Cursuri practice gratuite pentru copii, părinți și profesori prin ”Clubul Kidibot AI-Folosim Inteligența Artificială să învățăm limba română”
Începând cu luna August 2023, pe Platforma Educațională Kidibot.md, copiii, cadrele didactice și părinții din Republica Moldova pot participa gratuit la Clubul Kidibot AI pentru a învăța să utilizeze diverse aplicații ce conțin Inteligență Artificială, grație proiectului finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Inteligența Artificială este prezentă din ce în ce mai mult în viața noastră. Mii de noi aplicații au apărut în ultimele luni, unele generând răspunsuri text, imagini, altele, muzică, ecuații.
Copiii sunt doritori să experimenteze. Profesorii sunt curioși cum să îi captiveze mai bine pe elevii lor. Tinerii trebuie să fie pregătiți pentru meseriile viitorului. În acest context, Kidibot, prin Clubul Kidibot AI, își dorește să îi motiveze, să îi îndrume și să le direcționeze tuturor energia, astfel încât rata de adoptare a acestor unelte noi să crească și ei să aibă un avantaj concurențial pe termen lung.
Cum se va desfășura proiectul: periodic, Kidibot va trimite pe email membrilor din club o provocare interesantă, ce implică utilizarea unor unelte de Inteligență Artificială. Separat, vor fi puse la dispoziția participanților micro-cursuri, astfel încât să știe cum să rezolve provocarea. La finalul fiecărei provocări, participanții primesc feedback.
De asemenea, vor exista întâlniri online cu membrii clubului, prin care să-și împărtășească creațiile și să pună întrebări.
Exemple de provocări periodice:
- Creați un meme haios, folosind tool-ul imgflip.com, în limba română
- Creați o poveste de benzi desenate cu personaje din basmele românești, folosind MidJourney
- Publicați propria carte în limba română în AMAZON KDP sau Google Play. Astfel, copiii se vor putea lăuda că sunt autori de cărți.
Participarea la Clubul Kidibot AI este gratuită.
Înscrieri la Clubul Kidibot AI se fac aici: https://www.kidibot.md/clubul-kidibot-ai/
Proiectul ”Clubul Kidibot Al - Folosim Inteligența Artificială să învățăm Limba română” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.