea unui proiect de nivel republican cu privire la gestionarea deşeurilor de baterii şi acumulatori în R. Moldova. Personal sunt mulţumit că munca mea în acest proiect s-a încununat cu calitatea de coautor al monografiei „Managementul deşeurilor de baterii şi acumulatori”  „ menţionează tînărul.

 Experienţă civică peste hotare

„În primul rând, în calitate de membru al Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, am participat la activităţile culturale ale asociaţiei la Bucureşti, Constanţa, Iaşi, cum ar fi: lansări de carte, întâlniri cu oameni de cultură originari din Basarabia şi în general cu basarabeni stabiliţi peste Prut” îşi aminteşte Radu primele lui acţiuni de voluntariat peste hotarele ţării.

În calitate de voluntar al „Asociaţia Pro Democraţia” club Tg. Neamţ, a efectuat un studiu reprezentativ referitor la cultura română în Basarabia şi Bucovina, împreună cu voluntarii asociaţiei, printre care, Elena Racu, Petru Sîrghi, Dan Nicu, şi invitaţi, printre care şi  Cristi Tabără, au reuşit să evidenţieze soluţii în vederea promovării culturii româneşti în Basarabia şi Bucovina şi sporirii accesibilităţii acesteia pentru consumatorii de cultură românească.

La fel, a particpat la şcoala de vară „România 2020” de la Sulina, unde cu întreg efectivul de participanţi ai şcolii s-au mobilizat în grupuri şi au reuşit să facă mai frumos şi mai curat orăşelul Sulina.

 

 Iuliana Mămăligă

 

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola