15 Septembrie – Ziua Internațională a Democrației (spot social)



În luna septembrie 2007 Uniunea Interparlamentară, a cărei membră este și Republica Moldova, a primit Declarația Universală a Democrației, iar ONU a decretat ziua de 15 septembrie ca fiind Ziua Internațională a Democrației.

Cu această ocazie, Studioul de creație CIOFILM a elaborat și a lansat un spot cu 4 eroi - locuitori obișnuiți ai Moldovei. Eroii achită impozite, nu încalcă legislația, votează la alegeri, însă aceasta nu este suficient pentru democrație, susțin ei.

Din spot reiese că este necesară implicarea fiecăruia în viața societății pentru a construi o democrație reală.

Cei patru eroi ai spotului nu sunt actori, ci oameni reali care se implică în proiecte sociale reale.

spot

 Regizorul CIOFILM, Sergiu Ciorescu:

“Societatea noastră a moștenit din perioada comunistă modelul așteptării. Toată lumea așteaptă. Așteaptă să fie acordată locuința, așteaptă serviciu să fie oferit, așteaptă să se producă schimbarea spre bine. Democrația - este un model la care noi aspirăm, dar el este mai dificil pentru noi, el implică participarea continuă a fiecăruia, și nu doar în procesul de alegere a conducătorilor, ci și în luarea deciziilor, monitorizarea proceselor, analiza rapoartelor.”

Regizoarea CIOFILM, Viorica Tataru:

"Deseori aud oameni care se plâng unul altuia pe anumite aspecte ale vieții, pe instituții de stat, agenți economici sau pe modul de gestionare a localității. Aceste nemulțumiri rămân vorbe, rămân emoții exprimate verbal, neîndeplinite. Extrem de rar văd ca cineva să înceapă investigația, expedierea scrisorilor și petițiilor, ridicarea problemei în fața mass-mediei și instituțiilor competente.

Acest spot este despre oameni activi, despre oameni care se implică pentru a avea o viață mai bună. Fiecare se implică la nivelul său, în afara orelor sale de serviciu."

Scenaristul spotului, Rodion Gavriloi:

"Societatea din Moldova așteapă un mesia, un salvator care va rezolva toate problemele lor, oamenii tot încearcă să găsească pe cineva potrivit la conducerea țării, însă uită că acești oameni aleși sunt tot din aceiași societate. Desigur că o conducere competentă, profesionistă și cinstită cu siguranță va urgenta schimbarea, însă oricum schimbarea poate fi făcută de jos în sus, prin schimbarea de la sine, prin implicarea fiecărui cetățean în viața comunității. Indiferent pe cine alegem la nivel local sau republican, trebuie să urmărim și să monitorizăm activitatea funcționarilor publici sau chiar și a directorilor de școli, rectorilor universității din care facem parte."

*Spotul este distribuit sub licența CC BY-NC-ND 4.0 

Spotul a fost realizat fără finanțare, cu zero buget, cu forțele echipei CIOFILM.