Producătorii de brichete şi pelete de pe ambele maluri ale Nistrului învaţă cum să producă biocombustibil de calitate



imageFoto: PNUD

Producătorii de biocombustibil de pe ambele maluri ale Nistrului participă astăzi la un atelier de lucru dedicat calităţii biocombustibilului. Producătorii de brichete şi pelete discută despre factorii ce asigură calitatea superioară a biocombustibilului produs în Republica Moldova, precum şi cei ce diminuează calitatea acestuia. Atelierul este organizat de către Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Participanţii la atelier au cunoscut de la experţi în domeniul calităţii biocombustibilului cerinţele minime faţă de biocombustibilii solizi ce pot fi determinate în rezultatul analizei tehnice (umiditatea, puterea calorifică, cenuşa, materiale volatile, dimensiuni, durabilitate, densitatea), precum şi  chimice elementale (C, H, O, S, N, Cl), ultima fiind indisponibilă, deocamdată, pe piaţa din R. Moldova.

Producem pelete din plop de mai bine de trei ani. În lipsa laboratorului de testare a calităţii singurul certificat disponibil pe piaţa din Republica Moldova pe care îl facem este Raportul de încercări. Probarea calităţii biocombustibilului este vitală însă atât pentru consumatori care trebuie să cunoască ce produs cumpără şi dacă acesta întruneşte parametrii necesari bunei funcţionări ai cazanului pe biomasă, cât şi pentru producători pentru a vedea cum se plasează produsul lor pe scara ierarhică a calităţii şi a stabili, în final, un preţ raportat la calitatea produsului finit şi sursa de biomasă folosită”, susţine Alexandru Matrohin, producător de biocombustibil participant la atelier.

Amintim că în decembrie 2014 Guvernul a aprobat o hotărâre prin care obligă producătorii de biocombustibil din R. Moldova să certifice calitatea biocombustibilului produs.  Hotărârea Guvernului este obligatorie din ianuarie 2015 însă este în imposibilitate de a fi realizată în lipsa laboratorului şi a cerificării  calităţii brichetelor şi peletelor de producţie autohtonă.

Proiectul Energie şi Biomasă oferă  asistenţă în fortificării pieţei de producere a biocombustibilului.  Unul din programe lansate cu asistenţă europeană vizează crearea primului laborator de testare a calităţii biocombustibilului. „Proiectul Energie şi Biomasă va achiziţiona din fonduri europene echipament modern de testare a calităţii biocombustibilului solid (brichete, pelete) produs în R. Moldova. Echipamentul urmează a fi achiziţionat în următoarele luni, în cadrul unui tender internaţional”, a declarat Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă. 

Calitatea biocombustibilului produs în R. Moldova este crucială pentru dezvoltarea industriei energiei din biomasă şi, implicit, a pieţei producerii de biocombustibil aflată, deocamdată, la etapă incipientă de dezvoltare”, susţine Grigore Marian, şeful Laboratorului de încercări a calităţii biocombustibilului solid din cadrul Universităţii Agrare, una din cele două instituţii ce oferă în prezent producătorilor de biocombustibil rapoarte de încercări a calităţii brichetelor şi peletelor.

Participanţii la atelier au vizitat  Laboratorul de încercări a calităţii biocombustibilului solid din cadrul Universităţii Agrare unde au văzut etapele de testare parţială a calităţii brichetelor şi peletelor în baza echipamentului de care dispune acest laborator.  De asemenea, participanţii au mers în vizită la un producător de biocombustibil solid unde au văzut procesul de producere şi şi-au  împărtăşit experienţa, lecţiile învăţate în transformarea deşeurilor în biocombustibil.

Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Mai multă informaţie despre proiect găsiţi pe www.biomasa.md sau pe Facebook: Energie din Biomasă

Informaţie de contact

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839983, ina.zglavuta@undp.org