Povestea anului 2009

“După decesul tatălui mama ne-a abandonat. Aveam 5 ani, sora mea – 3. Acum câţiva ani am absolvit gimnaziul-internat din Drochia şi am fost înmatriculată, împreună cu un grup de colegi, la şcoala profesională nr.2 din Cupcini, unde am învăţat de bucătar.

Practica de producţie urma s-o fac începând cu luna martie. Loc de practică – caută-ţi singură, loc de trai – de asemenea. Bani de nicăieri, susţinere – nici atât. Ce să fac? Unde să caut? Cine mă aşteaptă undeva? Eram într-o profundă disperare, ba chiar într-o stare de panică. Cineva din colegi mi-a spus că îl ajută specialiştii unui centru social din or. Edineţ. M-am adresat şi eu. La Centrul de Reintegrare Socială a Tinerilor „Alternativa” am primit o cameră de locuit, apoi împreună cu asistentul social am identificat şi locul pentru practică, la restaurantul „Classic”. După perioada de practică am fost angajată la restaurant ca ajutor de bucătar, tot atunci am găsit şi o gazdă care a devenit locuinţa mea asistată. Prin programul „Start în viaţa independentă” am fost ajutată să-mi amenajez  camera, să-mi procur lucrurile necesare pentru menaj, să achit gazda şi serviciile comunale pentru 2 luni. După primul ajutor am putut cît de cît să mă ridic pe picioare. Peste 2 luni am schimbat locul de muncă, fiind angajată la fabrica de confecţii „Floreana Fashion”, la care lucrez cusătoreasă până în prezent. Aici îmi place. Alături de mine muncesc încă 4 fete cu care am învăţat la şcoala profesională.

Fiind beneficiar al serviciilor asociaţiei „Demos” am învăţat multe lucruri pe care nu le-am deprins de acasă sau de la internat: să fiu responsabilă de bunuri, acte, de munca pe care o fac, să comunic, să lucrez calitativ, să fiu disciplinată. Am învăţat şi multe-multe alte lucruri utile. Dar cel mai important este faptul că azi pot să o ajut şi pe sora mea care face primii paşi în viaţa independentă.”

Tatiana M., 20 ani

2010 ne va aduce înca multe poveşti, sper sa fie toate de succes, ca şi cea a Tatianei! Sper, dar ştiu cu siguranţă, că nu depinde doar de dorinţa mea şi a echipei în care muncesc. Depinde în mare măsură de tinerii care se adresează pentru a reuşi un start în viaţa independentă. Depinde şi de autorităţi. Azi, mii de tineri orfani nu au o locuinţă. Şi  nici şanse reale pentru a o avea în proprietate cîndva.  2/3 din salariul sub 1500 lei un tînăr defavorizat achită pentru o cameră în or. Edineţ. Ce-i mai rămîine pentru alte necesităţi vitale? Cel mai mare vis al meu ca coordonator al programului social axat pe îmbunătăţirea calităţii vieţii tinerilor vulnerabili este ca statul sa ofere acestor persoane locuinţe sociale. Şi nu în formatul de rezervaţie a sărăcimii, în care existau căminele în ultimii ani de socialism, ci în corespundere cu demnitatea umană.

…Ieri, Oficiul de Executare ne-a readresat un tînăr: orfan, fără statut de orfan, ex-deţinut, “proprietar” al unui bordei dintr-un sătuc adiacent, fără uşi şi ferestre, devastat de-a binelea de consăteni timp de 4 ani cât băiatul a stat la penitenciar. Fără familie, fără acte, fără surse pentru existenţă şi fără nicio speranţă pentru viitor…

Author:Liliana Samcov