Noi schimbări în domeniul garantării depozitelor anunță FGDSB



Începând cu data de 1 octombrie 2023, intră în vigoare Legea nr.160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, care transpune parțial prevederile Directivei 2014/49/UE din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor și reglementează funcționarea schemei de garantare a depozitelor pentru băncile care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. Obiectivul primordial al legii este consolidarea stabilității financiare și protejarea intereselor deponenților prin asigurarea achitării la timp a depozitelor garantate din băncile aflate în proces de lichidare silită.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi, se majorează nivelul de acoperire a depozitelor bancare (așa numitul plafon de garantare) de la 50 000 de lei la 100 000 de lei. Iar începând cu 1 ianuarie 2025, acesta va ajunge la nivelul de 200 000 de lei. Nivelul de acoperire este calculat per deponent și per instituție membră, indiferent de numărul de depozite deținute de deponentul respectiv în bancă sau de mărimea și valuta acestor depozite. Depozitele deținute în valută străină sunt convertite în lei moldovenești, la cursul oficial stabilit de către Banca Națională a Moldovei la ziua indisponibilității acestora.

Totodată, prin lege, se asigură un nivel de  acoperire dublă față de nivelul de acoperire, pentru unele categorii de depozite, precum sunt depozitele persoanelor fizice ce rezultă: (1) din tranzacții imobiliare privind bunuri imobile cu destinație locativă; (2) din plata indemnizațiilor de asigurare sau repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune sau condamnare ilegală și (3) sume depozitate ca decontări sau compensații ce rezultă în urma divorțului, pensionării, concedierii, dizabilității, decesului. Aceste depozite beneficiază de acoperire în mărime de 200% față de nivelul de acoperire, pentru o perioadă de până la 3 luni, din data în care suma a fost creditată sau de la data la care depozitele respective pot fi transferate legal.

Legea stabilește și un șir de depozite care sunt excluse de la garantare, printre acestea regăsindu-se: depozitele proprii ale băncii sau ale unei entități juridice controlate de aceasta, depozitele altor bănci sau entități licentiate sau autorizate de BNM sau CNPF,  sau a instituției membre, deținute de aceasta; depozitele autorităților publice centrale sau locale; depozitele declarate ilicite prin hotărâre judecătorească, inclusiv cele ce provin din activități legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului; depozitele ai căror deținători nu au fost sau nu pot fi identificați la data indisponibilității depozitelor respective, etc.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi se va reduce termenul de inițiere a plăților depozitelor garantate, de la 12 zile la 7 zile lucrătoare. Despre procedura de plată a depozitelor devenite indisponibile, precum și formalitățile necesare pentru obținerea accesului la compensație, Fondul va informa deponenții prin publicarea unui aviz pe pagina sa web.

Suma datorată unui deponent se calculează prin însumarea tuturor depozitelor acestuia, inclusiv a dobânzilor datorate și neonorate la data de indisponibilitate a depozitului.

Amintim că mijloacele financiare în Fondul de acoperire a depozitelor bancare sunt create din contribuțiile trimestriale ale tuturor băncilor comerciale ce își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, precum și din activitatea investițională realizată de FGDSB.

Fiecare deponent sau potențial deponent poate primi toate informațiile necesare cu privire la garantarea depozitelor, inclusiv privind depozitele excluse de la garantare, adresându-se la una dintre băncile comerciale sau la FGDSB.

Pentru informații sau întrebări suplimentare vă puteți adresa direct Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, 

mun. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 180, bir. 1311, 1312, 1317

Telefon de contact: (22) 29 60 51;

Fax: (22) 29 62 81;

E-mail: info@fgdsb.md

Articol adaugat de: FGDSB