Guvernare electronică, sau “hai să mai spălăm niște bani”



Din start: eu îmi expun părerea mea care nu corespunde neapărat cu părerea prietenilor, parlamentului, guvernului și a conducerii Republicii Moldova.

Luni în Republica Moldova a început săptămâna IT, ceva de genul ăsta. La ora 10 a fost lansarea, cu mult fast, a fost și Filat. Toți au salutat, au vorbit frumos. La 11 trebuia să aibă loc conferința de presă legată de lansarea săptămânii IT. Nu a mai fost să fie, presa a făcut cale întoarsă la furchet-ul din holul Leogrand. Tot luni pe la 14 la Leogrand era așteptat Ghimpu. A fost concert și iarăși s-a lansat săptămâna IT. Ca la moldoveni, de două ori. 

Marți, s-a deschis conferința de E-Guvernare, aceiași oameni ca și cu o zi înainte, Filat și Oleinic. Diferența, Filat a vorbit despre E-Guvernare, Oleinci a repetat discursul de luni. Nu a avut omul timp sau cum? Nu putea să scrie alt discurs? Nu știu.

Miercuri la Guvern se aprobă crearea unui centru de guvernare electronică. Super. Tot ieri seara am văzut publicitatea la ITineret, concurs patronat de ministrul TIC. Eu știam că se patronează de ministere, acum de "licino" ministru. Ca la Moldova. Intrați pe prima pagină ITineret și vedeți cum arată? Ca pagina PDM în campania electorală. Numai că fața e alta. Parcă la cei de la AMN nu le ajunge politik.md..

Azi nu mai știu ce va mai fi, dar săptămâna IT și de reclamă AMN continuă.

Acum despre E-Gov.

La noi guvernul e destul de transparent, chiar prea transparent uneori. O grămadă de comunicate, transmisiuni live de la ședințe (realizat de gov.md) transmisiuni live de la alte activităță (realizate de privesc.eu care apar și pe gov.md). Toate ministerele au servicii de presă (în afară de unul mai "cârșiet oleacă"). O parte din miniștri stau și pe facebook. La moment: D. Lazăr, la mulți ani! (tot de pe Facebook am aflat).

Din E-Guvernare se spală bani. PNUD investește o grămadă de tenică în tot asta, dar... tehnica e adusă doar de câteva firme de la care merg "otkaturi". Asta așa, pentru Procuratură. Când se mai eliberează.

Exemplu: Sala de ședințe a primăriei. Stau 3 monitoare DELL de 22 inch în față. Lunea aceasta Dorin Chirtoacă a încercat să conecteze unul, pentru a vedea, poate va arăta acolo ceea ce arătau pe ecranul mare. Nici nu se conectează. Eu nu le-am văzut niciodată conectate. La fel e cu live-ul Primăriei pe care îl pot vedea doar lucrătorii primăriei Chișinău.

Cam asta am avut de scris și spus. Cred că voi mai reveni la temă.

 


Blog | Eugen Luchianiuc