Arina Crețu - despre călătorii și showbusiness autohton




Sunt foarte norocos pentru că cunoscu mulți oameni interesanți. Nu îmi sunt neapărat prietenei, însă îmi place să-i cunosc, să vorbesc cu aceste persoane, să învăț de la ele. Nu este o idee nouă. Cîndva făceam interviuri interactive, acum am hotărît să revin la idee și să fac interviuri cu oameni remarcabili, personaje care au ceva de spus. Am deschis lista cu prieteni de pe facebook și am dat de Arina. Pregătește-te, următorul poți fi chiar tu :)

elvetia

Cine ești, de unde vii și unde mergi?
Sunt întruchiparea sensibilității, provin din sensibilitatea altor doi oameni și tind spre sensibilitate absolută. Și deoarece sunt un om care oferă opțiuni :) varianta 2 – sunt un nimic comparativ cu universul, mă numesc Arina și m-am născut (sau am fost născută) în satul Olănești… și toată lumea bună știe că veșnicia s-a născut la sat. De la sat, nu din proprie inițiativă, deodată am ajuns la oraș. Deja din proprie inițiativă, mă îndrept spre unde mă duc ochii, auzul, mirosul, simțul și altele… cred că am revenit la varianta 1.

Care este visul tău cel mai mare și la ce etapă ești în realizarea acestui vis?
Răspuns previzibil: Îmi doresc enorm de mult ca toți, toate și totul să trăiască bine. Logic, la asta visez și pentru mine. Deoarece nu știu cât de bine e posibil să trăiești, nu-mi pot da seama la ce etapă mă aflu (sau alții se află). Vă îndemn pe toți să contribuiți la realizarea visului meu.

Ai lucrat impreuna cu Zdob și Zdub. Cum vezi situația showbusinessului autohton, ce ne așteaptă peste cîțiva ani?
Nu mă voi referi la toate ramurile showbusinessului, voi ramâne la music business. Situația prezentă nu e așa cum mi-aș dori-o, dar prevăd că ne așteaptă: diversificarea produsului muzical din Moldova și această diversitate va ajunge la majoritatea populației; apariția cluburilor bune unde vor da năvală artiștii autohtoni și cei străini care vor veni și la cel puțin un festival. De fapt, va fi o luptă pentru atenția consumatorului care în fiecare săptămână va fi pus în situația de a decide – cum mă odihnesc și îmi cheltui banii, mă duc la concertul lui A, B sau C (mai multe opțiuni sunt binevenite). Aici va veni concurența și din partea altor ramuri ale showbizului – spectacole peste spectacole, filme peste filme etc. Pe de altă parte, produsul nou autohton va deveni din ce în ce mai apreciat la nivel internațional. O veselie!

De ce nu vin artiști cu renume internațional în Moldova?
Nu vin, pentru că nu sunt invitați și/sau nu consideră piața din Moldova atractivă… sau nu știu de existența ei (iar dacă ar ști, nu ar fi nici o diferență). Și astea, pentru că în Moldova „nu sunt bani”. Desigur mai e și – numărul consumatori potențiali, preferințele muzicale ale populației, organizatori locali etc. Problema e la noi acasă. Când vom deveni mari și tari, va fi așa cum am zis mai sus. Aștept viitorul luminoso-muzical.

Dacă însă ar veni, cît ar trebui sa coste biletele la concertele lor?
Prețul biletelor în Moldova ar trebui să fie ca oriunde, poate chiar mai mare decât pe piețele muzicale importante și potențial importante. Nu e cazul ca artiștii (industria din jurul lor) să facă acțiuni de caritate, prețul ar fi stabilit în baza costurilor, profitului dorit, aprecierii incertitudinii. Costurile care au cea mai mare pondere și profitul dorit de artistul renumit sunt aproximativ aceleași indiferent de țară, iar în țările mai puțin dezvoltate incercitudinea e mai mare. Dar sunt mulți „depinde”, contractele din industria muzicii pot fi foarte variate.

bologna-1

Ești o personă care călătorește foarte mult, povestește-mi despre orașul în care ai învățat - Bologna, alte locuri pe care le-ai vizitat.
Am călătorit. Sper să o mai fac. Aplicația „Cities I’ve Visited” din Facebook zice că am văzut 102 orașe/localități din 18 țări străine. La mai mult și la mai mare mie.

