Academia ProCivic Ediția II – O nouă provocare pentru 100 tineri din 20 localități ale Republicii Moldova



Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) a finalizat cu succes Academia ProCivic Ediția II – un curs de formare inovativ axat pe interacțiune continuă pentru tinerii din zonele rurale ale țării ce-și doresc o schimbare în localitățile lor.

Timp de 3 zile cei 100 tineri din 20 comunități din țară au învățat și au practicat diverse subiecte din domeniul responsabilității civice și participării incluzive cetățenești. Academia ProCivic II este o continuare a trainingului Academia ProCivic I, care a fost organizat de IRI în aprilie anul curent în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Terres des Hommes în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI).

De această dată, tinerii au avut oportunitatea să învețe despre echipă și spiritul de echipă, despre procesul de luare a deciziilor, despre rezolvarea conflictelor și situațiilor tensionate – toate acestea prin prisma drepturilor omului, egalității de șanse și respectului reciproc.

„Acest proiect ne motivează și ne impulsionează să fim cetățeni activi. Timp de 3 zile am învățat să ne prezăntăm ca lideri responsabili, inteligenți care, cu mare dorință, dorim să schimbăm țara în bine”, ne-a comunicat Daria Melnic, o tînără din din or. Otaci.

„Sunt aici pentru a-mi lăsa amprenta în comunitatea mea”, a afirmat Daniela Mandric, s. Căinarii Vechi, r-ul Soroca.

„Am venit la Academia ProCivic pentru că vreau să dau o mână de ajutor satului meu”, Cristina Marian, s. Ciocîlteni, r-ul Orhei.

Pe parcursul a celor 3 zile de training, tinerii au avut parte de activități combinate cu prezentare interactivă, activități de învățare reciprocă, activități de grupuri mici, discuții în plenară, jocuri de rol etc. Sesiunile au fost moderate iscusit de trainerii: Radion Velcev, Laurenția Filipschi și Victoria Matveev.

“Acest proiect generează o serie de activități care vor permite tinerilor ce reprezintă atît populația majoritară cît și cea minoritară (în mod special în localităţi rurale) să se apropie reciproc, să discute, să conlucreze şi astfel să diminueze tensiunile sociale negative cauzate din considerente etnice sau rasiale”, a menționat Ruslan Stânga, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Rurale.

În luna noiembrie, anul curent, IRI va organiza Academia ProCivic III, în cadrul căreia tinerii din cele 20 de comunități partenere vor continua să învețe și să practice valorile democrației participative.

Evenimentul este parte a proiectului „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din Republica Moldova” implementat de Reprezentanța Fundației Elvețiene Terre des Hommes Moldova (Tdh), cu suportul financiar al Uniunii Europene, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) și cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.n 149