[Comentariu] “Proiectul Moldovenesc” – o noua intiativa anti-liberala



Lansat la o zi dupa celebrarea a 92 ani de la unirea Basarabiei cu Romania produsa in 1918, ”Proiectul Moldovenesc” vine sa contureze caracterul divergentelor dintre liberalii romanofili si comunistii moldovenisti. Pe langa lupta politica clasica intre guvernare si opozitie, care anterior se situau pe pozitii inverse, se accentueaza confuntarea ”ideatica” intre statalistii declarativi, potentiali si cei autentici. In mod cert, initiativa comunistilor vizeaza nu numai oponentii lor politici, tintind concomitent mai multe obiective :

 

  • Aprofundarea divergentei politice interne prin consolidarea imaginii “dusmanului intern”  atribuite partidelor de la guvernare, care pe langa etichetele de forte antinationale, antistatele, obtin calificativul “antisociale”.
  • Interiorizarea unor discepante doctrinare, intre adeptii aripei de stanga si centru-stanga a esichierului cu cei orientati spre dreapta.
  • “Infiltrarea” in cadrul societatii civile, dupa mai multe tentative esuate de a infiinta un mediu asociativ alternativ in timpul primei campanii electorale (spre exemplu, Coalitiile alternative de monitorizare a alegerilor parlamentare).
  • Divizarea si/sau antagonizarea societatii civile, prin “apropierea” de actorii civili intedependeti si non-partizani, care in cele din urma devin mesageri voluntari ai PCRM, iar indirect sunt fortati sa intre in confruntare cu reprezentantii ce sunt in prezent puternic conectati sau chiar inseparabili de guvernare.

“Proiectul moldovenesc” constituie un element al resetarii PCRM din partid al puterii transferat in opozitie, cu o acoperire electorala subtiata de ”distantarea de popor” care a durat 8 ani, recunoscuta cu plina sinceritate de catre liderul PCRM, V. Voronin, cu mai multe ocazii recente. Totodata, in conditiile micsorii obiective a electoratului traditional (depopulare, mortalitate etc.), comunistii tind sa inregimenteze noi categorii, mai ales in randul celor nemultumiti de actiunile nepopulare realizate de liberal-democrati, inclusiv la cerintele finantatorilor internationali. La fel, formatiunea politica “pensionarilor si minoritatilor etnice” doreste sa revina pe pozitiile ”partidelor maselor”, inserand din nou grupurile sociale alcatuite din bugetari, mici antreprenori si agricultori.

Pe termen lung ”proiectul moldovenesc” urmareste promovarea PCRM-ului in calitate de partid politic cu o componenta reinnoita si purificata, inclus intr-un proces de democratizare partinica prin slabirea rolului liderului. Or, se urmareste retragerea graduala a liderului politic central pe planul doi in favoarea unei echipe compuse din mai multe personaje semnificate. Totodata, initiativa comunistilor este intrarea lenta in viitoarea campanie electorala, dar si o confiscare publica a “proiectelor politice” de centru-stanga si stanga.

In perspectiva scurta, comunistii preseaza in continuare pe Alianta perturbata si momentan dezorientata pentru a obtine cat mai curand anuntarea anticipatelor. De asemenea, acestia agita intentionat spatiul politic pentru a provoca inadvertente din partea liberal-democratilor, dar si pentru a ambiguiza si mai mult discutiile pe marginea reformei constitutionale.

In fine, inoculand opiniei publice “proiecte moldovenesti”, actuala opozitie incearca sa compromita comemorarea evenimentelor din aprilie 2009. Or, prin asocierea atitudinilor binevoitoare, solidare sau loiale fata de protestele anti-comuniste de anul trecut, cu tradarea intereselor nationale sau de manifestare a antistatalismului, PCRM sporeste masa critica in cadrul societatii moldovenesti demotivate in general, dar cu un grup de categorii sociale foarte sensibile si reactive.


Observatorul Politic