În Bologna am învățat doi ani - minunat oraș, perfect pentru studenție, cu mulți studenți din diferite țări, cu o viață cuturală de „elită”, populară și underground foarte vioaie. Cred că e cel mai liber și cu o minte deschisă oraș din Italia, dar și din afara ei. Acolo sunt foarte multe piețe unde lumea se adună, indeosebi când vremea e bună, și pur și simplu comunică, cântă, dansează, bea, fumează; acolo, în piața principală, poți juca frisbee la ora cinci dimineața; acolo în ziua amiaza mare în drum spre facultate poți simți miros de iarbă și secția de poliție nu e departe; acolo sunt mai multe biciclete decât mașini; acolo se face shopping bun; acolo în orice moment poți călca într-un rahat de câine; acolo e multă dragoste pentru câini; acolo se crede în comunismul frumos… și multe altele… ah, și aperitivo – în localurile bune, plătești o băutură, iar mâncarea o pun ei. Dar în general, acolo și pizza, și înghețată, și alte mâncăruri, mai rău de mine că am fost nevoită să stau un an la dietă. Important – în Bologna vin multe formții care-mi plac. Normal, au fost și momente neplăcute, dar cred că au fost eclipsate.

Alte locuri în Italia care mi-au plăcut – Cinque Terre, Amalfi Coast și Puglia (scuze de inconsecvența limbilor), toate pe malul mării. Sunt o commbinare frumoasă și interesantă de natură, localitate, cultură, istorie și caracter al oamenilor. Cred ca tot ce am vizitat în Italia mi-a plăcut. În Elveția mi-au plăcut munții, unde e cea mai lungă pistă de săniuș din lume. Am făcut-o.
Alte locuri preferate – Helsinki, Stockholm, Salzburg, Paris, Lugano, Praga, Bled, Amsterdam, Brussel, Washington DC. Dacă cineva dorește mai multe detalii despre un oraș anume, să mă contacteze :) Pentru unele dintre fotografii, trageți cu ochiul aici și aici.

La ce evenimente și festivaluri ai participat in orașele vizitate?
Cele mai caracteristice pentru mine sunt concertele, festivalurile de muzică și carnavalurile. Între mine și muzică e o relație metafizică :)) Am reușit să merg la multe concerte, și mari, și mici, dintre artiștii cei mai populari – Madonna, Depeche Mode, U2, Radiohead, Coldplay, Smashing Pumpkins, Oasis, Rage Against The Machine, Placebo, Portishead și alții. Pentru ele de multe ori am mers în alte orașe, țări. Datorită lor m-am simțit foarte bine și am mai cunoscut și foarte multă lume.
Cel mai mare festival de muzică la care am fost e Rock Werchter 2008, în Belgia. Singurică, cu cortul, sacul de dormit și valiza, m-am pornit. 4 zile numai muzică bună… și câțiva oameni noi, tot buni. Și dans intens, și ploaie și glod, și doar 3 ore de somn pe zi. Locul ideal pentru mine!

Într-un sat din nordul Italiei, o dată în doi ani, are loc un carnaval – Egetmann. Am ajuns foarte întâmplător acolo, dar am râs și m-am distrat serios. În carnival sunt implicați majoritatea bărbaților din sat, dintre care mulți se deghizează în femei… și totul e pur și simplu sălbatic. Spectacorii de voie de nevoie sunt implicați. Am fost afumată, stropită cu zoaie, mi s-au aruncat paie și pene în cap, am fost murdărită pe față cu cremă pentru pantofi, am fost lovită cu pește împuțit în cap. Miroseam și arătam frumos și cred că eram fericită :)
Un carnaval de proporții e cel din Viareggio, Italia. E frumos, dar nu într-atât de distractiv. În lume e popular carnavalul din Venezia. Eu îl cred plictisitor și extrem de supraapreciat.

radiohead

Revenind la showbizz, cum vor evolua lucrurile cu Eurovision Moldova, va ajunge Turcu la Oslo? :)
Cred că vor evolua în surprize-surprize. Turcu deja a ajuns la Oslo, mult mai mult decât finaliștii aleși de juriu ;)

Și dacă Turcu cîștigă Eurovision, unde organizăm concursul în 2011?
Întotdeauna am zis că-mi place mult landscape-ul moldovenesc. Am putea fi foarte originali la faza asta. În orice caz, ne vom descurca :)

În final, ce soluții oferi ca cațelușii din Chișinău să nu fie impuscati, nici copilașii să nu fie mușcați?
Propun ca fiecare familie cu copil sau fără să ia un cățeluș acasă. E o situație win-win, dar cu mai multe avantaje pentru om.


Posted: 2010-02-12 03:27:12

Blog | Artur Gurau